protuberant, ~ă a [At: CĂLINESCU, S. 322 / Pl: ~nți, ~e / E: fr protubérant] Care formează o protuberanță (1).

protuberanță sf [At: KRETZULESCU, A. 91/13 / V: (înv) ~ren~ / Pl: ~țe / E: fr protubérance] 1 Formație anatomică ce constă într-o proeminență pe suprafața unui organ. 2 (Atm; îs) ~ inelară Segment al encefalului, situat între bulb, pedunculii cerebrali și cerebel. 3 (Pgn) Proeminență. 4 (Ast) Nor de gaze incandescente la marginea discului solar.

protuberență sf vz protuberanță

PROTUBERANT, -Ă, protuberanți, -te, adj. Care constituie o protuberanță.

PROTUBERANȚĂ, protuberanțe, s. f. Parte a unui obiect, a unui organ etc. ieșită în relief; proeminență. Nu-și găsise locul pe scaun, sfredelit de privirea pătrunzătoare a moșneagului cu vorba de faun și cu monstruoase protuberanțe frontale. C. PETRESCU, O. P. II 189. ♦ (La pl.) Erupție de la marginea discului solar avînd aspectul unor flăcări imense, care se înalță pînă la mai multe sute de mii de kilometri deasupra suprafeței soarelui.

PROTUBERANT, -Ă adj. Care formează o protuberanță. [< fr. protubérant, cf. lat. protuberans].

PROTUBERANȚĂ s.f. Ieșitură în afară a unui obiect, a unui organ etc.; proeminență. ◊ (Anat.) Protuberanță inelară = segment al encefalului, situat între bulb, pedunculii cerebrali și cerebel. ♦ (la pl.) Proeminențe de culoare roșie pe suprafața Soarelui, formate din mase uriașe de gaze incandescente care ating înălțimi de sute de mii de kilometri. [< fr. protubérance, cf. lat. protuberantia].

PROTUBERANT, -Ă adj. care formează o protuberanță; proeminent. (< fr. protubérant, lat. protuberans)

PROTUBERANȚĂ s. f. 1. ieșitură în afară a unui obiect, organ etc.; umflătură. ♦ (anat.) ~ inelară = segment al encefalului, între bulb, pedunculii cerebrali și cerebel. 2. (pl.) proeminențe roșii, ca niște limbi de foc, din cromosferă, formate din mase uriașe de gaze incandescente. (< fr. protubérance, lat. protuberantia)

PROTUBERANT ~tă (~ți, ~te) Care formează o protuberanță. Frunte ~tă. /<fr. protubérant

PROTUBERANȚĂ ~e f. 1) Parte proeminentă; ridicătură; proeminență; convexitate. 2) astr. Nor de gaz incandescent care se formează pe marginea discului solar. /<fr. protubérance

protuberanță f. parte răsărită: protuberanțele craniului.

*protuberánt, -ă adj. (lat. protúberans, -ántis, d. protuberáre, a fi bulbucat [tuber, gheb]. V. tubercul). Bulbucat, bombat, proeminent și rătund.^[1] modificată

*protuberánță f., pl. e (d. protuberant, fr. protubérance). Bulbucătură, proeminență rătundă: Gall pretindea că se pot recunoaște aptitudinile după protuberanțele creĭeruluĭ. Fig. Munțiĭ îs protuberanțe ale pămîntuluĭ.

protuberant adj. m., pl. protuberanți; f. protuberantă, pl. protuberante

protuberanță s. f., g.-d. art. protuberanței; pl. protuberanțe

protuberant adj. m., pl. protuberanți; f. protuberantă, pl. protuberante

protuberanță s. f., g.-d. art. protuberanței; pl. protuberanțe

protuberant adj. m., pl. protuberanți; f. sg. protuberantă, pl. protuberante

protuberanță s. f., g.-d. art. protuberanței; pl. protuberanțe

PROTUBERANȚĂ s. 1. proeminență, (pop.) bulbucătură. (~ anatomică.) 2. v. ieșitură.

PROTUBERANȚĂ s. 1. proeminență, (pop.) bulbucătură. (~ anatomică.) 2. ieșind, ieșitură, proeminență, ridicătură, (reg.) bolfă, (înv.) scosătură, scoțătură. (~ a unui obiect.)

PROTUBERÁNȚĂ (< fr., engl.; {s} pro-² + lat. tuber „tumoare”) s. f. 1. Formație anatomică constând dintr-o ridicătură pe suprafața unui organ (ex. p. occipitală); p. ext. umflătură, ridicătură. 2. (ASTR.) Nor de gaze incandescente, cu temperaturi de până la 50.000 K, care se formează din materia cromosferică și care se observă la marginea discului solar. Sunt p. calme cu o durată de câteva săptămâni și p. active care durează câteva ore.