RECTO s. n. (în opoziție cu verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite etc.); pagina din dreapta a unei cărți, a unui manuscris etc. – Din fr., lat. recto.

recto¹- [At: DN³ / V: rect~ / E: fr recto- cf lat rectum] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) rect¹.

recto² sn [At: I. GOLESCU, C. / E: fr recto, lat recto] 1 (Îoc „verso”) Prima pagină a unei foi scrise. 2 Pagina din dreapta a unui manuscris, a unei cărți. 3 (Rar) Avers.

RECTO s. n. invar. (în opoziție cu verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite etc.); pagina din dreapta a unei cărți, a unui manuscris etc. – Din fr., lat. recto.

RECTO s. n. invar. (În opoziție cu verso) Pagina din față a unei coli de hîrtie scrise sau a unei foi de carte.

RECTO s.n. (op. verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite). [< fr., lat. recto].

RECTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) rect”. [Var. rect-. / < fr. recto-, cf. lat. rectum].

RECTO² s. n. prima pagină a unei foi (scrise, tipărite). (< fr., lat. recto)

RECT²(O)-, -RECT/RECTI- elem. „drept”, „rect”. (< fr. rect/o/-, -recte, recti-, cf. lat. rectus)

RECTO¹- elem. rect²(o)-. ()

RECTO n. invar. (în opoziție cu verso) Prima față a unei foi scrise (dintr-o carte). /<fr. recto

recto n. prima pagină a unei foi.

*récto n. fără pl. (lat. recto, ablativu d. rectus, drept, în loc. recto folio, pe partea cuvenită a foiĭ). Prima față a uneĭ foĭ scrise orĭ a uneĭ medaliĭ. V. verso.

rect²- vz recto-

RECT¹- v. recto-.

recto s. n., art. rectoul; abr. r°

recto s. n., art. rectoul; abr. r^o

recto s. n.

RECTO s. v. față.

RECTO s. față. (~ul unei file.)

Recto ≠ contrapagină, verso

RECTO- „drept, rect, rectal”. ◊ L. rectum „drept, rectiliniu” > fr. recto-, engl. id., germ. rekto- > rom. recto-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie a rectului; ~cliză (v. -cliză₂), s. f., spălătură rectală; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea lungimii țesăturilor; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a rectului în poziție normală; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie rectală; ~scop (v. -scop), s. n., endoscop special pentru examinarea cavității rectale; sin. colonoscop; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare medicală a rectului cu ajutorul rectoscopului; sin. colonoscopie; ~tomie (v. tomie), s. f., secționare chirurgicală a stricturii rectale.

recto tono (cuv. lat. „sunet drept”) (Greg.), lectură sau recitare rectilinie pe o singură notă [tenor (4)], fără inflexiuni. V. psalmodie.

RECT-, v. RECTO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere a anusului.