scandal sn [At: (a. 1652) IORGA, C. I. II, 243 / V: (înv) ~ă, ~dălă, ~delă sf, (reg) ~del^[1] sm, ~dilă sf, scăn~ / A și: (înv) scandal / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: slv скандалъ, ngr σκάνδαλον, fr scandale, lat scandalum] 1 (Înv) Prilej de a păcătui. 2 (Înv) Păcat². 3 Ceea ce încalcă normele morale sau sociale și provoacă indignare, revoltă, protest, nemulțumire etc. 4 Ceea ce contrariază, ofensează modul de a gândi comun al cuiva. 5 (Pex) Persoană care oferă prilej de indignare, de revoltă, de nemulțumire. 6 Indignare provocată de o faptă urâtă, neconformă cu normele morale ori sociale existente. 7 (Reg; îe) A-i fi ~del A fi contrariat de ceva, părându-i-se ciudat. 8 (Îrg) Jenă provocată de o faptă (rușinoasă) proprie sau a altcuiva. 9 Reacție de protest violentă (manifestată oral sau în scris) față de ceva considerat nedemn, rușinos, jignitor, șocant, inacceptabil etc. 10 Ceartă violentă, zgomotoasă, adesea însoțită de bătaie, de vătămări corporale, de deteriorări de obiecte, provocată de cineva sau izbucnită între două sau mai multe persoane. 11 (Pex) Zgomot, gălăgie mare produsă de un scandal (10). 12 (Pgn) Zgomot, gălăgie mare Si: zarvă. 13 (Înv) Neînțelegere. 14 (Înv) Vrajbă. 15 (Înv) Supărare (pe sau între ...). 16 (Îrg) Greutate pe care o îmtâmpină cineva într-o acțiune. 17 (Înv; îs) Piatra (sau pietruța, stânca) ~lei (sau ~ului, de ~ă) Dificultate neprevăzută. 18 (Fam) Portjartier.

SCANDAL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vîlvă produsă de o faptă urîtă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. Două simțiminte au muncit mai mult pe Zoe: teama de un scandal public, și mai cu seamă teama că va pierde pe... Fănică. GHEREA, ST. CR. I 357. Plecarea lui din casa popii a iscat un mic scandal, la care el nu s-aștepta. VLAHUȚĂ, O. A. I 91. ♦ Gălăgie, tărăboi. Atunci cînd un copil fuge de la școală, face un scandal strașnic. CĂLINESCU, E. 23. Scandalul se potolise, dar la casă erau încă discuții aprinse. BART, E. 371. ◊ (Poetic) Cu o lovitură de coadă și cu un scandal de stropi, un păstrăv se poate întoarce de unde a venit. SADOVEANU, V. F. 88. În zori încep cocoșii, Păcătoșii, Ca să facă iar scandal, – Să te saturi de viața Și dulceața Traiului patriarhal. TOPÎRCEANU, P. 52. ◊ Expr. (Familiar) A face cuiva (un) scandal = a certa pe cineva, a-l mustra aspru. 2. Întîmplare care tulbură ordinea (ceartă, bătaie etc.), faptă urîtă, rușinoasă care provoacă indignare, oprobriu. Colonelul i-a poruncit categoric să sfîrșească scandalul cu reflectorul, fiindcă ajungem de rîsul și ocara armatei. REBREANU, P. S. 64. ♦ Situație rușinoasă; rușine. A devenit un scandal cu cerșitorii aceștia. C. PETRESCU, C. V. 115. E un adevărat scandal cum ne tratează autoritățile portului. BART, S. M. 108. – Pl. și: (rar) scandale (EMINESCU, O. I 134).

SCANDAL s.n. 1. Zarvă provocată de o faptă urîtă, rușinoasă; faptă urîtă, rea, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă. 3. Obiect de îmbrăcăminte femeiască asemănător burtierei. [Pl. -luri, -le. / < fr. scandale, cf. lat. scandalum].

SCANDAL s. n. 1. reacție violentă de protest față de ceva nedemn, rușinos, inacceptabil etc. 2. ceartă însoțită adesea de bătaie, de deteriorări de obiecte etc.; (p. ext.) zgomot, gălăgie mare produsă de o asemenea ceartă. 3. (fam.) portjartier. (< fr. scandale, lat. scandalum)

SCANDAL ~uri n. 1) Faptă imorală săvârșită de persoane considerate ca fiind cinstite. 2) Gălăgie mare, însoțită de astfel de fapte. 3) Caz care provoacă indignarea opiniei publice. 4) Situație dezonorantă, înjositoare; dezonoare; rușine. /<sl. skandalu, ngr. skándalon, fr. scandale, lat. scandalum

scandal n. 1. ocaziune de a cădea într’o eroare sau greșală, cauzată de vr’o faptă rea ori de o cuvântare corupătoare; 2. svon ce face o faptă rea, tărăboiu.

scandál n., pl. urĭ și e (fr. scandale, lat. scándalum, d. vgr. skándalon, cursă, capcană, ispită, scandal, pedică). Lucru care te scandalizează: asta e scandal! Indignare produsă de un lucru scandalos: spre marele scandal al oamenilor bunĭ. Tărăboĭ, ceartă, sfadă saŭ bătaĭe: bețivu făcea scandal. – Ar fi maĭ corect să se accentuĭeze scándal, ca it. scándalo și vfr. esclandre. V. scandelă și mehenghĭ.

scandală² sf vz scandal

scandălă sf vz scandal

scandel^[1] sn vz scandal

scandelă² sf vz scandal

scandilă sf vz scandal

scăndal sn vz scandal

scandal s. n., pl. scandaluri

scandal s. n., pl. scandaluri

scandal s. n., pl. scandaluri

scandal, -luri.

SCANDAL s. 1. scenă, tapaj. (I-a făcut un ~ nemaipomenit.) 2. v. hărmălaie.

SCANDAL s. v. abatere, culpabilitate, culpă, dificultate, eroare, greșeală, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, păcat, piedică, stavilă, vină, vinovăție.

SCANDAL s. 1. scenă. (I-a făcut un ~ nemaipomenit.) 2. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era un ~ de nedescris.)

scandal s. v. ABATERE. CULPABILITATE. CULPĂ. DIFICULTATE. EROARE. GREȘEALĂ. GREUTATE. IMPAS. IMPEDIMENT. INCONVENIENT. NEAJUNS. NEVOIE. OBSTACOL. OPRELIȘTE. PĂCAT. PIEDICĂ. STAVILĂ. VINĂ. VINOVĂȚIE.

scandal (-luri), s. n. – Zarvă, tărăboi. – Var. înv. scandal(à), scandelă. Mgr. σϰάνδαλον (Murnu 49, sec. XVII), și modern din fr. scandale. – Der. scăndăli, vb. (a scandaliza), sec. XVII, înv.; scandalagiu, s. m. (persoană scandaloasă); scandaliza, vb., din fr. scandaliser; scandalos, adj., din fr. scandaleux.

SCANDAL subst. < gr. σϰάνδαλον „păcat”, „intrigă”. 1. – (Dm). 2. Fără s, cf. curt din scurt: Candală, țig. (16 B II 16); Candale, ard. (An Com).

SCANDAL bal, balamuc, cancan, caterincă, chermeză, eveniment, halima, panaramă, show.

A FACE SCANDAL a face caterincă, a face ca toți dracii, a face gât / hai / hau-hau / urât / zâmbre, a vocifera.

a ieși cu scandal / cu șucăr mare expr. a se ajunge la un conflict violent.