REZIDENT, -Ă, rezidenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Reprezentant diplomatic, inferior în grad unui ministru plenipotențiar sau unui ambasador. 2. Adj., s. m. și f. (Cetățean) stabilit în altă țară decât cea de origine. – Din fr. résident, lat. residens, -ntis, germ. Resident.

REZIDENȚĂ, rezidențe, s. f. 1. Reședință, sediu, domiciliu. 2. Dreptul și starea persoanei care se stabilește într-o țară străină ca rezident (2). – Din it. residenza, fr. résidence, germ. Residenz.

residență sf vz rezidență

residenție sf vz rezidență

residință sf vz rezidență

rezădenție sf vz rezidență

rezedenție sf vz rezidență

rezident, ~ă [At: N. COSTIN, LET², II, 92 / V: ~zed~, răzăd~ / Pl: ~nți, ~e / E: lat residens, ger Resident, fr résident] 1 sm (Îs) Ministru ~ Reprezentant diplomatic, inferior în grad unui ministru plenipotențiar sau unui ambasador. 2 a (D. cetățenii unui stat stabiliți în alt stat) Care își au domiciliul în... 3-4 smf, a (Șîs medic ~) (Medic) care efectuează un stagiu de specializare superioară într-un anumit domeniu medical.

rezidență sf [At: CANTEMIR, HR. 285 / V: ~ție, (îvr) ~din~, residi~, resi~, ~zedenție, ~zădenție, resid~ / Pl: ~țe / E: lat residentia, fr résidence cf rs резиденция] 1-2 Reședință (1-2). 3 (Îla) De ~ De reședință.

rezidenție sf vz rezidență

rezidință sf vz rezidență

REZIDENT, -Ă, rezidenți, -te, s. m., adj. 1. s. m. Reprezentant diplomatic, inferior în grad unui ministru plenipotențiar sau unui ambasador. 2. Adj. (Despre cetățenii unui stat stabiliți în alt stat) Care își are domiciliul în..., care locuiește în... – Din fr. résident, lat. residens, -ntis, germ. Resident.

REZIDENȚĂ, rezidențe, s. f. Reședință, sediu, domiciliu. – Din it. residenza, fr. résidence, germ. Residenz.

REZIDENȚĂ, rezidențe, s. f. (Învechit) Reședință. Toți aderenții șezători în orice parte de loc... vor trimite voturile lor la rezidența comitetului. La GHICA, A. 798. Acest tîrg a fost odată rezidența domnească. NEGRUZZI, S. I 191.

REZIDENȚĂ s.f. (Jur.) 1. Reședință. 2. Dreptul și starea unei persoane care se stabilește într-o țară străină în calitate de rezident. [Cf. engl. residence, fr. résidence, germ. Residenz, lat. residentia].

REZIDENT, -Ă I. s. m. 1. reprezentant diplomatic inferior ca rang ministrului plenipotențiar sau ambasadorului. ◊ (în trecut) reprezentant al guvernului central într-o țară colonială sau sub protectorat. 2. persoană stabilită temporar în alt loc decât țara al cărei cetățean este. II. adj. (despre cetățeni stabiliți în alt stat) care locuiește în... III. s. m. f. absolvent medicinist care își perfecționează practica în spital. (< fr. résident, lat. residens, germ. Resident)

REZIDENȚĂ s. f. 1. reședință. 2. drept și stare a cuiva care se stabilește într-o țară străină în calitate de rezident (I, 2). (< fr. résidence, germ. Rezidenz)

rezident, -ă s. m. f. (înv. medical) Absolvent medicinist care își perfecționează practica în spital ◊ „La încheierea fiecărei etape, rezidentul va susține un examen.” R.l. 5 X 95 p. 5. ◊ „Cunoștințele necesare studentului în medicină și rezidentului în obstetrică și ginecologie.” R.l. 1 V 96 p. 5 (din fr. résident; DEX, DN3 – alte sensuri)

REZIDENT¹ ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre cetățeni ai unui stat) Care locuiește într-un stat străin. /<fr. résident, lat. residens, ~ntis, germ. Resident

REZIDENȚĂ ~e f. 1) Sediu al unei autorități sau al unei persoane oficiale; reședință. 2) Clădire sau localitate în care se află acest sediu; reședință. /<fr. résidence, germ. Residenz, lat. residentia

rezident a care rezidă. ║ m. cel trimis de un guvern pe lângă altul cu un grad inferior celui de ambasador.

rezidență f. 1. locuință obișnuită; 2. centru unde rezidă capul Statului.

*rezidént, -ă adj. (lat. résidens, -éntis. V. prezident). Care rezidă. S. m. Trimes al unuĭ guvern pe lîngă alt guvern și de un grad inferior ambasadoruluĭ: rezidentu general al Franciiĭ era ministru de externe al beĭuluĭ Tunisuluĭ. Titlu unor funcționarĭ colonialĭ aĭ Franciiĭ. De la 1939. Guvernator al unuĭ ținut (un fel de subministru, cu titlu de excelență). – Și la N. Cost. Let. 2, 92.

*rezidénță f., pl. e (lat. residentia, fr. résidence. V. prezidență). Sediŭ, locuință obișnuită: Bucureștiĭ sînt rezidența puterilor publice în România. Oraș principal, capitală, centru în care rezidă un suveran, un senior. – Fals reședință, că nu există verbu a reședea cum există a ședea față de ședință.

rezident adj. m., s. m., pl. rezidenți; adj. f., s. f. rezidentă, pl. rezidente

rezidență s. f., g.-d. art. rezidenței; pl. rezidențe

!rezident adj. m., s. m., pl. rezidenți; adj. f., s. f. rezidentă, pl. rezidente

rezidență s. f., g.-d. art. rezidenței; pl. rezidențe

rezident s. m., adj. m., pl. rezidenți; f. sg. rezidentă, pl. rezidente

rezidență s. f., g.-d. art. rezidenței; pl. rezidențe

REZIDENȚĂ s. v. reședință, sediu.

rezidență s. v. REȘEDINȚĂ. SEDIU.