PUSTNICI, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnici vb. IV] – Din pustnic.

pustnici [At: MINEIUL (1776), 179^r2/34 / V: pusn~ / Pzi: ~icesc / E: pustnic] 1 vi A duce o viață de pustnic (1) Si: a sihăstri, (rar) a schimnici, (reg) a pustelnici. 2-3 vr A se face pustnic (1-2) Si: a se sihăstri, (rar) a se schimnici. 4-5 vr (Rar) A se stabili undeva ca pustnic (1-2).

PUSTNICI, pustnicesc, vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnici vb. IV] – Din pustnic.

PUSTNICI, pustnicesc, vb. IV. (Și în forma pusnici) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. Acest adăpost liniștit, în care pusnicesc șapte călugări. VLAHUȚĂ, R. P. 76. 2. Refl. A se face pustnic. Iar tu, mogzanule de Oșlobene... te-i face popă ca tată-tău, cînd s-or pusnici toți bivolii din Mănăstirea Neamțului. CREANGĂ, A. 78. – Variantă: pusnici vb. IV.

A SE PUSTNICI mă ~esc intranz. 1) A deveni pustnic; a se sihăstri; a se schimnici. 2) fig. A trăi izolat de lume (ca un pustnic); a se sihăstri; a se schimnici. /Din pustnic

A PUSTNICI ~esc intranz. 1) A fi pustnic; a sihăstri; a schimnici. 2) A face să se pustnicească. /Din pustnic

pustnicì v. 1. a se face pustnic (CR.); 2. a trăi ca pustnic.

postnec, ~ă smf vz pustnic

postnic², ~ă smf vz pustnic

pusnic, ~ă smf vz pustnic

pusnici v vz pustnici

pustinic, ~ă smf vz pustnic

pustnic, ~ă [At: COD. TOD. 216 / V: pusnic, (înv) postnec, pos~, ~tinic / Pl: ~ici, ~ice / E: slv поустиньникъ] 1-2 smf Om (laic sau) călugăr care trăiește izolat de lume, ducând o viață închinată rugăciunii și plină de privațiuni Si: anahoret, (liv) ascet, eremit, schimnic, sihastru. 3-4 smf, a (Pan) (Persoană) care duce o viață retrasă, izolată de societate etc.

PUSTNIC, -Ă, pustnici, -e, s. m. și f. (Și în forma pusnic) Călugăr sau laic care duce o viață aspră, de privațiuni, departe de lume; anahoret, sihastru, eremit. V. ascet. Vinu-i bun și hora-mi place, Iar tu, doamne, fă-mi ce vrei. Numai pustnic nu mă face! COȘBUC, P. II 67. M-am tras în munții voștri și m-am făcut pustnic, să-mi spășesc păcatele. RETEGANUL, P. V 84. Văd dinaintea mea un pustnic sălbatic, cu părul și barba vîlvoi. CARAGIALE, O. III 98. ♦ Fig. Persoană care trăiește izolată de lume (uneori pentru a se reculege, a trăi meditînd). Ai devenit o pusnică... o filozoafă... CAMIL PETRESCU, T. II 228. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stîncă, pe-un munte singuratic... Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară. ALECSANDRI, P. A. 161. – Variantă: pusnic, -ă s. m. și f.

PUSTNIC ~ci m. 1) Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume ducându-și viața în post și rugăciuni; sihastru; schimnic; ascet. 2) fig. Persoană care duce o viață izolată și aspră. /<sl. pustyniniku

pusnic m. V. pustnic.

pustnic m. 1. cel ce trăiește în pustiu; 2. fig. om care trăiește retras. [Slav. PUSTYNĬNĬKŬ].

púsnic, V. pustnic.

pustínic, V. pustnic.

pústnic m. (vsl. pustynĭkŭ, bg. pustinnikŭ, sîrb. pustinik, pustnic, pusnik, blestemat, afurisit; rus. pustýnnik). Sihastru, schimnic, eremit, anahoret, călugăr retras singur în pustietate. – Și pusnic (ca crîsnic, vrîsnic). Vechĭ și pustínic.

2) pustnicésc v. intr. (d. pustnic). Trăĭesc ca pustnic: pe acolo pustnicea el.

pustnici (a ~) (înv.) (desp. pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicesc, 3 sg. pustnicește, imperf. 1 pustniceam; conj. prez. 1 sg. să pustnicesc, 3 să pustnicească

pustnici (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicesc, imperf. 3 sg. pustnicea; conj. prez. 3 să pustnicească

pustnici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicesc, imperf. 3 sg. pustnicea; conj. prez. 3 sg. și pl. pustnicească

pustnic (desp. pust-nic) s. m., pl. pustnici

pustnic (pust-nic) s. m., pl. pustnici

pustnic s. m. (sil. mf. pust-), pl. pustnici

pustnic

pustnic.

PUSTNICI vb. a (se) schimnici, a (se) sihăstri, (reg.) a (se) pustelnici. (A ~ departe de lume.)

PUSTNICI vb. a (se) schimnici, a (se) sihăstri, (reg.) a (se) pustelnici. (A ~ departe de lume.)

PUSTNIC s. anahoret, ascet, eremit, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul trăiește prin locuri pustii.)

PUSTNIC s. anahoret, ascet, eremit, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul trăiește prin locuri pustii.)