proteină sf [At: ALDEA, S. 36 / Pl: ~ne / E: fr protéine] (Blg) Substanță organică alcătuită din carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf etc. care intră în compunerea protoplasmei celulelor animale și vegetale, îndeplinind în organism funcții variate fundamentale.

PROTEINĂ, proteine, s. f. Substanță organică alcătuită din carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf etc. și care intră în componența protoplasmei celulelor, îndeplinind în organism funcțiuni variate. Uredinalele provoacă în general scăderea cantității de proteine. SĂVULESCU, M. U. I 100. – Pronunțat: -te-i-.

PROTEINĂ s.f. Substanță organică cu greutate moleculară foarte mare, indispensabilă în alimentație. [< fr. protéine].

PROTEINĂ s. f. substanță organică azotată, cu rol important în celula vie, alcătuită prin polimerizarea unui mare număr de aminoacizi. (< fr. protéine)

PROTEINĂ ~e f. Substanță organică complexă care constituie unul din principalii componenți ai tuturor organismelor vii. /<fr. protéine

proteină s. f., g.-d. art. proteinei; pl. proteine

proteină s. f., g.-d. art. proteinei; pl. proteine

proteină s. f., g.-d. art. proteinei; pl. proteine

PROTEINĂ CONJUGATĂ s. v. proteidă.

PROTEÍNĂ (< fr. {i}; {s} gr. protos „primul”) s. f. Substanță organică azotată complexă, cu masa moleculară mare, prezentă în celulele animale și vegetale. Constituie factorul chimic fundamental al proceselor vii pe baza plasticității structurale ale lanțurilor extrem de lungi de aminoacizi din care sunt formate, fiecărei structuri corespunzându-i o proprietate biologică anumită. Se mai numesc protide.