S, s, s. m. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă). [Pr.: es, se, sî. – Pl. și: (1, n.) s-uri]

s smi [P: se] 1 A douăzeci și una literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător literei s (1) (consoană constrictivă dentală surdă).

S s. m. invar. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă (2)). [Pr.: se]

S s. m. invar. A douăzecea literă a alfabetului, numită «se», și sunetul corespunzător; este o consoană spirantă surdă.

S s. m. invar. A douăzecea^[1] literă a alfabetului, numită „se”, și sunetul corespunzător.

S m. a 19-a literă a alfabetului: însoțit de o sedilă, devine sibilant: ședea, și. ║ n. abreviațiune pentru Sud.

2) -s, formă enclitică îld. îs=sînt: eŭ nu-s mort, eĭ nu-s acolo.

1) -s (lat. ex) pref. care corespunde cînd cu de, des, dis, cînd cu ex, e: s-cad (ca de-cad, de-duc), s-pun (ca. ex-pun, e-mit).

s m. A noŭă-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin. Sunetu eĭ e acela pe care-l întrebuințezĭ cînd vreĭ să facĭ pe cineva să întoarcă capu spre tine fără să strigĭ cu voce, ca în st saŭ pst. Cînd vrei să impuĭ tăcere, aĭ nevoĭe tot de s ca în st saŭ țst. Tăcerea se impune și pin șt. Între s și ș e aceĭașĭ relațiune ca între z și j. Unele popoare (Fr. It. Germ. Engl.) se folosesc de s pentru a reprezenta pe z între vocale. Această procedură e tot așa de greșită ca și cînd aĭ scrie așa și aĭ ceti aja! Tot așa, înainte de b, d, g, l, m, n și v uniĭ pun s îld. z. Și asta e o procedură greșită care duce la falsificarea pronunțăriĭ, ca în slab, în care s nu se pronunță ca în dezleg, pe care uniĭ scriŭ greșit desleg. Unguriĭ scriŭ sz îld. s și s îld. ș. V. cele zise la ș.

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage din..., a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi! exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum spui; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt fel. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (Construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul condițional-optativului) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, folosit mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. Floare de sulf= sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.

Ș¹, ș, s. m. 1. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă). [Pr.: șe, și. – Pl. și: (1, n.) ș-uri]

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare. ◊ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum? ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? ♦ (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. 8. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios. – Lat. sic.

fi¹ vi [At: COD. VOR. 83/13 / V: (pop) hi / Pzi: 1 sunt (pfm îs, prescurtat -s; înv sâmt, sămt, sân, sâm), 2 ești (P: iești), 3 este (P: ieste, prescurtat e, îi, i; înv iaste, ește), 4 suntem (A și: suntem; îrg sâmtem, sintem, simtem), 5 sunteți (A și: sunteți; îrg sănteți, sămteți, sinteți, simteți, A și: simteți, senteți), 6 sunt (pfm îs, prescurtat -s; îrg săntu, sintu, simt, sâmt) / Im: eram (P: ieram), îrg eream (P: ieream) / Ps: 1 fui (reg fusei), 2 fuși (reg fuseși), 3 fu (reg fuse), 4 furăm (înv fumu; reg fuse(ră)m), 5 furăți (înv fuset; reg fuse(ră)ți, 6 fură (înv fure, furu; reg fuse(ră) / Mp: fusesem / Cj: să fiu / Imt: 2 sg fii (negativ nu fi) / Grz: fiind / Par: fost / E: ml sum, *fui, *fire (fieri); formele sum, sunt, suntem, sunteți au fost introduse în limba literară prin Școala latinistă] 1 vp A exista A fi sau a nu fi. 2 vp (În legătură cu o negație; îe) De când sunt (sau ești etc.) De când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume Si: dintotdeauna. 3 vp (Îae) Niciodată. 4 vp (Îe) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... Fie! 5 (Îae) Să zicem că se poate Si: treacă-meargă. 6 vp A se afla într-un anumit loc, la o anumită persoană Cine-i acolo? 7 vp A-și avea originea De unde ești? 8 vp A trăi. 9 vp (D. lucruri, situații, acțiuni etc.) A dura. 10 vp (Îe) Cât e lumea și pământul Totdeauna. 11 vp (În construcții negative; îae) Niciodată. 12 vpim Urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc. Era într-o seară. E mult de atunci. 13 vp A se întâmpla Mi-a spus cum a fost. 14-16 vp (Îe) Ce-o ~,o ~! Exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. 17 (Îe) Fie! Accept să se facă așa cum susții. 18 vp (Îae) Merită! 19 vp (Îe) O ~ Se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! 20 vp (Îe) Așa a fost să fie Așa a trebuit să se întâmple, era imposibil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. 21 vp (Fam; îe) Este? Nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 22 vp A avea prețul, valoarea Si: a costa, a valora. 23 vp (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna. Ce e când ți se bate tâmpla? 24 vp (Îe) A nu ~ bine (sau a bună) A prevesti ceva rău. 25 vc Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul. Ea este sănătoasă. 26 vc (Îe) A ~ bine de cineva sau a-i ~ cuiva bine A se găsi într-o situație favorabilă. 27 vc (Îae) A avea parte de liniște, de mulțumire. 28 vc (Îe) A ~ cu cineva A fi de partea cuiva (într-o dispută). 29 vc (Pfm; îae) A fi prietenul (-na) logodnicul (-ca) cuiva. 30 vc (Construit cu dativul) împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv Mi-e prieten. 31 vc (Îe) Ce mi-e (sau ți-e etc.) Ce importanță are. 32 vc (Fam; îe) Ți-o (sau i-o etc.) ~ Ajunge! 33 vc (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ, în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. 34 vc (Îlv) A-i ~ cuiva drag (cineva sau ceva) A-i plăcea (cineva sau ceva). 35 vc (Îe) Mi-e (sau ți-e etc.) (Urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) Îmi pasă. 36 vc (Îae) Îmi vine (greu sau ușor). 37 vc (Îae) Sunt interesat. 38 vc (Îe) Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) Mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu... ). 39 veim (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma în mod necesar (să se facă). Când a fost să plece. 40 vc (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea să... 41 veim (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A se afla pe punctul de a... Era să moară. 42 veim (Urmat de un supin) A trebui E ceva de făcut. 43 va Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive Faptele sunt cunoscute. 44 va Formează, cu viitorul I, viitorul anterior Voi fi plecat 45 va Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional N-ar mai fi plecat. 46 va Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului Să fi spus. 47 va Cu infinitivul formează perfectul infinitivului Se poate lăuda a fi învățat totul. 48 va Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect Să se fi aflând mulți în lume? 49 va Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect Te-ai fost dus. corectat(ă)

fi² i [At: ALECSANDRI, ap. CADE / E: i] Exclamație care redă o surpriză neplăcută.

fie² [At: VARLAAM, C. 46 / E: ml fiat] 1 av Bine! Vino și tul Fie! Voi veni! 2 i (Înv) Amin! 3 i Nu-i păcat! 4 i (Îvp) Măi! 5 c (În corelație cu sine însuși sau cu „ori” și „sau”, introduce o prepoziție disjunctivă, exprimând nu numai alternanța sau opoziția, ci și o nuanță de condiție) Ori... ori... 6 c (Urmat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Chiar (și) 7 c (Urmat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Măcar. 8 Element de compunere cu care se formează câteva adverbe și pronume nehotărâte, cărora le dă sensul de „ori”, și „ori-și-”, (înv) „veri-” Si: fiecare, fiecum. 9 av (Îlav) ~ în ce chip Oricum.

hi³ v vz fi

sulf¹ sn [At: AMIRAS, LET. III, 170/14 / V: ~ă sf / Pl: ~uri / E: tc sulh] 1 (Înv) Înțelegere (definitivă). 2 (Spc) Pace.

sulf² sn [At: I. NAT. ap. URSU, T. Ș. 285 / V: (îvr) ~ur, (înv) ~ure / E: fr sulf, lat sulphur] 1 Element chimic, nemetal, de culoare galbenă, care se găsește în stare nativă sau în combinație, cu un miros specific, neplăcut, foarte reactiv din punct de vedere chimic, întrebuințat la fabricarea acidului sulfuric, a unor coloranți, în industria cauciucului, în viticultură și în farmacie Si: pucioasă, (îvr) piatră-pucioasă, (reg) țâmpar. 2 (Îs) ~ volatil, bioxid de ~ Compus al sulfului cu oxigenul, sub formă de gaz incolor, cu miros sufocant, foarte solubil în apă, care nu arde și nu întreține arderea și care se folosește în diverse reacții organice, ca decolorant în vopsitorie, în industria alimentară, în industria petrolieră Si: anhidridă (5) sulfuroasă. 3 (Îc) Trioxid de ~ Compus al bioxidului de sulf cu oxigenul, cu structura fibroasă sau asemănătoare gheții, care reacționează puternic cu apă și dezvoltă multă căldură Si: anhidridă (1) sulfurică. 4 (Îc) Tetraclorură de ~ Compus al sulfului (1) cu clorul, sub formă de lichid galben-brun, care se descompune în reacție cu apa. 5 (Îe) Hexafluorură de ~ Compus al sulfului cu fluorul, sub formă de gaz incolor, fără gust, stabil și electroizolant, neinflamabil și netoxic, folosit în electrotehnică. 6 (Îc) (Mono)clorură de ~ Compus al sufului cu clorul sub formă de lichid fumegător, de culoare galben-chihlimbarie, cu miros iritant, foarte neplăcut, care se dizolvă în sulfură de carbon și benzen și e folosit la vulcanizarea cauciucului. 7 (Îc) Bromură de ~ Compus al sulfului cu bromul, sub formă de lichid roșu-închis, care se descompune prin fierbere. 8 (Alh; îs) ~ filozofic Element ezoteric esențial pentru culoare și proprietățile diferite ale metalelor.

sulfă sf vz sulf¹

sulfur² sn vz sulf²

ș¹ smi [P: șe] 1 A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet notat cu litera ș¹ (1) (consoană constrictivă prepalatală surdă).

ș² i [At: ALR SN II h 366 / E: fo] (De obicei prelungit) 1 Cuvânt prin care se cere cuiva să facă liniște. 2 (Reg) Cuvânt cu care se alungă păsările.

și [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / E: ml sic] 1 c Exprimă contiguitatea dintre două elemente, subînțelegând pentru al doilea existența unei relații identice sau similare cu a primului (Construiau drumuri și poduri.). 2 c Exprimă, în enumerări, contiguitatea fiecărui membru în parte cu cel inițial sau al celui final cu cele preenumerate juxtapus, scoțând în evidență fiecare element (A fost și bun, și harnic, și cucernic.). 3 c (Marcă a coordonării copulative; leagă două propoziții) Exprimă integrarea în aceeași sferă conjuncturală a unor stări sau acțiuni distincte, săvârșite sau suportate de același subiect (Să trăiască și să fie sănătos!). 4 c (În legătură cu pp „cu”) Exprimă comuniunea prin solidarizarea deliberată sau accidentală a unor elemente în cadrul unei relații stabilite sau suportate în comun (Eu și cu Maria ne vedeam de ale noastre.). 5 c Exprimă adăugarea unei cantități la alta de aceeași natură, pe care o depășește cu puțin, de obicei cu o subdiviziune de unitate (A plecat după 10 ani și ceva.). 6 c (Îla) ~ jumătate sau o dată ~ jumătate Adaugă ideea de intensificare superlativă privitor la starea calitativă a unui element (E un om și jumătate!). 7 c (În formule de repetiție, ca procedeu stilistic) Exprimă insistența unui element al comunicări în raport cu celelalte (Odată și odată vei afla cine sunt.). 8 c În legătură cu formulări care explică aspectul categoric, indubitabil, decisiv al unei informații (Nu mă pot opri și pace!). 9 c Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la 21 până la 99 (Cincizeci și cinci). 10 c Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg (Trei întreg și două zecimi). 11 c (În formule de repetiție) Reprezintă grupări (numerice) care marchează o totalizare cantitativă în exces (Sunt mii și mii de stele; Văzuse în viața ei atâtea și atâtea.). 12 c (Urmat de pp „cu”) Exprimă adiționarea aritmetică a două sau a mai multe cantități numerice (Unu și cu doi fac trei.). 13 c (Indică adăugarea unei cantități) Plus (Un kilogram și jumătate.). 14 c Exprimă consecința unui fapt prin raportare la altul săvârșit de același autor sau de unul diferit (L-am întrebat și mi-a mărturisit.). 15 c Exprimă continuitatea aspectelor narative sau descriptive ale unei expuneri unitare (sau întrerupte prin pauză) cu ajutorul unui „și narativ” (Și stă, și se uită, și așteaptă, și nu spune nimic ca să vadă ce mai vrea acum.). 16 c (În stilul epic și popular; situat la începutul unei comunicări) Sugerează aspectul continuativ al acesteia față de un enunț anterior, subînțeles sau presupus (Și iar porni la drum.). 17 c Solicită interlocutorului continuarea comunicării apreciate ca incompletă cu ajutorul unui „și interogativ” (Și cât ai dat pe el?). 18 c (Cu elipsa întrebării directe) Solicită interlocutorului continuarea comunicării, îndemnându-l prin „și interogativ” (Am deschis ușa..., am intrat... -Și?). 19 c (Precedat de exclamativul „ei!”) Exprimă anticipativ din partea interlocutorului o atitudine de nepăsare (Ei și? Ce-ți pasă ție?). 20 c Exprimă consecința unei motivări cauzale (Ești competent și vei reuși.). 21 c Exprimă consecința unui îndemn (Ascultă-mă și vei fi fericit.). 22 c (Pfm; în legătură cu formulări de tipul hodoronc-tronc, (ce) să vezi) Exprimă o consecință neașteptată (A intrat și, hodoronc-tronc, mi-a tras o palmă.). 23 c Exprimă echivalarea unei mulțimi cu alta prin generalizarea distribuției iterative a fiecărui element component al uneia în funcție de fiecare element al celeilalte (Anul și cartea.). 24 c (Adesea în legătură cu „pe loc”) Exprimă conformarea imediată prin contravaloare în funcție de ceea ce este oferit sau primit în schimb (Banii și pe loc marfa.). 25 c Exprimă conformarea în funcție de o promisiune, un angajament etc. (Am promis și mă țin de cuvânt.). 26 c Exprimă perseverența într-o anumită stare, atitudine etc. (Nu i-am spus și n-am să-i spun.). 27 c (Marcă a coordonării adversative; exprimă confruntarea dintre două elemente necontigue) Dar¹ (Casa arde și baba se piaptănă.). 28 c (În formule de repetiție) Exprimă o diferențiere adversativă în lipsa determinanților contrastivi (Sunt oameni și oameni.). 29 c (Înv; îlc) ~ însă Însă. 30 c (Marcă a coordonării concluzive) Deci² (E o glumă și nu o lua în serios.). 31 av Exprimă atașarea unui element la altele exprimate sau nu într-o comunicare anterioară (M-ai luat și pe mine la ei.). 32 av (Uneori în legătură cu „până”, „chiar”, „încă”) Exprimă atașarea unui element, evidențiind voit caracterul deosebit, ieșit din comun al acestuia, față de ceva subînțeles, adesea antinomic (Chiar și el mi-a zis.). 33 av Exprimă atașarea unui element la ceva subînțeles sau presupus ca posibil, evidențiind voit caracterul obișnuit, modest al manifestării, adesea accidentale, al acestuia (Am zis și eu, ca să nu tac.). 34 av Exprimă atașarea unui element la ceva subînțeles sau presupus ca posibil, evidențiind voit caracterul neașteptat al manifestării sau al sesizării unui element (Ce-o mai fi și astea!). 35 av (În legătură cu „cum”, „atât” sau în corelații de tipul și...și, și... cum și, atât... cât și) Exprimă asocierea a două realități (adesea antipodice), distribuind egal raportarea lor față de același element de referință (Îi va anunța atât pe el cât și pe nevasta lui.). 36 av Exprimă completarea prin surplus a unei informații, în vederea întregirii acesteia (Crâșma era în același timp și casă de locuit.). 37 av (În legătură cu „pe lângă”, „după ce că” etc.) Exprimă o completare prin cumul (După ce că-i slut, mai e și slab.). 38 av (În legătură cu „dar”, „însă” sau în corelații de tipul numai... dar și ori ci și) Exprimă o completare cumulativă, marcată prin semnalare voit distinctă (Erau mulți orășeni, dar erau și țărani.). 39 av (În legătură cu „mai” cantitativ) Exprimă o completare suplimentară (Din roadă se hrănește, dă la animale, mai și vinde.). 40 av (Urmat de „mai” comparativ sau îlav ~ mai ~) Mai grozav (7). 41 av (Urmat de „mai” comparativ sau îal) Mai groaznic (1). 42 av (În legătură cu „de” sau „dacă”) Exprimă insuficiența influenței unui element asupra altuia, în ciuda intensității suplimentare pe care o aduce față de alte posibilități presupuse (De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac.). 43 av (Exprimă consecința imediată a manifestării unui fapt exprimat sau subînțeles) Îndată (Cum i-au văzut, au și plecat.). 44 av (În legătură cu „încât” sau, înv, „cât”) Exprimă efectul maxim produs ca urmare a consecinței unei acțiuni (A slăbit atât de mult, încât și părinții au recunoscut-o cu greu.). 45 av Exprimă rezultatul atins ca urmare a parcurgerii, deliberat sau conjunctural, a unor stadii intennediare (Iată-ne și ajunși la cabană.). 46 av Exprimă rezultatul inerent ce urmează din manifestarea unui fapt (Cine are copii are și griji multe.). 47 av Exprimă rezultatul analogic ce se deduce din manifestarea unui fapt (Dacă i-au învins pe turci, îi vor învinge și pe tătari.). 48 av Exprimă rezultatul fortuit ce decurge din absența unui element (Dacă n-ai plăcintă, mănânci și pită.). 49 av Exprimă rezultatul unei adecvări (După sac, și cărpală.).50 a Exprimă concordanța dialectică a contrariilor (Tot răul are și partea bună.). 50 av (În legătură cu „cum”, „așa” sau în corelații de tipul precum ori după cum... așa~) Exprimă corespondența dintre două elemente print-o raportare de echivalență, uneori printr-o conformare (Cum îți așterni, așa și dormi.). 52 av (În legătură cu „ca”, „cât”, „atât” sau în corelații de tipul cât... atât ~ ori tot așa... cât ~; exprimă corespondența dintre două elemente prin raportarea lor comparativă pe baza unei asemănări calitative sau cantitative) La fel ca... (Mi-am dorit asta ca și tine.). 53 av (În legătură cu „ca” adverbial; exprimă compararea, prin aproximare, a asemănării dintre un stadiu precizat virtual și unul real în care se află un element) Aproape (13) (Problema e ca și rezolvată.). 54 av (În corelații de tipul ca ~ când și ca ~ cum) Exprimă compararea, prin asemănare, a unui fapt real cu unul ipotetic sub aspect modal sau temporal (Fugeau ca și când i-ar fi speriat cineva.). 55 av (În legătură cu „cum” sau în corelații de tipul precum... așa ~) Întocmai (Cum a zis, așa a și făcut.). 56 av Deja (1) (Masa se și servește.).

†AȘAȘ(I), †AȘEAȘ(I) adv. Bucov. 1 De asemenea, iarăși, încă: perit-au atunce multe vite a lăcuitorilor, iar a bejenarilor așași au perit mai de tot (NEC.) ¶ 2 Chiar, tocmai: așași iarna s’au făcut acea zarvă (MUST.): coroana însă era așaș aceea (SB.) ¶ 3 Chiar de tot, cu totul, cu desăvîrșire: toată socoteala ș’au pus... așeaș din temelie să-i răzstoarne (CANT.) ¶ 4 Chiar atunci, pe loc, îndată, deodată: alți neguțători... dau așaș dintr’un cuvînt două mii patru sute de lei (SB.) [așa + și].

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, întrebuințat mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ◊ Floare de sulf = sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare. ◊ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum? ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios. – Lat. sic.

Ș¹ s. m. invar. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă (2)). [Pr.: șe]

FI, sînt, vb. IV. Intranz. A. Verb predicativ. 1. A exista, a avea ființă. Sînt flori care-și înclină boiul și mor topite de visare, Mai sînt și ochi ce plîng în noapte și-adorm cînd soarele răsare! ANGHEL, P. 20. Copilașul nostru nu mai este! CREANGĂ, P. 177. Că-i iarbă de noi, Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Expr. (În legătură cu o negație) De cînd sînt (ești etc.) = de cînd mă aflu pe lume, dintotdeauna. N-am sărit peste garduri niciodată, de cînd sînt. CREANGĂ, P. 28. Tu, de cînd ești, nu te-ai îngrijit de toaletă. NEGRUZZI, S. I 64. (Cu accentul frazei pe primul element) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = treacă-meargă. Aici e cum e, dar să vedem dincolo. ▭ De foame ar fi ce-ar fi, dar n-am cu ce mă-nveli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. 2. (În legătură cu o noțiune locală, exprimată sau subînțeleasă) A se afla, a se găsi. Sînt la pat și copiii ceilalți. PAS, Z. I 215. Cine știe pe unde va fi fiind, singur și flămînd. SADOVEANU, B. 21. Cine-i acolo? – Eu. – Cine eu? – Eu, Ivan. CREANGĂ, P. 308. ◊ (Despre abstracte; construit cu dativul) Gîndul îi era la fiicele sale. ISPIRESCU, L. 51. Nevoia te duce pe unde nu ți-i voia. CREANGĂ, P. 30. ♦ A-și avea obîrșia, a se trage, a deriva, a proveni. Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? ISPIRESCU, L. 298. 3. (În locuțiuni temporale) A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. Om lega frăție de cruce pe cît om fi și om trăi. EMINESCU, N. 7. ◊ (Impersonal, urmat de compliniri temporale, adesea fixînd momentul unei acțiuni) Era... într-o seară de ajun de an nou. PAS, Z. I 72. Era dimineață cînd am intrat în oraș. NEGRUZZI, S. I 67. Cînd o fi de către seară, Să mi te pai ca de ceară... Cînd va fi de dimineață, Să te duci din astă viață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259. (În legătură cu noțiuni de durată, exprimă ideea de scurgere a timpului) Ah! e mult de-atunci. COȘBUC, P. I 259. Puțin mai este și ai să ajungi împărat. CREANGĂ, P. 191. 4. A se îndeplini, a se întîmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost, răspunse munteanca. SADOVEANU, B. 276. Vulturul se va duce... să afle ce este pe la frații tăi. ISPIRESCU, L. 330. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. ◊ (Repetat, formează diferite construcții, care exprimă resemnarea în fața evenimentelor sau înfruntarea lor) Ridică, cu un gest de curaj, același gest de «ce-o fi, o fi», receptorul. SEBASTIAN, T. 80. Toți doctorii spuseră că împăratul să lase scaunul împărăției unuia dintre gineri, că așa o fi fost să fie. VISSARION, B. 60. Și-apoi, ce-a mai fi, a mai fi. CREANGĂ, P. 269. ◊ Expr. Fie! = a) (exprimînd consimțirea) să se facă precum spui, accept. Vino și tu! – Fie, am să viu! b) (exprimînd concesia) admit, aprob, merită, nu e păcat. Destulă muncă avu, dar fie, că izbuti. ISPIRESCU, L. 3. 0 fi! = se poate, posibil. O fi, nu tăgăduiesc. FILIMON, la TDRG. Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întîmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în acest chip. (Familiar) Este? = nu-i așa? Da știi, mă simt eu fără carte, că cine n-are carte n-are parte... Este, d-le căpitan? – Da cum să nu fie, d-le Paraipan? D. Zamfirescu, R. 88. 5. (În legătură cu noțiuni cantitative, în special prețuri) A costa, a prețui, a valora. Cît sînt roșiile? 6. (În explicații superstițioase, în ghicitori etc.) A însemna, a fi semn că. Ce e cînd ți se bate tîmpla a dreaptă? CARAGIALE, O. I 58. ◊ Expr. A nu fi a bine (sau a bună) = a nu fi semn bun. Nu mai plînge, Săftică, nu-i a bine! CONTEMPORANUL, V_I 101. B. Cu funcțiune copulativă. 1. Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul. Gălăciuc este a! șaselea. SAHIA, N. 41. Secundul... căpitan cu vechime, era între două vîrste. BART, E. 118. El e flămînd și e-nsetat, Și-i slab, că e bătrîn. COȘBUC, P. I 227. Casa, din care nu vedem decît o bucată de perete... este a lui Marcu Florii Cucului. SLAVICI, N. I 29. Se vede lucru că nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine. CREANGĂ, P. 186. (Expresie de urare) Să-ți fie de bine, verișorule! ALECSANDRI, T. I 39. Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. De noi ar fi mai bine în pădure! RETEGANUL, P. IV 8. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a ține cu cineva, a fi partenerul cuiva. Să fii cu copiii tăi, ori să fii cu mine. ISPIRESCU, L. 272. Trageți toți cîte-o carte! Domnule, ești cu mine. ALEXANDRESCU, P. 89. A fi cu ceva = a avea ceva. Dealul e cu spini acum. COȘBUC, P. I 259. Era cu o stea în frunte. ISPIRESCU, L. 306. 2. (Construit cu dativul) Împreună cu un nume predicativ exprimă o stare sau o acțiune arătată de numele predicativ respectiv. Si de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Ce mi-i (ți-i etc.)...= ce importanță are..., ce folos de... Ce mi-i vremea, cînd de veacuri Stele-mi scînteie pe lacuri. EMINESCU, O. I 123. (Familiar) Ți-o fi (i-o fi etc.) = ajunge, destul. Hai, du-te! Ți-o fi! SADOVEANU, P. M. 69. ◊ Impers. (În legătură cu starea timpului) Dar uite nu e vînt – Și-i cald. COȘBUC, P. I 230. Ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ, în legătură cu noțiuni exprimînd un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Să spunem că mi-a fost greu; însemna să nu fi plecat la școală? DAVIDOGLU, M. 8. Lene să ne strici aparatul... nu-ți fuse. SEBASTIAN, T. 12. Se puse pe un plîns de-ți era mai mare jalea de dînsul. ISPIRESCU, L. 287. [Îi] era lehamite de mustrările socrilor. CREANGĂ, P. 89. ◊ Expr. A fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i fi pe plac, a îndrăgi, a iubi. Așa-i fusese drag în tinerețe Lipan, așa-i era drag ș-acum. SADOVEANU, B. 11. Mi-e (ți-e etc.) (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) = îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor), îmi bat capul, port grija, sînt interesat. Dacă nu ți-a fost de cumpărat, la ce i-ai dat drumul [pupezei]? CREANGĂ, A. 57. (Regional) Mi-e (ți-e etc.) a mînca = simt (simți etc.) nevoia de a mînca. Numai bucatele să fie gata mai devreme, pentru că dumisale îi este a mînca. NEGRUZZI, S. I 82. Mi-e (ți-e etc.) că... (sau să nu... ) (urmat de viitor sau de prezentul cu sens de viitor) = mă tem (te temi etc.) că... (sau să nu... ). Mi-e că n-o să te ia, tovarășe. DUMITRIU, N. 263. Sînt bătrîn... și mi-e să nu poticnesc. ISPIRESCU, L. 21. Mi-i să nu mă scoți din sărite. CREANGĂ, P. 152. 4. (Impersonal, urmat de un infinitiv sau de un conjunctiv) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Cînd fu a se boteza pruncul. ISPIRESCU, M. V. 4. Și de-a fi să mor În cîmp de mohor, Să spui lui Vrîncean. ALECSANDRI, P. P. 2. Cînd este a se face vreo înmormîntare, obiceiul antic cere a se așeza poduri în calea mortului. id. ib. 140. ◊ (Urmat sau precedat de o noțiune temporală; adesea pleonastic) Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit. COȘBUC, P. I 55. Iar cînd fuse într-o zi tocmai cînd copilul împlinea cincisprezece ani... se sculă Făt-Frumos și zise... ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Rar, la forme personale) Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam dormeam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. 5. (De obicei impersonal; mai ales la imperfect urmat de un conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia, chipul să... Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o mai facă. CREANGĂ, P. 86. ♦ A se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult pînă să... Tocmai eram să vă întreb de unde le aveți [salatele]. CREANGĂ, P. 210. Eram șă-ți țes o haină. EMINESCU, N. 9. Mă puse întîi la buchi, dar văzînd că într-o zi era să mă înăduș... hotărî a-mi spune singur tabla [înmulțirii]. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. (Urmat de o propoziție cu verbul la conjunctiv) Era mai (mai) sau aproape, p-aci (p-aci), cît p-aci (sau pe ce), tocmai, (mai rar) puțin era = puțin lipsea să se întîmple (ceva). Cînd era mai să-i ajungă, să uită fata-ndărăpt. RETEGANUL, P. I 39. Strîngîndu-l tare în brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I 80. 6. (Urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. Nici că e de gîndit. ISPIRESCU, L.m 253. Oare nu-i de făcut vreo șmichirie, pănă mai este încă vreme? CREANGĂ, P. 321. C. Verb auxiliar. I. Construit cu un participiu variabil, servește la formarea conjugării pasive. Nemaifiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popești. CREANGĂ, P. 303. Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute. ALEXANDRESCU, P. 133. ◊ (Cu repetarea pleonastică a participiului) Fost-am fost trimiși cu bine Din Suceava cătră tine. ALECSANDRI, P. A. 97. II. Construit cu un participiu invariabil formează timpuri compuse ale conjugării active. 1. Cu viitorul I se formează viitorul anterior. Vom putea sta de vorbă numai cînd voi fi terminat de scris. 2. Cu condiționalul prezent se formează perfectul optativ condițional. Zidul pieri ca și cum n-ar fi mai fost. ISPIRESCU, L. 26. Tu ești uitat, uitat ca cum n-ai fi mai fost. NEGRUZZI, S. I 65. 3. Cu conjunctivul prezent se formează perfectul conjunctivului. Frate Nae, să fi fost el aici să mă fiarbă așa. CARAGIALE, O. I 45. 4. Cu infinitivul se formează perfectul infinitivului. Se poate lăuda a fi învățat meșteșugul în timp foarte scurt. 5. Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului se formează prezumtivul prezent și perfect. Unde s-a fi găsind acel Împărat-Roș... numai cel de pe comoară a fi știind. CREANGĂ, P. 234. Oare așa fel de tineri să se fi aflînd mulți în lume? DRĂGHICI, R. 7. III. Construit cu un participiu invariabil sau cu gerunziul, servește la alcătuirea formelor perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect. Tocmai pe cînd părerea de rău îl ajunsese și, mai și decît pînă aici, erau trecînd printr-o pădure mare și deasă. ISPIRESCU, L. 109. O căsuță singuratică pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. Te-ai fost dus. NEGRUZZI, S. I 6. – Forme gramaticale: prez. ind. sînt (familiar îs, prescurtat -s), ești (pronunțat iești), este (pronunțat ieste, prescurtat e, îi, i-), sîntem (accentuat și sîntem), sînteți, sînt; imperfect eram (pronunțat ieram); perf. s. fui (regional fusei); conjunctiv să fiu; imperativ pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost.

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în stare pură, în special în regiunile vulcanice, sau în combinații (sub formă de sulfuri ale diferitelor metale), și care se întrebuințează mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ♦ Compus: floare-de-sulf = praf fin, format din cristale foarte mici, obținut prin condensarea bruscă a vaporilor de sulf în cursul distilării sulfului natural.

Ș s. m. invar. A douăzeci și una literă a alfabetului, numită «șe», și sunetul corespunzător; este o consoană constrictivă prepalatală surdă.

ȘI¹ adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr. Primi cu toată mulțumirea, ca imul ce aceea și căuta. ISPIRESCU, L. 8. Pe înserate și vine la dînsa. CREANGĂ, P. 173. Așadar, curînd se și însură. NEGRUZZI, S. I 72. De aș ști că mă vei și omorî nu pot să tac. id. ib. 147. Dar de va și muri cineva. scapă de dișărtăciunile lumii. DRĂGHICI, R. 72. ♦ (De obicei în legătură cu «așa») întocmai, exact.Cum zicea el, așa se și făcea. ISPIRESCU, L. 183; Precum au zis, așa au și făcut. EMINESCU, N. 10. 2. Pe deasupra, în plus, încă. Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... după citire, să-mi și dau părerea asupră-i. ODOBESCU, S. III 9. De-i și păți ceva, numai tu să știi. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ (Întărit prin «mai» sau «încă») Încheagă brînză... mănîncă toată iarna, mai și vinde. STANCU, D. 97. Mircea este silit a primi încă și suzeranitatea Porții. BĂLCESCU, O. II 13. Ba încă și dai dreptate părerilor felurite. CONACHI, P. 281. 3. (Înaintea unui membru al propoziției care trebuie scos în relief) Chiar, încă, de asemenea. Parfumul trecutului, forța suvenirilor dau parcă un suflet și locurilor unde ai trăit. BART, E. 394. Că și eu nădăjduiesc să mă întorc. ISPIRESCU, L. 9. Bar și sărac așa ca în anul acesta... niciodată n-am fost. CREANGĂ, A. 71. Printre tomuri brăcuite așezat și el un brac. EMINESCU, O. I 134. Vezi să nu păți și tu ca simigiul. ODOBESCU, S. III 10. Se găsesc ș-acum pe rîpe bucăți de armuri zdrobite. ALEXANDRESCU, M. 22. ♦ (Purtînd accentul în frază, pe lîngă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare. CREANGĂ, P. 241. Se pregătesc ca într-o «școală», pentru alte lupte mai mari, ce îi așteaptă, cu o nație și mai barbară, și mai puternică. BĂLCESCU, O. I 12. ◊ Loc. adj. și adv. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic, mai mult. Din spătoși, vătafii au devenit și mai și... Crapă de sănătate. PAS, I. II 256. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos și mai și decît Gheonoaia. ISPIRESCU, L. 6. Numai iată ce vede Harap-Alb altă bîzdîganie și mai și. CREANGĂ, P. 244. Și pe urmă gropile pentru lupi, pe care făgăduise să le arate, erau și mai și. CONTEMPORANUL, VII_II 98. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. ISPIRESCU, L. 8. Vor veni cu oști străine... și poate și măriei-tale nu-i va fi bine. NEGRUZZI, S. I 139. II. (Cu sens temporal) 1. (Arată că acțiunea verbului înaintea căruia se află se desfășoară sau s-a desfășurat în termenul cel mai scurt posibil față de o acțiune anterioară) Imediat, îndată, pe loc. O mătușă sihastră, Cum îl văzu, îi și zise. ISPIRESCU, L. 357. Să-mi dai bani de cheltuială... ca să și pornesc, fără zăbavă. CREANGĂ, P. 185. Cum îi ajunge în răscrucile drumului, ai să și dai de grădina ursului. id. ib. 215. Iată-n zori c-au și plecat pe-un cal alb ne-ncălecat. ALECSANDRI, P. I 28. 2. (Așezat înaintea unui verb arată că acțiunea lui s-a realizat mai repede decît era de așteptat) Deja. Masa se și punea în grădină sub o alee lungă de aluni. HOGAȘ, DR. II 104. Craiul, pe de altă parte, și ajunsese acasă. CREANGĂ, P. 186.

ȘI² conj. I. (Cu funcțiune coordonatoare copulativă) Leagă două părți de același fel ale unei propoziții. Cum vine de la munte Blestemînd Și lăcrămînd, Toți ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni. TOPÎRCEANU, B. 54. Hora de fete și neveste tinere s-a încheiat. HOGAȘ, DR. II 185. Era voinic și tinerel. COȘBUC, P. I 281. Teamă mi-e că, acordîndu-mi mie o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vînătorule! ODOBESCU, S. III 9. Parnasul și Olimpul cu fală se priviră. ALEXANDRESCU, M. 27. ◊ (Popular, urmat pleonastic de prep. «cu») Mamă-sa și cu nevastă-sa ședeau acasă. RETEGANUL, P. V. 73. Vine un urs și cu un lup. SBIERA, P. 11. Zmeu și cu zmeoaică, Leu și cu leoaică. TEODORESCU, P. P. 401. Iar ăl ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 2. (Împreună cu prep. «cu» exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ◊ (Rar, fără «cu») Două și două fac patru. HASDEU, R. V. 162. ♦ Ajută la formarea numeralelor de la douăzeci și unu pînă la nouăzeci și nouă. Se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier. ISPIRESCU, L. 1. Răzvanel... Nu mă sărăci de tot!... Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte. HASDEU, R. V. 70. ♦ Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legînd partea zecimală de întreg. Trei și paisprezece. ** (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Ora două și jumătate. ▭ Taleri trei mii... ș-un zlot. HASDEU, R. V. 110. Leagă două substantive între care există o corespondență, o potrivire, o echivalență etc. Binele și răul. Adevărul și minciuna. ▭ De trei ori potcovii calul, Urcînd la puicuța dealul; Potcoava și icosarul, Caiaua și gologanul. ȘEZ. I 141. 4. Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerații, ajută la scoaterea lui în evidență. Scoală-te, c-am găsit și secure, și frînghie, și sfredel. CREANGĂ, P. 134. Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul. EMINESCU, O. I 147. ♦ (În repetiții, folosit ca procedeu stilistic mai ales în povestiri) Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, L. 5. Dacă văzură și văzură că el nu răspunde... merseră la dînsul. id. ib. 247. Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă. CREANGĂ, P. 207. Vai de mine și de mine, Harap-Alb, zise sfînta Duminecă. id. ib. 222. ◊ Expr. Cîte și (mai) cîte v. cît⁵ (III). 5. Leagă două propoziții de același fel, indicînd o completare, un adaos, o precizare nouă. Și mi se strînge inima cum stau și ascult. COȘBUC, P. I 263. Tatăl tău de aci înainte e bătrîn și o să te ridicăm pe tine în scaun. ISPIRESCU, L. 3. Încalecă și pornește cu bucurie. CREANGĂ, P. 185. N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă. EMINESCU, O. I 132. De-abia apucasem a adormi și un vis fantastic veni. NEGRUZZI, S. I 60. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atît... cît..., nu numai... ci și... Stăpîne... să te ții bine și în scări și de coama mea. ISPIRESCU, L. 7. Are atunci în mînă și pînea și cuțitul. CREANGĂ, P. 248. Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 148. Pe o lege dată Și scaiul și trandafirul răsar și cresc totodată. CONACHI, P. 258. 7. În stilul epic și popular, mai ales în povestiri, se așază la începutul frazei pentru a indica continuitatea desfășurării faptelor. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles. COȘBUC, P. I 54. Și pe urmă a făcut aluzie aproape pe față la un alt amic. CARAGIALE, M. 258. Și fiul craiului, nemaiputînd struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat înapoi la tatu-său. CREANGĂ, P. 186. Și întorcîndu-mi fața, eu spada ți-am întins. EMINESCU, O. I 91. Și de drag te-aș semăna, Și cu drag te-aș secera, Și te-aș face stog în prag, Și te-aș îmblăti cu drag, Și te-aș cerne prin sprîncene, Și te-aș frămînta-n inele, Și te-aș da inimei mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 8. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior). Și cine este trădător, stimabile? CARAGIALE, O. I 160. Și cine te-a pus la cale să mă iei tocmai pe mine în bătaie de joc? CREANGĂ, P. 83. Și să-l mai ascund se poate, cînd arde și mă topește? CONACHI, P. 83. ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? Are să se supere. – Ei și? ♦ (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Da ce-a fost pe aici, copile? – Ce să fie, mămucă? Ia, cum te-ai dus d-ta de-acasă... s-aude cineva bătînd la ușă.- Și? CREANGĂ, P. 27. 8. Precedat de adv. «ca» are funcțiune comparativă. a) (Stabilește o asemănare exactă, o egalitate) La fel ca, întocmai ca, tot așa ca. Știu eu o poiană în pădure, chiar aici pe aproape; să tragem acolo... sîntem ca și în casă la noi. CREANGĂ, P. 128. La vînătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atîta precît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III 9. El se mira că o iubește ca și în ziua cînd culese cea întîi dulce sărutare. NEGRUZZI, S. I 21. b) (Stabilește o asemănare aproximativă) Aproape, aproximativ. De asta îți este? Las’ pe mine, că treaba este ca și sfîrșită. ISPIRESCU, L. 77. Aș! asta să moară! răspunse ea suspinînd. Adevărat că acum e ca și moartă. EMINESCU, N. 21. c) (În loc. conj.) Ca și cînd = parcă. Ca și cum v. cum² (2). II. (Cu funcțiune coordonatoare adversativă; popular) Ci, iar, dar, însă. Te-aș lăsa și-mi e cu jale, Te-aș iubi și nu-ndrăznesc. COȘBUC, P. I 76. Lipsești dinaintea mea, spînule! Doar n-am venit pentru tine, ș-am venit pentru Harap-Alb. CREANGĂ, P. 277. Ar striga... și nu se-ndură. EMINESCU, O. I 104. Voiam să plîng și nu puteam. NEGRUZZI, S. I 57. Fetelor, pupa-v-aș gura, Nu la toate și la una. ȘEZ. XIV 165. III. (Cu funcțiune coordonatoare conclusivă) Deci, prin urmare. Asta-i șagă și nu-mi pasă. SADOVEANU, O. II 103.

Ș s. m. invar. A douăzeci și una^[1] literă a alfabetului, numită „șe”, și sunetul corespunzător.

SULF s.n. Metaloid de culoare galbenă-deschisă, cu miros neplăcut, foarte răspîndit în natură; (pop.) pucioasă. [Cf. lat. sulfur, fr. soufre].

SULF¹ s. n. metaloid galben-deschis, cu miros neplăcut: pucioasă. (< fr. sulf)

A FI sunt intranz. I. (cu funcție de verb predicativ) 1) A se afla în realitate; a avea ființă; a ființa; a exista. ◊ Este (sau e) ceva (la mijloc) există ceva neclar (la mijloc). Este cum este treacă-meargă. 2) A se afla de față; a se găsi într-o anumită situație. Cartea este pe masă. Am fost la lucru. ◊ A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi în joc a se afla într-o situație critică. 3) A-și avea obârșia; a se trage; a proveni. De unde ești? 4) A se afla în viață; a trăi; a viețui. El nu mai este. ◊ Cât vom fi și vom trăi până la sfârșitul vieții. 5) A avea loc; a se întâmpla; a se petrece. Ce a fost a trecut. ◊ A fost odată ca nici odată formulă cu care încep unele basme. 6) A avea o anumită valoare bănească; a costa; a valora. Cât e kilogramul de mere? II. (cu funcție de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume în dativ și urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ◊ A-i fi oarecum (a-i fi nu știu cum) a nu îndrăzni; a se rușina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a îndrăgi ceva (sau pe cineva). III. (cu funcție de verb semiauxiliar) Era s-o pățească. Îi era a cânta. IV. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri și timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Să fi rămas. /<lat. sum, fui, fire

SULF n. Metaloid de culoare galbenă, cu miros specific neplăcut, foarte activ din punct de vedere chimic, întrebuințat, mai ales în tehnică și medicină; pucioasă. /<fr. sulf, lat. sulphur

ȘI² adv. De acum. S-a și dus. Se și arată în prag. /<lat. sic

ȘI¹ conj. 1. (cu funcție coordonătoare) 1) (exprimă un raport copulativ) Eu și tu. E și frumos și deștept. ◊ Ei și? ce-mi pasă mie? Ce importanță are? 2) (exprimă un raport aditiv sau asociativ, formând numerale cardinale, numerale zecimale etc.) Treizeci și patru. Cinci întregi și două zecimi. ◊ Și cu plus. 3) (exprimă un raport adversativ) Dar; iar; însă. Îl aude și nu-l vede. 4) (exprimă un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus că fac și voi face. 5) (stabilește legătura cu cele spuse anterior, mai ales, la începutul unei propoziții interogative) Și unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu funcție subordonatoare) pop. (exprimă un raport concesiv) Deși; cu toate că; măcar că. Și a știut dar n-a spus. /<lat. sic

fi (a) v. 1. a avea ființă, a exista, a subsista; 2. a se afla. [Lat. FIERI].

sulf n. numele științific al pucioasei.

sunt v. 1. întrebuințat ca auxiliar pentru formarea verbelor, pasive: sunt lăudat; 2. a exista: asta nu este; 3. a aparține: cartea este a mea; 4. a fi originar: este din Brăila; 5. a se afla: Slatina este pe Olt [Vechiu-rom. sânt = lat. SUNT (a treia persoană a pluralului luată ca singular)]. V. fi.

și conj. 1. leagă între ele părțile cuvântului: eu și tu; 2. în corelațiune cu cum: cum e sacul și petecul; 3. asemenea: și noi ne ducem; 4. deja: s’a și dus; 5. mult: câte alte ponosuri și mai și CAR. [Lat. SIC, așa].

2) e (în est îĭ, -ĭ) formă neaccentuată îld. este: e greŭ, nu e nimica. După maĭ și cînd se accentuĭază se pune este: Nu maĭ este. Este ceva? Este!

éste și ĭáste, pronunțat azĭ ĭéste (lat. est), pers. III sing. a indicativuluĭ prezent d. verbu a fi. Se întrebuințează numaĭ cînd e accentuat și după maĭ: Este pîne? Este. Nu maĭ este.

fi și (est, pop.) hi, inf. de la sînt.

hi verb, V. sînt.

3) -ĭ verb. Est. Enclitică îld. îĭ (e, este): nu-ĭ nimica.

ĭáste, V. este.

ĭéste, V. ĭaste.

3) îĭ, formă estică îld. e: aicĭ îĭ bine, casa îĭ (saŭ casa-ĭ) albă. V. sînt.

îs și -s, prescurtare din sînt cînd nu e accentuat, ca: îs aicĭ, nu-s aicĭ.

2) sînt, fost, a fi și (est, pop.) hi v intr. (lat. sĭm, sĭmus, sĭtis, sĭnt [cl. sum, sŭmus, estis, sunt], de unde s’a făcut sîm [azĭ – sînt] sem, apoĭ sîntem, [azĭ sîntém], set [apoĭ sîntețĭ, azĭ sîntéțĭ], sînt. Ești, e și este vin din es, est. Erám din éram, erámus. Fuĭ din fui. Fusét [azĭ fusesețĭ] din fuissetis. Fiŭ, să fiŭ din fiam. Fire din fieri. Fost e o formă analogică din fuistes, ațĭ fost, orĭ fuissetis, ațĭ fi fost ș. a.). Se întrebuințează ca ajutător la formarea pasivuluĭ: a fost prins. Exist, ființez: este Dumnezeu. Îs proprietatea (cuĭva), am ca stăpîn, îs de la, țin de: carte asta e a mea, insula Șerpilor e a Romăniiĭ, acest șurub e al mașiniiĭ (maĭ des: de la mașină). Îs originar: eu îs din Galați. Mă aflu, mă găsesc, îs situat: trupa e pe deal, orașu e ’n vale. Mă fac, devin: ca să fiĭ căpitan, trebuĭe să știĭ multe. Mĭ-e a, doresc, mĭ-e poftă: mĭ-e a mînca. Mĭ-e că, mĭ-e frică că: mĭ-e că mă vede. Era să, era aproape să, se putea să: era să zic, era să cad. Aicĭ e de mine, aicĭ e loc p. mine, aicĭ trebuĭe să trăĭesc eŭ, aicĭ îmĭ place mie! – Cînd se accentuiază și după maĭ se zice sînt, éste (maĭ exact, ĭeste); cînd nu, îs, e (maĭ exact ĭe, în est iĭ): Eștĭ viteaz? Sînt! Sînt vitejĭ? Sînt! Este viteaz? Este! Maĭ este vin? Nu maĭ este! Maĭ sînt mere? Nu maĭ sînt! Neaccentuat: nu-s eŭ de vină. Cine e (cine-ĭ) acolo? Nu-s parale. Îs bolnav. Îs prea mulțĭ.- Sunt, suntem, suntețĭ, îs latinizme inexistente în limba românească.

*sulf n. fără pl. (it solfo și zolfo, d. lat. sulpur și sulphur, id.). Chim. Pucioasă, un corp simplu bivalent galben care se găsește mult în natură cristalizabil orĭ amorf, maĭ ales în Italia, Sicilia și insulele măriĭ Mediterane și tot așa în județu Prahova. Frecat orĭ încălzit în aer, devine fosforescent pe la 200° și arde la 250 c’o flacără albastră. Are o greutate atomică de 31,98 și o densitate de 1,95 și 2,07. Se întrebuințează la facerea prafuluĭ exploziv, a chibriturilor, la fixarea feruluĭ în peatră ș. a.

sunt, V. sînt.

ș m. A doŭă-zecea literă a alfabetuluĭ românesc. Sunetu eĭ e ca a luĭ s pronunțat maĭ în ăuntru guriĭ, ca și j față de z. Sunetu ș e foarte șuĭerător și e întrebuințat cînd vrem să impunem tăcere fără să strigăm, ca în șt. – El e reprezentat în multe felurĭ în diferite alfabete, precum: ch (fr.), sce (it.), sch (germ.), sh (engl.), s (ung.), sz (pol.), š (ceh. cr.). Greciĭ nu-l aŭ și nicĭ nu-l pot pronunța bine. Eĭ aŭ, ca și Ĭtalieniĭ și Spanioliĭ, un s intermediar între s și ș. V. cele spuse la s.

2) și conj. copulativă (lat. sîc, așa; it. sĭ, da; fr. pv. sp. si, pg. sim. Vfr. însemna „și”. V. sic). Împreună cu, plus, cu: oameniĭ și animalele, ziŭa și noaptea, apa și uscatu. (Greșit orĭ de prisos și cu: eu și cu tine). Adv. Asemenea: plec și eŭ, și eŭ am fost. Deja, pe loc: cum a auzit, a și plecat, a și zis. Ĭar, dar, pe cînd: țara pĭere, și baba se pĭaptănă. Tot așa, de o potrivă: cum e sfîntu, și (saŭ așa și saŭ tot așa și) tămîĭa. Eĭ, și? locuțiune pin care cerĭ să se continue povestirea întrebînd ce-a maĭ fost saŭ pin care sfidezĭ: Eĭ, și? Ce maĭ zicea el? A zis că va reclama! – Eĭ și? (adică: Ce e cu asta? Nu-mĭ pasă!). Și așa, 1. și fără asta: sîntem fericițĭ și așa; 2. cu asta, de aceĭa: a auzit c’am sosit, și așa a venit. Și dacă, chear așa să fie, nu-mĭ pasă: Fugĭ, că te vede! – Și dacă! (V. deși). Și maĭ și, și maĭ mare (orĭ mic) încă, și maĭ intens, și maĭ breaz: acesta e și maĭ și, asta (de ex., o surpriză) e și maĭ și.

-s v. fi¹

!s² (sunet) [cit. sî] s. m. / s. n., pl. m. s / n. s-uri

s¹ (literă) [cit. es/se/sî] s. m. / s. n., pl. m. s / n. s-uri

-s v. fi

s¹ (literă) [cit. es / se / sî] s. m. / s. n., pl. s / s-uri

s² (sunet) [cit. sî] s. m., pl. s

S, s s. m. invar. [cit. se; în simb. și es]

S (pr. es)

e³ [pron. ĭe] vb. v. fi¹

eram v. fi¹

este v. fi¹

ești v. fi¹

!fi¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt^[1] / neacc. (pop.) -s (mi-s, Ăștia-s.), (reg.) îs, 2 sg. ești [e pron. ĭe], 3 sg. este [e- pron. ĭe] / e [pron. ĭe] / (fam.) -i, i-, (reg.) îi, 1 pl. suntem, 2 pl. sunteți, imperf. 1 eram [e pron. ĭe], perf. s. 1 sg. fui, 1 pl. furăm, m.m.c.p. 1 pl. fuseserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie / (în formule fixe) fie, 1 pl. să fim, 2 pl. să fiți; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații) fir-ar; imper. 2 sg. afirm. fii, neg. nu fi; ger. fiind (desp. fi-ind), part. fost

fie² vb. v. fi¹

fii v. fi¹

fiu² vb. v. fi¹

fost v. fi¹

fui v. fi¹

furăm v. fi¹

fusei v. fi¹

fusesem v. fi¹

fuseserăm v. fi¹

i⁵-, -i vb. v. fi¹

îi² vb. v. fi¹

îs v. fi¹

sulf s. n.; simb. S

sunt, suntem, sunteți v. fi¹

ș¹ (literă^[1]) [cit. șe/șî] s. m. / s. n., pl. m. ș / n. ș-uri

ș² (sunet^[1]) [cit. șî] s. m. / s. n., pl. m. ș / n. ș-uri

ș³/șșș interj.

și¹ adv. (A ~ plecat.)

și² conjcț. (A venit ~ a plecat.)

!și-a¹ conjcț. + pr. (în tempo rapid) (și-a mea = și a mea)

!și-ai¹ conjcț. + pr. (în tempo rapid) (și-ai mei = și ai mei)

e³ vb. v. fi

era v. fi

erai v. fi

eram v. fi

erați v. fi

erau v. fi

este v. fi

ești v. fi

fi² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. (pop.) -s (mi-s, ăștia-s), (reg.) îs, 2 sg. ești [e pron. ie], 3 sg. este [e pron. ie], neacc. e [pron. ie], (fam.) -i (ăsta-i), (reg.) îi, 1 pl. suntem, 2 pl. sunteți; imperf. 1 eram, 2 sg. erai, 3 sg. era, 2 pl. erați, 3 pl. erau [e pron. ie], perf. s. 1 sg. fusei / fui, 1 pl. fuserăm / furăm, m.m.c.p. 1 sg. fusesem, 1 pl. fuseserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații) fir-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. (nu) fiți; ger. fiind (fi-ind); part. fost

fie² vb. v. fi

fii v. fi

fiu² vb. v. fi

fost v. fi

fui v. fi

furăm v. fi

fusei v. fi

fuserăm v. fi

fusesem v. fi

fuseserăm v. fi

i-, -i, -i- vb. v. fi

i-e pr. + vb. (i-e frig)

i-i² (reg.) pr. + vb. (i-i frig)

îi² vb. v. fi

îs v. fi

sulf s. n.; simb. S

sunt v. fi

suntem v. fi

sunteți v. fi

ș¹ (literă) [cit. șe / șî] s. m. / s. n., pl. ș / ș-uri

ș² (sunet) [cit. șî] s. m., pl. ș

ș³ / șșș interj.

și¹ conjcț., adv.

ți-e pr. + vb. (ți-e cald)

*ți-i² (pop.) pr. + vb. (ți-i frig)

fi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. s-,-s, îs, 2 sg. ești [e- pron. ie-], 3 sg. este [e- pron. ie-], neacc. e [pron. ie], i-, -i, îi, 1 pl. suntem/suntem, 2 pl. sunteți/sunteți, imperf. 1 sg. și pl. eram, 2 sg. erai, 3 sg. era, 2 pl. erați, 3 pl. erau [e- pron. ie-], perf. s. 1 sg. fusei/fui, 1 pl. fuserăm/furăm, m. m. c. perf. 1 sg. fusesem, 1 pl. fuseserăm; conj. prez. 1 sg. fiu, 2 sg. fii, 3 sg. și pl. fie; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. fiți; ger. fiind; part. fost

sulf s. n., simb. S

Ș, ș s. m. invar. [cit. șe]

ș/șșș interj.

și conjcț., adv.

șșș v. ș

eram, erai, era, erați, erau (v. fi)

este (v. fi)

ești (v. fi)

fi (ind. prez. sînt, ești, este, sîntem, sînteți, sînt; imperf. eram, erai, era, eram, erați, erau; conj. și imper. afirmativ fii, imper. negativ nu fi)

fii (v. fi)

sînt (v. fi)

sîntem (v. fi)

sînteți (v. fi)

Ș (pr. șe)

eram, erai 2 (imperfectul lui a fi).

este, e 3, ești 2.

fii 2 impr.

sunt, ești 2, este (scurtat: e; după vocală, enclitic : -i) 3, suntem 1 pl., sunteți 2 pl., sunt 3 pl., fusei 1 aor., fusesem 1 m.-m.-c.-p.

FI vb. 1. v. trăi. 2. v. dăinui. 3. v. afla. 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul este pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (A fi printre invitați.) 6. v. situa. 7. v. locui. 8. v. avea. 9. v. constitui. 10. v. însemna. 11. v. întâmpla. 12. v. proveni. 13. v. trebui. 14. v. costa.

SULF s. (CHIM.) 1. pucioasă, (Olt. și Transilv.) țâmpor. 2. sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf.

SULF s. v. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacție.

ȘI conj., adv. 1. conj. (coordonator copulativ) (înv.) i. (E tânăr ~ frumos.) 2. conj. (completiv) de, să. (Stai ~ mă așteaptă.) 3. conj. (adversativ și restrictiv) că. (Să care bărbatul cu carul și femeia cu poala, ~ tot se isprăvește.) 4. adv. (înv. și reg.) încă. (După ce că e urâtă, o mai cheamă ~ Mușata.)

FI vb. 1. a exista, a trăi, a viețui, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cît ~, omul învață.) 2. a dăinui, a dura, a exista, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care ~ și astăzi.) 3. a se afla, a exista, a se găsi, (pop.) a sta. (~ acolo mărfuri de bună calitate.) 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul ~ pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (~ printre invitați.) 6. a se afla, a se găsi, a se situa, a veni, (înv. și pop.) a cădea. (Satul ~ pe Olt.) 7. a domicilia, a locui, a sta, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. șl reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (Mama ~ la Bacău.) 8. a avea, a exista, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 9. a constitui, a forma, a însemna, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea principală a lucrării.) 10. a însemna, a semnifica. (Ce ~ cînd visezi un porumbel?) 11. a se întîmpla, a se petrece. (Cum a ~?) 12. a proveni, a se trage. (De unde ~?) 13. a trebui, a urma. (Cînd va ~ să plec.) 14. a costa, a face, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cît ~ metrul de stofă?)

SULF s. (CHIM.) 1. pucioasă, (Olt. și Transilv.) țîmpor. 2. sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf.

sulf s. v. ACORD. ARANJAMENT. COMBINAȚIE. CONTRACT. CONVENȚIE. ÎNȚELEGERE. ÎNVOIALĂ. ÎNVOIRE. LEGĂMÎNT. PACT. TRANZACȚIE.

ȘI conj., adv. 1. conj. (coordonator copulativ) (înv.) i. (E tînăr ~ frumos.) 2. conj. (completiv) de, să. (Stai ~ mă așteaptă.) 3. conj. (adversativ și restrictiv) că. (Să care bărbatul cu carul și femeia cu poala, ~ tot se isprăvește.) 4. adv. (înv. și reg.) încă. (După ce că e urîtă, o mai cheamă ~ Mușata.)

A fi ≠ a lipsi

fi (sunt, fost), vb. – 1. A ființa. – 2. A sta. – 3. A se găsi, a se afla. – 4. A exista. – 5. A trăi. – 6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). – 7. A dura, a se menține. – 8. A fi de față. – 9. A avea loc, a se ține. – 10. (Cu prep. cu) A fi adept. – 11. (Cu prep. de) A merita, a fi demn de. – 12. (Cu prep. a) A avea chef de. – 13. (Cu conj. să) A trebui, a fi nevoie. 14. (Cu inf.) A trebui. Mr. escu, fută, h’ireș megl. săm, fost, ire, istr. escu, fost, fi. Lat. sum fui, al cărui inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Pușcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR). Cf. ființă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecație fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul fie (cf. it. qualsisia, quando che sia); fiecare, pron.; fiece, adj.; fiecine, pron.; fiecînd, adv.; fiecum, adv.; fieunde, adv. (rar). Fiindcă, conj. este un comp. de la că cu gerunziul fiind. Der. fire, s. f. (mod de a fi, caracter; natură; capacitate, creație; înv., menstruație), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a crește”); fireș (var. înv. hireș), adj. (natural; originar, natural; real, autentic), cuvînt înv.; firesc, adj. (natural); fireșie, s. f. (înv., natură); firește, adv. (în chip natural); nefiresc, adj. *care nu este firesc; artificial); fiitor, adj. (existent, viitor), creație artificială, înv. Ființă, s. f. (făptură; esență, natural; prezență; existență), este un der. de la gerunziul fiind, cu suf. -ință, cf. ușurință, cuviință, cerință, etc. (Pușcariu 610 și DAR, de la un lat. *fientia, echivalent popular de la essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu și necesară). – Der. ființa, vb. (a exista, a se afla); ființesc, adj. (înv., real); neființă, s. f. (inexistență); desființa, vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula); înființa, vb. (a crea, a stabili, a funda; refl., a apărea, a se produce; refl., a se prezenta); înființător, adj. (fondator).

sulf s. n. – Pucioasă. Lat. sulphur, it. zolfo (sec. XIX), v. sulfină. Der. din vocabularul chimiei, din fr. sulfat, sulfură etc.

și adv. – 1. La fel, tot așa. – 2. Chiar, în plus, însă. – Și mai. – Și mai și. – 3. Deja, îndată. – 4. (Conj.) Plus, cu. – Mr., megl., istr. și. Lat. sῑc (Pușcariu 1588; REW 7892), cf. it., prov., cat., sp. si, port. sim. Înv. folosit și enclitic pentru a întări pron. sau adv., cf. atunceși, același, totuși etc. (Tiktin).

S evoluție a unui aparat de zbor constând în două viraje de 220°.

S 1. Abreviere* pentru indicarea vocii (1-2) de sopran (1-2) în partiturile* corale, vocal sau vocal-simf. 2. Abrev. pentru notarea funcției de subdominantă* sau a acordului* de subdominantă. 3. Abrev. pentru termeni ca: segno (v. da capo); sinistra (v. abreviații); solo; sotto (v. sotto voce); subito (v. piano); sul (v. sulla tastiera; sul ponticello).

S s. m. invar. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (consoană fricativă dentală surdă). 2. (CHIM.) Simbol pentru sulf. 3. Simbol pentru conductanța electrică. 4. (GEOGR.) Notație pentru punctul cardinal Sud.

s (METR.), simbol pentru secundă.

SINT UT SUNT, AUT NON SINT (lat.) să fie ceea ce sunt, sau să nu fie – Răspunsul papei Clement al XIII-lea la cererea de a modifica regulamentul Ordinului iezuiților. Atribuit în mod eronat lui L. Ricci, generalul acestui ordin. Expresia hotărârii ca o instituție să nu-și dezică sarcinile fundamentale, caracteristice.

SULF (< lat.) s. n. Element chimic (S; nr. at. 16, m. at. 32,06), din grupa a VI-a a sistemului periodic al elementelor; nemetal de culoare galbenă. Prezintă mai multe modificații alotropice (s. rombic, s. monoclinic, s. amorf) și se găsește în natură în stare nativă și sub formă de combinații: sulfuri (blendă, pirită), sulfați (gips, baritină) etc. Este foarte reactiv din punct de vedere chimic. În combinații este bivalent, tetravalent și hexavalent. Se obține, prin extracție, din zăcămintele de sulf nativ. Se întrebuințează la fabricarea acidului sulfuric, a sulfurii de carbon, a unor coloranți, în industria cauciucului, în viticultură (pentru combaterea criptogamelor), în fabricarea chibriturilor și în farmacie. Este cunoscut din Antic. Sin. pucioasă. ◊ Floare de s. = sulf sub formă de pulbere fină.

Ș s. m. invar. A douzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat prin această literă (consoană fricativă prepalatală surdă).

Che sarà, sarà! (it. „Ce va fi, va fi!”) – Cuvintele acestea, care au cîștigat o mare popularitate grație unui cîntec, sînt de fapt de mult celebre. Ele se găsesc în prima piesă, avînd ca erou pe vestitul Faust (Dr. Faustus), scrisă de unul dintre cei mai de seamă dramaturgi englezi, Marlowe. Cuvintele apar chiar în italienește în textul englez și rezumă un fel de doctrină fatalistă: ce-o fi, o fi! LIT.

Era pe cînd nu s-a zărit – vers foarte cunoscut din poezia La steaua de Mihail Eminescu. Face parte din strofa: „Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie. Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e.” De obicei se citează ultimele două versuri laolaltă, spre a semnala (în serios sau în ironie, după cum este cazul), o situație, un sentiment, despre care nu s-a știut cînd realmente exista, și s-a aflat cînd totul a trecut, s-a sfîrșit. LIT.

Hoc erat in votis! (lat. „Aceasta mi-era dorința!) – Expresie a lui Horațiu din Satire (cartea a II-a, satira 6, versul 1). Păstrîndu-și întocmai sensul dat de autorul ei, se citează cînd e vorba de o dorință deplin realizată. ”Apartamentul său fusese ținta rîvnei sale și al său hoc erat in votis vreme de doisprezece ani" (Balzac, în Vicarul din Tours). LIT.

Homo sum et humani nihil a me alienum puto (lat. „Om sînt și nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin”) – versul 25 din comedia lui Terențiu Heautontimorumenos (Cel care se pedepsește pe sine însuși – act. I, sc. I). Terențiu, născut la Cartagina, fiul unui sclav african, fusese răpit și adus de mic la Roma, unde mai tîrziu a fost dezrobit. De la prima reprezentare a comediei, la rostirea acestui vers au izbucnit aplauze unanime. Popularitatea pe care și-a cîștigat-o atunci dăinuie și în zilele noastre; și de la scriitorii antici pînă la contemporanii noștri stihul acesta a fost deseori citat, ca o sinteză a solidarității umane. A fost maxima favorită a lui Karl Marx. În literatura noastră, Macedonski ne-a lăsat o poezie care poartă chiar titlul Homo sum și care se încheie cu acest îndemn: „Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg și policrom, Azvirle harpa de alb fildeș, și uită calea către stele Te afli încă-n cercul vieții: Ești încă om, ești încă om!” Maxima e folosită și în original și în traducere. Titus Popovici: „Scriitorul-cetățean... a dat în zilele noastre un conținut deplin dezideratului antic: « Nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin »” (Din dezbaterile la Congresul al IX-lea al P.C.R.). LIT.

I am not what I am (engl. „Nu sînt ce sînt”) – spune Iago în prima scenă din Othello, mărturisind că-și servește stăpînul nu din dragoste și datorie, ci numai pentru a-și realiza planurile ascunse. Vorbele, pe care Shakespeare le-a pus în gura odiosului intrigant, se potrivesc acelei persoane care nu este ceea ce pare să fie. Vezi și: „Die Menschen sind nicht immer…” LIT.

J’y suis, j’y reste ! (fr. „Aici sînt, aici rămîn!) – Actul de naștere al acestei expresii poartă data de 8 septembrie 1855. În timpul războiului din Crimeea, trupele conduse de mareșalul francez Mac-Mahon au asediat și ocupat fortul Malacoff din Sevastopol. Cînd a fost avertizat că fortăreața e minată și că sosesc întăriri militare rusești, Mac-Mahon a răspuns: ”Aici sînt, aici rămîn!„ Adevărul istoric este că mareșalul n-a rămas acolo decît scurt timp. În schimb a rămas pînă-n zilele noastre, pretutindeni, expresia lui: ”J’y suis, j’y reste!". Ea exprimă – pe ton serios – ambiția cuiva care nu abdică de pe poziția lui, de la convingerile sale; iar – în glumă – denunță o încăpăținare prost înțeleasă. În ambele ipostaze însă se folosește aproape totdeauna textul francez. IST.

Men should be, what they seem; or those that be not, would they might seem none (engl. „Oamenii ar trebui să fie ceea ce par; iar cei care nu sînt, n-ar trebui nici să pară”) – celebre cuvinte ale lui Shakespeare, din Othello (act. III, sc. 3). Le spune faimosul intrigant Iago lui Othello, cînd îi strecoară în suflet veninul geloziei. Ele se referă la locotenentul Cassio, asupra căruia aruncă bănuiala că e iubitul Desdemonei; Othello se îndoiește: Cassio pare cinstit. Și atunci Iago replică: Oamenii ar trebui să fie ceea ce par... etc. Vezi și formularea apropiată a lui Lessing: Die Menschen sind nicht immer, was sie scheinen. LIT.

Nu sînt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri – Miron Costin, Letopisețul țării Moldovei de la Aron Vodă încoace, cap. XVIII, paragraful 12. Este vorba de lupta lui Vasile Lupu împotriva uzurpatorului de tron Gheorghe Ștefan. Cronicarul, după ce arată „ce greșeli s-au făcut la cei vestiți sfetnici”, adaugă „Iară nu sîntu vremile supt cîrma omului, ce bietul om supt vremi”. A.D. Xenopol a ales vorbele cronicarului ca motto la opera sa Istoria Românilor. LIT.

On n’est jamais si bien servi que par soi-même (fr. „Niciodată nu ești mai bine servit decît de tine însuți”) – replică din comedia Brueys et Palaprat (scena 2) de Charles-Guillaume Étienne. E echivalentul cult al unor zicale populare, ca: „Ce nu-ți faci singur, nu-ți face nimeni”, sau „Lupul cu slugi rămîne flămînd”.

That, that is, is (engl. „Ceea ce este, este”) – Shakespeare, A douăsprezecea noapte (act. IV, sc. 2). Bufonul, deghizat în preot, adresează lui sir Toby cuvintele de mai sus, adăugînd: „Popă vezi, popă crezi”. Acesta este și sensul expresiei: „Ce se vede, aia se crede”. LIT.

To be or not to be, that is the question (engl. „A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea!”) – primul vers cu care Shakespeare începe vestitul monolog al lui Hamlet din actul III, scena 1. Cîteodată expresia e înjumătățită și părțile ei componente sînt întrebuințate în mod separat: prima parte, „A fi sau a nu fi”, exprimă neputința de a ieși dintr-o situație dificilă, iar a doua parte „Iată întrebarea”, sau „Asta-i întrebarea”, spre a exprima o îndoială, o ezitare. Eminescu spune în Mortua est: „Și-apoi... cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi... Dar știe oricine Că ceea ce nu e, nu simte dureri Și multe dureri-s, puține plăceri”. LIT.

Tu Marcellus erit! (lat. „Tu vei fi Marcellus!”) – Vergiliu, Eneida (c. VI, v. 883). Bătrînul Anchise, tatăl lui Enea, își plimbă fiul prin infern și-l înflăcărează în vederea luptelor viitoare. Deodată îi spune: Vei fi și tu Marcellus!, arătîndu-i pe un tînăr descendent din neamul troienilor. Nepot al gloriosului general roman Claudius Marcellus și fiul Octaviei, sora împăratului August, era destinat unei strălucite cariere. Căsătorindu-se cu Iulia, fiica împăratului, Marcellus a fost desemnat moștenitor al tronului. Dar tînărul acesta în care August și întreaga familie și-au pus atîtea speranțe, a murit pe neașteptate, la vîrsta de 28 de ani, în anul 23 î.e.n. Astfel prevederile cu privire la Marcellus nu s-au mai împlinit niciodată. De aceea, expresia lui Vergiliu înseamnă o prevestire care nu se confirmă, o promisiune care nu se realizează. LIT.

We know what we are, but know not what we may be (engl. „Noi știm ce sîntem, dar nu știm ce putem fi”) – Shakespeare, Hamlet (act. IV, sc. 5) – frază cu aluzii subtile, pe care Ofelia o adresează regelui, socotindu-l părtaș la uciderea tatălui ei. Se citează în sensul că omul nu știe niciodată ce-l așteaptă, ce poate ajunge. LIT.