RE, re, s. m. (Muz.) 1. Una dintre cele șapte sunete muzicale ale gamei; nota corespunzătoare acestui sunet. 2. A treia coardă a unei viori. – Din fr. ré, it. re.

re¹- [At: DN³ / E: fr, lat re-] Element prim de compunere cu sens iterativ, care servește la formarea unor verbe, a unor adjective sau a unor substantive.

re² smi [At: POLIZU / E: it re, fr ré] (Muz) 1 Unul dintre cele șapte sunete ale gamei. 2 Notă corespunzătoare sunetului re² (1). 3 A treia coardă a unei viori.

RE² s. m. invar. (Muz.) 1. Una dintre cele șapte sunete muzicale ale gamei; nota corespunzătoare acestui sunet. 2. A treia coardă a unei viori. – Din fr. ré, it. re.

RE¹- Element de compunere cu sens iterativ, care servește la formarea unor verbe, a unor adjective și a unor substantive. – Din fr., lat. re-.

RE² s. m. invar. Treapta a doua din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare.

RE¹- pref. Element de compunere cu sens iterativ formînd derivate de la verbe, ca: realege, reedita, recîștiga, restructura, reeduca etc.

RE s.m. invar. (Muz.) 1. A doua treaptă a gamei majore tip; sunetul și nota corespunzătoare. 2. A treia coardă a unei viori. [< fr. ré, it. re].

RE- Element de derivare cu sens iterativ, care servește la formarea de verbe, adjective și substantive. [< fr. re-, cf. lat. re-].

RE² s. m. inv. (muz.) 1. a doua treaptă a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. a treia coardă a unei viori. (< it. re)

RE¹- pref. „iterativ, intensiv”. (< fr. re-, ré-, cf. lat. re-)

RE m. invar. 1) Notă muzicală reprezentând treapta a doua din gama majoră tip. 2) Sunet corespunzător acestei note. /<fr. ré, it. re

re, particulă ce exprimă în compozițiune o idee de repețire sau de întoarcere la starea primitivă.

*re-, prefix care arată repetițiunea saŭ revenirea la starea primitivă, ca: recad, revin (lat. re-, care, în vechime, era red, ca în re-dúcere, red-ígere, red-actio). În cuv. vechĭ e ră-, ca în ră-pun, ră-sun.

RENIU s. n. Element chimic asemănător cu platina și care se găsește în natură în cantități foarte mici. – Din fr. rhénium, genn. Rhenium.

reniu¹ sn [At: ARISTIA, PLUT. 81/3 / Pl: ? / E: fr regne, it regno] 1 (Îvr) Stăpânire. 2 Regat (1).

reniu² sn [At: MACAROVICI, CH. 407 / Pl: ? / E: fr rhénium] Metal rar, descoperit în minereurile de platină.

RENIU s. n. Element chimic asemănător cu platina și existând în natură în cantități foarte mici. – Din fr. rhénium, germ. Rhenium.

RENIU s. n. Metal care se găsește în natură în cantități foarte mici și se prepară prin reducerea oxidului sau sulfurii cu hidrogen sau prin descompunerea termică a halogenilor.

RENIU s.n. Metal foarte rar, asemănător cu platina, care se găsește în natură în cantități foarte mici. [Pron. -niu, var. renium s.n. / < fr. rhénium, cf. germ. Rhenium].

RENIUM s.n. v. reniu.

RENIU s. n. (Chim.) Metal, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje speciale. [-niu, Pron. -nìu; Simb. Re] (din fr. rhénium, germ. Rhenium)

re s. m., pl. re

!re s. m., pl. re

re s. m. invar.

reniu (element chimic) [niu pron. nĭu] s. n., art. reniul; simb. Re

reniu (element chimic) [niu pron. nĭu] s. n., art. reniul; simb. Re

reniu (chim.) s. n. [-niu pron. -nĭu], art. reniul; simb. Re

reniu

re- Pref. care indică repetarea unei acțiuni verbale. Fr. re-. Se atașează atît la cuvintele împrumutate deja cu pref. (reconstitui, din fr. reconstituer), ca și cuvintele moștenite (realege „a alege din nou” < alege). În general, în acest ultim caz, este de asemeni un calc din fr.: reculege „a se concentra” < culege „a aduna”, ca fr. recueillir < cueillir. Cum acest pref. se poate atașa la un număr indefinit de vb., se citează numai cuvintele care merită o mențiune specială.

re, în solmizația* medievală este a doua silabă a hexacordului* (în sensul lui d*, g* sau a*); în limbile romanice, corespunde lui d din limbile germanice și este treapta* a doua a gamei* diatonice* ce începe cu do*.

des, re* bemol*, în terminologia muzicală germană.

dis, re diez*, în terminologia muzicală germană.

Re v. Ra.

Re, simbol chimic pentru reniu.

Ra (Re), divinitate egipteană personificând Soarele ca izvor de forță vitală, dar ca și astru, și implicit lumina, ca realitate și simbol. Este considerat judecătorul suprem al universului, rege al zeilor sau chiar tatăl lor, precum și ca părinte a tot ce este viu.

RA (RE), divinitate egipteană, zeu al Soarelui și al luminii ca izvor de forță vitală, dar și ca astru. Vreme îndelungată adorat ca divinitate supremă, era considerat ziditor al lumii și creator al oamenilor. Reprezentat ca un om cu cap de șoim și cu un disc solar pe cap. O dată cu ascensiunea Tebei (milen. 2 î. Hr.), s-a contopit cu zeul acestui oraș, Amon, luând numele de Amon-Ra.

RÉNIU (< fr., germ. {i}; {s} lat. Rhenium „Rin”) s. n. Element chimic (Re, nr. at. 75, m. at. 186,2), metal rar, cenușiu-deschis, asemănător cu platina, foarte stabil din punct de vedere chimic, care se găsește în natură în cantități foarte mici. Descoperit de chimiștii germani Ida Tacke și Walter Noddack în 1925. Din aliajele r. cu metale extrem de termorezistente (de ex. wolframul, molibdenul) se fac piese pentru avioane supersonice și pentru rachete; din aliajele cu wolfram se produc filamente pentru lămpile cu incandescență și termocupluri.