2 intrări
27 de definiții
din care- explicative (16)
- morfologice (6)
- relaționale (4)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RETICENT, -Ă, reticenți, -te, adj. (Despre oameni și despre cuvintele lor) Care manifestă sau care arată reticență, reținere. – Din fr. réticent.
RETICENT, -Ă, reticenți, -te, adj. (Despre oameni și despre cuvintele lor) Care manifestă sau care arată reticență, reținere. – Din fr. réticent.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RETICENȚĂ, reticențe, s. f. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. ♦ Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, lasă totuși să se înțeleagă lucrurile trecute sub tăcere. – Din fr. réticence, lat. reticentia.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
reticent, ~ă [At: CONTEMP. 1949, nr. 162, 13/3 / Pl: ~nți, ~e / E: fr réticent] 1 (D. oameni sau d. vorbe) Care manifestă reticență (2). 2 Care ezită Si: ezitant (9), nehotărât.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
reticență sf [At: ȘĂINEANU / V: (îvr) ~ție / Pl: ~țe / E: fr réticence, lat reticentia] Trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus Si: omisiune, reținere. 2 Rezervă într-o anumită chestiune. 3 Figură de stil prin care vorbitorul, întrerupându-și exprimarea, lasă totuși să se înțeleagă lucrurile trecute sub tăcere.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
reticenție sf vz reticență
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RETICENȚĂ, reticențe, s. f. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. ♦ Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, trece la altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce a voit să spună. – Din fr. réticence, lat. reticentia.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RETICENT, -Ă, reticenți, -te, adj. (Rar, despre cuvinte) Care lasă să se înțeleagă că ar mai fi ceva de spus, că s-a trecut ceva sub tăcere.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RETICENȚĂ, reticențe, s. f. Trecere sub tăcere a unui lucru; reținere, rezervă față de ceva sau de cineva. Putem continua [discuția] fără reticențe protocolare. C. PETRESCU, O. P. I 127. O țesătură de jumătăți de adevăruri, de reticențe perfide, de exagerații din care însă fără greutate se desface partea utilizabilă. IORGA, L. II 623. În acest «cînd ai ști», urmat de o trăgănată și oarecum confidențială și dureroasă reticență, un tălmăcitor de gînduri omenești ar fi putut ceti întreaga istorie a unui suflet dezgustat. HOGAȘ, M. N. 100. ♦ Figură de stil care arată întreruperea bruscă a vorbirii, autorul trecînd la altă idee și lăsînd numai să se înțeleagă ceea ce a voit să spună.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RETICENT, -Ă adj. Care arată reticență. ♦ (Rar) Ezitant. [< fr. réticent].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RETICENȚĂ s.f. Omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; reținere, atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. ♦ Figură de stil prin care cineva își întrerupe deodată șirul gîndirii pentru a trece la o altă idee, lăsînd numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. [< fr. réticence, cf. lat. reticentia].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RETICENT, -Ă adj. care manifestă reticență. (< fr. réticent)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
RETICENȚĂ s. f. 1. omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. 2. figură retorică prin care vorbitorul își întrerupe deodată șirul gândirii, pentru a trece la o altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. (< fr. réticence, lat. reticentia)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
RETICENT ~tă (~ți, ~te) rar 1) Care vădește reticență; caracterizat prin reticență. 2) (despre persoane sau despre exprimarea lor) Care exprimă îndoială; cu nesiguranță; șovăitor, ezitant. /<fr. réticent
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RETICENȚĂ ~e f. 1) Trecere sub tăcere a unui lucru care trebuia sau putea să fie spus; omitere intenționată a unui gând; lucru omis. 2) Figură de stil constând în întreruperea bruscă a unei idei și trecerea la alta, lăsând să se înțeleagă cele neexprimate. /<fr. réticence, lat. reticentia
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
reticență f. 1. omitere voită a unui lucru ce ar trebui să se spuie; 2. ceeace nu s’a zis.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*reticénță f., pl. e (lat. reticentia, d. reticére, tacere, a tăcea). Trecere supt tăcere, omisiune voluntară din vorbă: a face reticențe, a vorbi fără reticențe. Rar. Figură pin care începĭ o ideĭe și te opreștĭ deodată lăsînd să se înțeleagă ce era să spuĭ, precum: vaĭ de... (și uĭtîndu-te cu milă, se subînțelege: capu vostru!).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
reticent adj. m., pl. reticenți; f. reticentă, pl. reticente
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
reticență s. f., g.-d. art. reticenței; pl. reticențe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
reticent adj. m., pl. reticenți; f. reticentă, pl. reticente
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
reticență s. f., g.-d. art. reticenței; pl. reticențe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
reticent adj. m., pl. reticenți; f. sg. reticentă, pl. reticente
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
reticență s. f., g.-d. art. reticenței; pl. reticențe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
RETICENT adj. v. reținut.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RETICENȚĂ s. v. reținere.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RETICENT adj. reținut, rezervat, (reg.) pîșin. (O persoană excesiv de ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RETICENȚĂ s. (fig.) reținere, rezervă. (~ neîntemeiată a unei persoane.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
reticență (lat. reticentia „tăcere înadins”), figură care constă în întreruperea bruscă și intenționată a enunțului, lăsat astfel neterminat, fie că vorbitorul, stăpânit de un sentiment violent, nu găsește expresia cea mai potrivită, fie pentru că vrea să evite un cuvânt prea tare; interlocutorul sau cititorul însă îl ghicește ușor, grație contextului, iar vorbitorul (autorul) reușește astfel să dea expresiei evitate o greutate mai mare în enunț (A): „Eu unul aș... dar nu vreau să spun nimic jignitor. Numai adversarul meu mă insultă cu prisosință.” (Demosthenes) R. are esență de figura a ambiguității, dată fiind construcția ei care solicita un moment de reflecție și de ocol urmat de surpriză, fie că este vorba de cea eliptică, fie de aceea în care, în locul cuvântului evitat, se află o substituire prin contiguitate, de natură umoristică. • Perelman (p. 645) atribuie acestei figuri, ca însușiri care i-ar condiționa efectul, „unele forme de expresie, ca ritmul, aliterația (?).”
- sursa: DFS (1995)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
reticent, reticentăadjectiv
- 1. (Despre oameni și despre cuvintele lor) Care manifestă sau care arată reticență, reținere. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:
- réticent DEX '09 DEX '98 DN
reticență, reticențesubstantiv feminin
- 1. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Putem continua [discuția] fără reticențe protocolare. C. PETRESCU, O. P. I 127. DLRLC
- O țesătură de jumătăți de adevăruri, de reticențe perfide, de exagerații din care însă fără greutate se desface partea utilizabilă. IORGA, L. II 623. DLRLC
- În acest «cînd ai ști», urmat de o trăgănată și oarecum confidențială și dureroasă reticență, un tălmăcitor de gînduri omenești ar fi putut ceti întreaga istorie a unui suflet dezgustat. HOGAȘ, M. N. 100. DLRLC
- 1.1. Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, lasă totuși să se înțeleagă lucrurile trecute sub tăcere. DEX '09 DLRLC DN
-
etimologie:
- réticence DEX '09 DEX '98 DN
- reticentia DEX '09 DEX '98 DN