ROBINET, robinete, s. n. Organ de mașină sau armătură, dispozitiv care se montează la capătul unei conducte, între două conducte sau la capătul tubului de scurgere al unui recipient, în scopul întreruperii sau al restabilirii circulației unui fluid în ambele sensuri ori pentru a regla sau a schimba debitul acestuia. [Pl. și: robineți s. m.] – Din fr. robinet.

robinet sn [At: PONI, CH. 67 / Pl: ~e sn, ~eți sm / E: fr robinet] Dispozitiv prevăzut cu un mecanism de închidere și de deschidere, care se aplică la o conductă sau la un rezervor, pentru a permite scurgerea după voie a lichidului sau a gazului aflat acolo.

ROBINET, robinete, s. n. Organ de mașină sau armătură, dispozitiv care se montează la capătul unei conducte, între două conducte sau la capătul tubului de scurgere al unui recipient, în scopul întreruperii sau al restabilirii circulației unui fluid în ambele sensuri ori pentru a regla sau a schimba debitul acestuia. – Din fr. robinet.

ROBINET, robinete, s. n. Dispozitiv prevăzut cu un mecanism de închidere și de deschidere, care se aplică la o conductă sau la un rezervor, pentru a permite scurgerea după voie a lichidului sau a gazului aflat acolo. De afară se auzi șiroind robinetul pompei din curte. DUMITRIU, N. 261. Vorbele curgeau inepuizabile, ca apa dintr-un robinet uitat deschis. C. PETRESCU, Î. II 53. Robinetele spălătoarelor din cabine începeau să curgă în plin debit de apă. BART, E. 47. ◊ Fig. La el, n-are decît să întoarcă robinetul și vorbele curg cu nemiluita. VLAHUȚĂ, O. A. 200.

ROBINET s.n. Dispozitiv care poate deschide sau întrerupe circulația unui fluid printr-o conductă. [Pl. -te, (s.m.) -eți. / < fr. robinet].

ROBINET s. n. dispozitiv care poate deschide sau întrerupe circulația unui fluid printr-o conductă. (< fr. robinet)

ROBINET ~e n. Dispozitiv montat la o conductă care întrerupe, restabilește sau reglează circulația unui fluid. /<fr. robinet

robinet n. țeavă ce regulează scurgerea unui lichid sau gaz.

*robinét n., pl. e (fr. robinet). Canelă de metal.

robinet² (tehn.) s. m., pl. robineți

robinet¹ s. n., pl. robinete

!robinet s. n. / s. m., pl. robinete/robineți

robinet s. n., pl. robinete

ROBINET s. (pop.) țuțuroi. (~ de apă.)

ROBINET s. (pop.) țuțuroi. (~ de apă.)

ROBINÉT (< fr.) s. n. (TEHN.) Organ de mașină sau armătură, care se montează la capătul unei conducte sau la capătul conductei de scurgere a unui recipient, în scopul opririi, restabilirii sau reglării circulației unui fluid. După forma și mișcarea organului de închidere-deschidere a circulației fluidului, r. pot fi: cu ac, cu bilă, cu cep, cu clapă, cu sertar, cu supapă, cu vană etc. După funcția lor, se disting: r. de asigurare (sau de siguranță), pentru oprirea automată a circulației fluidului, în cazul apariției unei defecțiuni în instalația deservită; r. de dirijare a circulației într-o ramificație de conducte; r. de închidere, folosit în instalațiile obișnuite de apă, de gaz, de încălzire centrală etc.; r. special (sau de comandă, de reglare, de control etc.), folosit în condiții sau în instalații speciale etc.

ROBINET [robiné], Jean-Baptiste René (1735-1820), literat și filozof francez. Concepții materialiste influențate de deism și hilozoism. Considera că elementele constitutive ale materiei ar fi animaliculele, ființe vii elementare („Despre natură”).