profanare sf [At: ALEXANDRI, T. 1965 / Pl: ~nări / E: profana] 1 Tratare fără respect, cu dispreț, cu violență a ceva considerat sfânt Si: profanațiune (1). 2 Știrbire a cinstei, curățeniei unei ființe venerabile Si: pângărire, profanațiune (2).

PROFANARE, profanări, s. f. Acțiunea de a profana; pîngărire; necinstire. Mi s-a părut întotdeauna că este-o crudă profanare Să uiți că mumă ți-e femeia, și că în pîntec te-a purtat. MACEDONSKI, O. I 81.

PROFANARE s.f. Acțiunea de a profana și rezultatul ei; pîngărire, necinstire; profanațiune. [< profana].

profana vt [At: HELIADE, ap. GHICA, A. 725 / V: (îvr) ~făni^[1] / Pzi: ~nez, (îvr) profan / E: fr profaner] 1 A trata fără respectul cuvenit, cu dispreț, cu violență ceva considerat sfânt. 2 (Pgn) A știrbi cinstea, curățenia unei ființe, a unui lucru venerabil etc. Si: a batjocori, a pângări, a spurca. corectat(ă)

profăni v vz profana

PROFANA, profanez, vb. I. Tranz. A trata necuviincios ceva (considerat ca) sfînt, demn de un profund respect; a pîngări; p. ext. a necinsti, a terfeli. Orice premiu de răsplată e căzut, e profanat, Cînd s-a dat acelor oameni care nu l-ar merita. BOLLIAC, O. 172. ◊ Fig. Acest rîu frumos nu-i profanat nici de fabrici, nici de guri de canaluri. SADOVEANU, E. 137.

PROFANA vb. I. tr. A pîngări; (p. ext.) a necinsti. [< fr. profaner, cf. lat. profanare].

PROFANA vb. tr. a pângări; (p. ext.) a necinsti. (< fr. profaner, lat. profanare)

A PROFANA ~ez tranz. (lucruri sau ființe sacre) A supune unei batjocuri, unui sacrilegiu; a pângări; a huli. /<fr. profaner, lat. profanare

profanà v. 1. a nu trata cu respect cele sfinte sau a le întrebuința la scopuri profane; 2. fig. a face un uz nedemn: a profana amiciția.

*profanațiúne f. (lat. profanatio, -ónis). Acțiunea de a profana, sacrilegiŭ, pîngărire. – Și -áție și -áre.

*profanéz v. tr. (lat. profanare, d. profanus, profan). Pîngăresc, spurc, întrebuințez în mod nelegiuit cele sacre: a profana potiru. Fig. A-țĭ profana talentu cu oamenĭ care nu te pricep.

profanare s. f., g.-d. art. profanării; pl. profanări

profanare s. f., g.-d. art. profanării; pl. profanări

profanare s. f., g.-d. art. profanării; pl. profanări

profana (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. profanez, 3 profanează; conj. prez. 1 sg. să profanez, 3 să profaneze

profana (a ~) vb., ind. prez. 3 profanează

profana vb., ind. prez. 1 sg. profanez, 3 sg. și pl. profanează

PROFANARE s. 1. batjocorire, necinstire, pângărire, sacrilegiu, spurcare, violare, (înv. și pop.) prihănire. (~ unui loc considerat sfânt.) 2. v. pângărire.

PROFANARE s. v. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, terfelire.

PROFANARE s. batjocorire, necinstire, pîngărire, sacrilegiu, spurcare, violare, (înv. și pop.) prihănire. (~ unui loc considerat sfînt.)

profanare s. v. BATJOCORIRE. COMPROMITERE. DEZONORARE. NECINSTIRE. TERFELIRE.

PROFANA vb. v. batjocori, compromite, dezonora, necinsti, terfeli.

PROFANA vb. 1. a batjocori, a necinsti, a pângări, a spurca, a viola, (înv. și pop.) a prihăni. (A ~ un loc considerat sfânt.) 2. v. pângări.

profana vb. v. BATJOCORI. COMPROMITE. DEZONORA. NECINSTI. TERFELI.

PROFANA vb. 1. a batjocori, a necinsti, a pîngări, a spurca, a viola, (înv. și pop.) a prihăni. (A ~ un loc considerat sfînt.) 2. a pîngări, a spurca, (înv. și pop.) a prihăni, (reg.) a mîrșăvi, (fig.) a întina, a mînji, a murdări, a păta, (înv. și pop. fig.) a scîrnăvi, (reg. fig.) a pricăji. (A ~ memoria cuiva.)