romanca sfa [At: VARONE, D. / E: roman³ + -că] (Trs) Romana (17).

ROMÂNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

român, ~ă [At: CORESI, PS. 443/4 / V: (îvp) rum~ / Pl: ~i, ~e / E: ml romanus] 1-2 smf Persoană din populația de bază a României sau originară din România Si: (înv) valah. 3 smp Popor constituit ca națiune pe teritoriul României Si: (înv) valah. 4 sm (Îe) (Dă-mi, Doamne) mintea sau gândul ~ ului, cea (sau cel) de pe urmă Exprimă situația celui care vede prea târziu că a greșit. 5 sm (Înv; îf rumân) Roman³ (1). 6 smf (Reg) Ortodox. 7 sm (Îe) L-am făcut rumân L-am creștinat. 8 sm (Pop) Țăran. 9 sm (Pop) Bărbat (2). 10 sm (Pop; determinat prin „meu”, „tău”) Soț. 11 sm Om (în general). 12 sm (Îf rumân; în orânduirea feudală, în Țara Românească) Iobag. 13-16 a Românesc (1-4). 17 sf Limbă vorbită de români (3).

româncă sf [At: ASACHI, S. L. I, 132 / V: (pop) rum~ / Pl: ~nce / E: român + -că] 1-2 Femeie care face parte din populația de bază a României sau e originară din România. 3 (Pop) Țărancă.

rumâncă sf vz româncă

ROMÂN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f.^[1] 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumân s. m.] – Lat. romanus.

ROMÂNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

ROMÎNCĂ, romînce, s. f. 1. Femeie aparținînd populației de bază a Republicii Populare Romîne. 2. (Popular) Țărancă. Și să țese pînzele, precum țes romîncele. MAT. FOLK. 1238.

ROMÂNCĂ ~ce f. Femeie care face parte din populația de bază a României sau este originară din România. [G.-D. româncei] /român + suf. ~că

româncă f. femeie de român.

român adj. m., s. m., pl. români; adj. f. română, pl. române

româncă (persoană) s. f., g.-d. art. româncei; pl. românce (și: autoare româncă)

româncă s. f., g.-d. art. româncei; pl. românce

româncă s. f., g.-d. art. româncei; pl. românce

ROMÂNCĂ s. v. săteancă, țărancă.

româncă s. v. SĂTEANCĂ. ȚĂRANCĂ.

Romanca, -cu v. Roman 6.