scorbut [At: MEȘT. DOFT. 44^V/7 / V: (înv) ~us, șc~ / Pl: ~uri sn, ~uți sm / E: lat scorbutus, ger Skorbut, fr scorbut] 1 sn Boală cronică care se manifestă prin anemie, gingivită, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise pe corp din cauza lipsei vitaminei C din alimentație. 2 sm (Bot; reg) Lingurea (Cochelaria officinalis).

SCORBUT s. n. Boală care se manifestă prin apariția unor plăgi deschise pe corp, prin sîngerarea gingiilor și pierderea dinților, prin slăbirea forțelor musculare etc. și care se datorește lipsei de vitamină C în alimentație. După cîteva săptămîni de drum s-a ivit la bord boala scorbutului. BART, E. 274.

SCORBUT s.n. Boală cronică datorită lipsei vitaminei C în alimentație și manifestată prin anemie, sîngerarea gingiilor, apariția unor răni deschise pe corp etc. [< fr. scorbut, cf. gr. scorbut, lat. med. scorbutus].

SCORBUT s. n. boală cronică datorată lipsei vitaminei C din alimentație, care se manifestă prin anemie, sângerarea gingiilor și căderea dinților, apariția unor plăgi deschise etc. (< fr. scorbut, lat. scorbutus)

SCORBUT ~uri n. Boală cauzată de lipsa vitaminei C, care se manifestă prin anemie, sângerarea gingiilor și căderea dinților. /<lat. scorbutus, germ. Scorbut, fr. scorbut

scorbut n. boală ce strică massa sângelui și care se manifestă prin umflătura și sângerarea gingiilor.

* scórbut n., pl. urĭ (fr. scorbut, d. rus. skórbot, care vine d. ol. scheurbuik, d. scheur, crăpătură, și but, os, infl. de buik [germ. bauch] pîntece; it. scorbuto). Med. O boală cauzată de sărăcirea sîngeluĭ în urma uneĭ rele hrănirĭ și caracterizată pin ulcere, emoragiĭ, vătămarea gingiilor, caria dinților și a fălcilor, uscăcĭunea peliĭ, paliditate, constipare, apoĭ diareĭe cu sînge, răsuflare puturoasă, întristare, marazm și, în fine, moarte. E o boală generală epidemică orĭ sporadică, nemolipsitoare, fără frigurĭ și se ivește la oameniĭ îmbulzițĭ pin corăbiĭ orĭ pin închisorĭ ș.a. Cauza eĭ nu e numaĭ de cît sarea, ci maĭ ales lipsa de hrană proaspătă, decĭ abuzu de conserve sărate, aeru închis, frigu și umezeala. Se vindecă pin hrană proaspătă [carne, legume, poame, maĭ ales portocale și lămîĭ, vin, lapte], căldură, aer curat și odihna trupuluĭ și a sufletuluĭ. V. gingivită.

scorbutus sn vz scorbut

scorbut s. n., (cazuri) pl. scorbuturi

scorbut s. n., pl. scorbuturi

scorbut s. n., pl. scorbuturi

SCORBUT s. (MED.) (pop.) studeniță.

SCORBUT s. (MED.) (pop.) studeniță.