scleroză sf [At: BARCIANU / S și: (rar) sclerosă / Pl: ~ze / E: fr sclérose] 1 Modificare a structurii normale a unui organ, prin proliferarea țesutului conjunctiv, ca urmare a unor procese inflamatorii cronice sau degenerative, a stazei sangvine prelungite, ca stadiu final de cicatrizare a unei plăgi. 2 (Îs) ~ în plăci Boală a sistemului nervos central cu apariția unor plăci de demielinizare și manifestată prin tulburări de mișcare, de vedere, ale sfincterului. 3 (Îs) ~ laterală amiotrofică Boală a sistemului nervos cu leziuni concomitente ale neuronilor motori periferici și centrali și manifestată prin atrofii musculare, prin exagerarea reflexelor oaselor și tendoanelor Si: boala Charcot.

SCLEROZĂ s. f. Întărire a unui organ sau a unui țesut, datorită hipertrofiei țesutului conjunctiv pe care îl conține; sclerozare. Scleroza și degenerarea arterelor. BABEȘ, O. A. I 135.

SCLEROZĂ s.f. Întărire patologică a țesuturilor, în special a țesutului conjunctiv; sclerom. [< fr. sclérose, cf. gr. skleros – tare, rigid].

SCLEROZĂ¹ s. f. 1. indurație a țesuturilor, în special a celui conjunctiv; sclerom. ♦ ~ în plăci = boală prin leziuni cu multiple focare de demielinizare, diseminate în sistemul nervos central, putând antrena tulburări neurologice diverse. 2. (fig.) stare a ceea ce nu mai este capabil de evoluție, de adaptare, a ceea ce și-a pierdut orice suplețe. (< fr. sclérose)

-SCLEROZĂ² elem. scler(o)-.

SCLEROZĂ ~e f. Stare patologică constând în modificarea structurii normale a unui organ sau țesut ca urmare a proliferării unui țesut conjunctiv. /<fr. sclérose

* scleróză f., pl. e (d. vgr. skléros, dur, țeapăn). Med. Înțepenirea patologică a unuĭ țesut (cum se întîmplă la bătrînĭ).

scleroza [At: DL / Pzi: ~zez / E: fr scléroser] 1-2 vtr A face scleroză (1) Si: a (se) ramoli. 3-4 vtr A determina scleroză (1) Si: a (se) ramoli. 5-6 vti (Fig; pan) A se conforma unor canoane.

SCLEROZA, sclerozez, vb. I. Refl. A fi atins de scleroză, a se îmbolnăvi de scleroză.

SCLER- v. sclero-.

SCLERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „întăritură”, „indurație”, „rigidizare”, „sclerotică”, „dur”, „duritate”. [Var. scler- / < fr. scléro-, it. sclero-, cf. gr. skleros – dur].

SCLEROZA vb. I. refl. A fi atins, a se îmbolnăvi de scleroză. ♦ tr. A provoca scleroza unui țesut. [< fr. scléroser].

SCLER(O)-, -SCLEROZĂ elem. „dur, rigid, scleros”; „indurație”, „sclerotică”. (< fr. sclér/o/-, -sclérose, cf. gr. skleros, sklerosis)

SCLEROZA vb. I. refl. a se îmbolnăvi de scleroză. ◊ (fig.) a se împietri, a nu mai evolua. II. tr. a provoca scleroză (1). (< fr. scléroser)

A SCLEROZA ~ez tranz. A face să se sclerozeze. /<fr. scléroser

A SE SCLEROZA mă ~ez intranz. 1) A se îmbolnăvi de scleroză; a fi atins de scleroză. 2) fig. pop. A pierde parțial facultățile intelectuale. /<fr. scléroser

scleroză s. f., g.-d. art. sclerozei; pl. scleroze

scleroză s. f., g.-d. art. sclerozei; pl. scleroze

scleroză s. f., g.-d. art. sclerozei; pl. scleroze

scleroză, -ze.

scleroza (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă sclerozez, 3 se sclerozează; conj. prez. 1 sg. să mă sclerozez, 3 să se sclerozeze; imper. 2 sg. afirm. sclerozează-te; ger. sclerozându-mă

scleroza (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozează

scleroza vb., ind. prez. 1 sg. sclerozez, 3 sg. și pl. sclerozează

-SCLEROZĂ „întărire, indurație, sclerozare”. ◊ gr. sklerosis „îngroșate, întărire” > fr. -sclérose, germ. -sklerose > rom. -scleroză.

SCLER-, v. SCLERO-. □ ~adenie (v. -adenie), s. f., adenopatie cu caracter scleros; ~ectazie (v. -ectazie), s. f., tumoare a corneei cu caracter scleros; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a scleroticii; ~emie (v. -emie), s. f., sclerodermie generalizată; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut vegetal de susținere format din celule moarte, cu membrane îngroșate și lignificate; ~odont (v. -odont), adj., cu dinți rigizi; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., întărire patologică a țesutului conjunctiv al ochiului; ~onichie (v. -onichie), s. f., îngroșare congenitală a unghiilor.

SCLERO- „dur, rigid, scleros; sclerotică”. ◊ gr. skleros „uscat, dur” > fr. scléro-, it. id., engl. id., germ. sklero- > rom. sclero-. □ ~blaste (v. -blast), s. n. pl., celule vegetale poliedrice moarte, cu membrana îngroșată și lignificată; ~carp (v. -carp), adj., s. n., 1. adj., Cu fructe tari. 2. s. n., înveliș dur al sîmburelui; ~caul (v. -caul), adj., care prezintă în structura tulpinii un țesut scleronchimatic dezvoltat; ~caulie (v. -caulie), s. f., structură dură și uscată a unei tulpini; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., formă de sclerodermie a extremităților degetelor; ~dermie (v. -dermie), s. f., boală manifestată prin întărirea și îngroșarea pielii și a țesuturilor subcutanate; ~desmie (v. -desmie), s. f., creștere a consistenței ligamentelor pînă la întărirea lor; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze dure și cu cuticulă groasă, adaptată la secetă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., grup de plante spinoase, lemnoase și sărace în clorofilă, cu frunze persistente și coriacee; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., voce lemnoasă; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care provoacă întărirea patologică a țesutului conjunctiv. 2. (Despre plante) Care secretă lignină; sin. sclerogenic; ~genic (v. -genic), adj., sclerogen* (2); ~id (v. -id), adj., cu aspect dur; ~malacie (v. -malacie), s. f., afecțiune constînd în subțierea progresivă a scleroticii; ~mer (v. -mer), s. n., jumătatea caudală a unui sclerotom, din care derivă cea mai mare parte a unei vertebre; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a durității mineralelor și a corpurilor metalice; ~nom (v. -nom₁), adj., (despre legăturile sistemelor de puncte materiale) care nu variază în timp; ~pod (v. -pod), adj., (despre plante) care prezintă un suport rigid; ~poichilodermie (scleropoikilodermie) (v. poichilo-, v. -dermie), s. f., sclerodermie progresivă asociată cu o pigmentație și cu telangiectazie cutanată; ~pter (v. -pter), adj., cu aripi rigide; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru determinarea durității materialelor, prin reacția elastică la lovirea unui percutor; ~sferă (v. -sferă), s. f., zonă externă a scoarței terestre în care rocile, din cauza presiunii litostatice, sînt casante la acțiunea eforturilor de deformare tectonică; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe uscate; ~tom (v. -tom), s. n., parte a somitei mezodemice care participă la formarea vertebrelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie medicală a scleroticii; ~trih (v. -trih), adj., cu părul dur și rigid; ~xil (v. -xil), adj., cu lemnul dur.

SCLERÓZĂ (< fr. {i}; {s} gr. sklerosis „întăritură”) s. f. Modificare a structurii normale a unui organ, caracterizată prin proliferarea țesutului conjunctiv; este însoțită de o creștere patologică a colagenului și o rarefiere a celulelor. Survine în urma unor procese inflamatorii sau degenerative (ex. s. renală, s. hepatică, s. ovariană etc.) sau ca un stadiu final de cicatrizare a unei plăgi. Modificările sclerotice ireversibile duc treptat la deformarea organelor afectate și la dereglarea funcției specifice acestora. ◊ S. cerebrală = înlocuire a parenchimului cerebral cu țesut fibros, generată de insuficiență circulatorie, procese inflamatorii și degenerative. Impr. senilitate. S. în plăci = boală a sistemului nervos central, având cauză necunoscută, caracterizată prin apariția unor plăci de demielinizare și manifestată prin tulburări de mișcare, de vedere, sfincteriene, psihice etc. S. laterală amiotrofică = boală a sistemului nervos, având o cauză necunoscută, caracterizată prin leziuni concomitente ale neuronilor motori periferici și centrali și și manifestată prin atrofii musculare și prin exagerarea reflexelor osteotendinoase.

SCLEROZA vb. v. ramoli.

scleroza vb. v. RAMOLI.