satisfăcut, ~ă a [At: PROT-POP., N. D. / Pl: ~uți, ~e / E: satisface] 1 (D. oameni) Ale cărui dorințe, exigențe, necesități etc. au fost îndeplinite. 2 (D. oameni) Plin de satisfacție (6) Si: mulțumit, împăcat. 3 (D. manifestări ale omului) Care exprimă mulțumire, satisfacție (6).

SATISFĂCUT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. Care este plin de mulțumire, de satisfacție; care exprimă mulțumire, mulțumit. Cuprinse cu o privire satisfăcută și protectoare copiii strînși în juru-i. C. PETRESCU, C. V. 9. ♦ Ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite, căruia i s-a dat satisfacție. Nu mi s-a adresat nimeni să plece nesatisfăcut. C. PETRESCU, C. V. 134. Satisfăcut, portarul se înmuie și nu-i ascultă pînă la capăt. REBREANU, R. I 269. Pentru astă-dată vă cred satisfăcuți. CARAGIALE, O. III 142. ♦ (Despre dorințe, exigențe) Îndeplinit.

SATISFĂCUT, -Ă adj. Mulțumit, plin de satisfacție. ♦ (Despre dorințe) Îndeplinit. [< satisface].

SATISFACE, satisfac, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere.

satisface vt [At: STAMATI, D. / Pzi: satisfac / E: lat satisfacere, fr satisfaire, (după face)] 1 (C. i. dorințe, porniri, necesități, exigențe, norme etc.) A aduce la îndeplinire. 2 (C. i. dorințe, porniri, necesități, exigențe, norme etc.) A fi conform cu... 3 (Spc; rar; c. i. obligații, datorii) A onora etc. potrivit unei convenții, unui angajament. 4 (D. militari în termen; sens curent; îe) A(-și) ~ serviciul militar (sau armata) A îndeplini serviciul militar Si: a face armata. 5 (C. i. oameni) A îndeplini anumite dorințe, porniri, necesități etc., făcând să fie mulțumit, împăcat Si: a mulțumi. 6 (Spc) A repara o ofensă (printr-o înfruntare directă).

SATISFACE, satisfac, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere.

SATISFACE, satisfac, vb. III. Tranz. A mulțumi (pe cineva) îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. Răspunsul satisface pe examinator. ♦ (Complementul indică dorința sau exigența cuiva) A mulțumi, a împlini. Cel puțin mi-am satisfăcut o curiozitate. C. PETRESCU, C. V. 258. Un teatru așa de variat putea satisface gusturile celui mai rafinat dintre micii noștri stăpîni. IORGA, L. II 33.

SATISFACE vb. III. tr. A împlini (o dorință, o cerere etc.). ♦ A mulțumi; a da satisfacție. [P.i. satisfac. / cf. lat. satisfacere < satis – destul, facere – a face, fr. satisfaire].

SATISFACE vb. tr. a împlini, a îndestula (o dorință, o cerere etc.). ◊ a mulțumi; a da satisfacție. (< lat. satisfacere)

A SATISFACE satisfac tranz. 1) (persoane) A mulțumi, provocând satisfacție. 2) (dorințe, cereri etc.) A face să se realizeze; a traduce în fapt. 3) (curiozitatea, pofte) A mulțumi din plin. 4) (exigențe) A respecta cu strictețe. /<lat. satisfacere, fr. satisfaire

satisface v. 1. a mulțumi, a îndestula: a satisface pe creditorii săi; 2. a plăcea: această muzică satisface urechea; 3. a repara o ofensă; 4. a da satisfacțiune.

satisface (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfac, 3 sg. satisface, perf. s. 1 sg. satisfăcui, m.m.c.p. 1 pl. satisfăcuserăm; conj. prez. 1 sg. să satisfac, 3 să satisfacă; imper. 2 sg. afirm. satisfă; ger. satisfăcând; part. satisfăcut

satisface (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfac, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut

satisface vb. face

satisface (satisfac, ăcut), vb. – A mulțumi, a corespunde. Fr. satisfaire, adaptat la conjug. lui a face. – Der. satisfăcător, adj. (mulțumitor); satisfacți(un)e, s. f., din fr. satisfaction.

* satisfác, -făcút, a -face v. tr. (lat. satis-fácere, d. satis, destul și, fácere, a face). Mulțămesc, las mulțămit, fac pe plac, daŭ ce se dorește: răspunsu elevuluĭ a satisfăcut profesoru, debitoru a satisfăcut creditoriĭ, această muzică satisface urechea. V. intr. (rar) Această muzică satisface urechiĭ.

SATISFĂCUT adj. 1. mulțumit, (înv. și pop.) norocit, (înv. și reg.) mulțumitor, (înv.) odihnit, (rar fig.) sătul. (Un om pe deplin ~.) 2. v. împăcat. 3. v. bucuros. 4. v. îndeplinit.

SATISFĂCUT adj. 1. mulțumit, (înv. și pop.) norocit, (înv. și reg.) mulțumitor, (înv.) odihnit, (rar fig.) sătul. (Un om pe deplin ~.) 2. împăcat, mulțumit, (pop.) împăciuit. (Cu inima ~.) 3. bucuros, mulțumit, vesel, voios. (Se duce ~ la lucru.) 4. împlinit, îndeplinit, înfăptuit, realizat. (Un vis ~.)

SATISFACE vb. 1. a împăca, a mulțumi. (Măsura luată i-a ~ pe toți.) 2. a mulțumi, (pop.) a îndestula, (Ban., Transilv. și Mold.) a joi. (Recolta obținută l-a ~.) 3. v. îndeplini. 4. a asculta, a împlini, a îndeplini. (I-a ~ toate capriciile.) 5. v. efectua.

SATISFACE vb. 1. a împăca, a mulțumi. (Măsura luată i-a ~ pe toți.) 2. a mulțumi, (pop.) a îndestula, (Ban., Transilv. și Mold.) a joi. (Recolta obținută l-a ~.) 3. a împlini, a îndeplini, a realiza, (înv.) a plini, (rar fig.) a sătura. (I-a ~ dorința.) 4. a asculta, a împlini, a îndeplini. (I-a ~ toate capriciile.) 5. a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a presta. (Își ~ serviciul militar.)

Satisfăcut ≠ nesatisfăcut, nemulțumit

A satisface ≠ a nesatisface