prostește av [At: VARLAAM, C. 255 / E: prost + -ește] 1 (Înv) Cu simplitate. 2 (Spc; îvr) În limba simplă, populară. 3 În mod prostesc (3) Si: (rar) năucește, nerozește, (înv) prostatic¹ (11), stupid. 4 (Cu sens atenuat) Fără o justificare logică. 5 (Pfm; îe) A râde (sau a zâmbi) ~ A râde sau a zâmbi fără nici un motiv și atunci când nu trebuie.

PROSTEȘTE adv. Ca un prost, în mod prostesc, stupid. A rămas împietrit, cu gura căscată prostește, în fața acestui judecător, care nu credea în mărturia scrisă. POPA, V. 190. [Crîșmărița] tot ar fi stat mai mult lîngă noi, dacă n-am fi alungat-o prostește. CREANGĂ, A. 97. Ea umple oala prostește, Ne-ncercînd apa de fel, Și-i toarnă de-l opărește. PANN, P. V. I 98. ♦ Expr. A rîde prostește = a rîde cînd nu trebuie, fără motiv, fără rost. ◊ Ca un mojic, ca un bădăran. Și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. CREANGĂ, P. 292.

PROSTEȘTE adv. În felul proștilor; ca proștii. ◊ A râde ~ a râde fără motiv. /prost + suf. ~ește

prostéște adv. (d. prost). Ca prostu: a rîde prostește.

prosta v vz prosti¹

prosti¹ [At: LB / V: (reg) ~sta / Pzi: ~tesc / E: prost] 1 vt (C. i. oameni) A aduce la starea de prost Si: (pop) a îndobitoci. 2 vr (D. oameni) A deveni prost (53) Si: a se năuci, (înv) a se neghiobi, a se tâmpi, (reg) a se tutui². 3-4 vrt (A-și pierde sau) a face să-și piardă cumpătul Si: a (se) fâstâci (1-2), (reg) a (se) ului, a (se) zăpăci. 5 vr (Rar) A-și pierde forțele fizice. 6 vr (Îvr) A se urâți. 7 vr (D. lucruri) A-și pierde din calități, din valoare și a nu mai corespunde scopului. 8 vt (Fam; c. i. oameni) A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli, (pfm) a trișa. 9 vr (Fig; îvr) A se travesti. 10 vr (Fam) A se fandosi (1).

prosti² [At: DOSOFTEI, MOL. 85 / Pzi: ~tesc / E: slv простити] 1 vt (îvr; c. i. oameni) A scuti de o pedeapsă. 2 vt A permite ceva interzis. 3 vrr (Îvr) A se împăca. 4 vr (Înv; udp „de”) A demisiona (1). 5 vr (Spc) A abdica (1). 6 vr (Îvr) A se retrage într-un anumit loc. 7 vi (Pop) A cerși (2).

PROSTI, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gîndire, a deveni prost; p. ext. a-și pierde cumpătul, stăpînirea, a se fistici. I se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil. GANE, N. III 158. Simțea că se prostește, că i se strînge mintea ca un arici speriat, în fața omului acestuia care-l ținea de braț cu o intimitate exasperantă. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. Maistre Ruben, te-ai prostit rău de cînd nu ne-am mai văzut. EMINESCU, N. 79. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. ♦ (Tranz.) A face (pe cineva) să-și piardă judecata, a reduce la starea unui prost. Rele-s, puică, frigurile Da-s mai rele dragostile; Frigurile te trezesc, Dragostile te prostesc. HODOȘ, P. P. 32. 2. Tranz. (Familiar) A induce pe cineva în eroare, a-l face să creadă ce nu-i adevărat, a înșela. Spuneai că în ruptul capului nu înțelegi să te prostească domnul Emil Sava. C. PETRESCU, R. DR. 256. Cucoana ne prostește cu vorba. REBREANU, R. I 236.

A PROSTI ~esc tranz. 1) A face să se prostească. 2) fam. A trata ca pe un prost (păcălind, înșelând). /Din prost

A SE PROSTI mă ~esc refl. 1) (despre persoane) A deveni prost; a pierde inteligența; a se năuci; a se tâmpi. 2) A ajunge în stare de buimăceală; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 3) fam. A avea o comportare afectată, plină de mofturi. /Din prost^[1]

prostì v. 1. a face, a deveni prost: s’a prostit de tot; 2. a cerși (v. prosteală).

3) prostésc v. tr. și intr. (vsl. sîrb. prositi, a cerși, și infl. de prostiti, a ĭerta, de unde vine și bodaprosti). Vest. Rar. Cerșesc.

2) prostésc v. tr. (d. prost). Prefac în prost: beția l-a prostit. Fam. Înșel ca pe un prost: vreĭ să mă prosteștĭ pe mine? A prosti miliția (școala orĭ altă muncă), a trage chĭulu milițiiĭ, a te subtrage de la serviciŭ supt diferite pretexte (de ex., prefăcîndu-te bolnav). – Pin vest și împrostesc.

prostește adv.

prosti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, 3 sg. prostește, imperf. 1 prosteam; conj. prez. 1 sg. să prostesc, 3 să prostească

prosti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, imperf. 3 sg. prostea; conj. prez. 3 să prostească

prosti (a deveni prost, a cerși) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, imperf. 3 sg. prostea; conj. prez. 3 sg. și pl. prostească

PROSTEȘTE adv. 1. necugetat, neghiobește, nerozește, stupid. (S-a comportat ~.) 2. dobitocește. (Înjură ~.) 3. v. nebunește.

PROSTEȘTE adv. 1. neghiobește, nerozește, stupid. (S-a comportat ~.) 2. dobitocește. (Înjură ~.) 3. nebunește, orbește. (Se aruncă ~ înainte.)

PROSTI vb. v. abdica, cere, cerși, demisiona, milogi.

PROSTI vb. 1. a (se) îndobitoci, a (se) tâmpi, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.) 2. v. idiotiza. 3. v. afecta. 4. v. înșela. 5. a se degrada. (Marfa asta s-a ~ de tot.)

PROSTI vb. 1. a (se) îndobitoci, a (se) tîmpi, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.) 2. (MED.) a (se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) idioți, a (se) imbeciliza, a (se) tîmpi. (Un om care s-a ~ în urma unei afecțiuni.) 3. a se afecta, a se fandosi, a se maimuțări, a se sclifosi, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (pop.) a se fasoli, a se izmeni, (înv. și reg.) a se sfandosi, (reg.) a se mandosi, a se marghioli, a se schimonosi, (înv.) a se marafetui. (Nu te mai ~ atîta!) 4. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu tot felul de minciuni.) 5. a se degrada. (Marfa asta s-a ~ de tot.)

prosti vb. v. ABDICA. CERE. CERȘI. DEMISIONA. MILOGI.

prosti, prostesc I. v. t. a induce (pe cineva) în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela II. v. r. 1. a avea o atitudine afectată, plină de mofturi / de pretenții 2. a se comporta / a evolua sub posibilitățile proprii