proclet, ~ă [At: CORESI, EV. 69 / V: (înv) poclet, priclet, ~cleat, ~cliat, proglet, (reg) prăclit, ~clit / A și: proclet / Pl: ~eți, ~e / E: slv проклетъ] 1 a (Bis; înv; d. oameni; în imprecații) Anatemizat. 2 a (Pex) Necredincios. 3 sm (Pop) Drac. 4-5 smf, a (Asr) (Om) ticălos, rău. 6-7 smf, a (Om) ipocrit, fățarnic. 8 a (D. manifestările oamenilor) Care vădește ticăloșie, răutate. 9 a (D. manifestările oamenilor) Care vădește ipocrizie, fățărnicie. 10 a (Trs) Cumplit. 11 a (Trs) Grozav. 12 smf (Reg) Om înfocat.

PROCLET, -Ă, procleți, -te, adj. 1. (Obișnuit în imprecații; mai ales substantivat) Blestemat, afurisit, ticălos, mișel, infam. A împrumutat procletul bani pentru nunta unei fiice și nici nuntă n-a făcut. SADOVEANU, N. F. 185. Nu-l cunoscu că este zmeu, cînd îl văzu, atît de bine știu procletul a se schimba. ISPIRESCU, L. 124. Acum, în clipă, să se aleagă unul dintre voi, care să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. 2. Grozav, strașnic, cumplit. Parcă niciodată nu-l nemerise atîta de proclet pe boierul Miron, încît a fost bucuros cînd l-a dat afară. REBREANU, R. I 98. După atîta zoală-l cuprinse un somn așa de proclet, de adormi ca mort. RETEGANUL, P. III 28. ◊ (Adverbial) Auzindu-l, Ion răcni și mai proclet. REBREANU, I. 91.

PROCLET ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) rel. Care a fost anatemizat de biserică; afurisit; excomunicat. 2) Care se ține numai de rele; cu purtări rele; afurisit. /<sl. prokletu

proclet a. blestemat: când auziră faptele cele proclete ale fraților ISP. [Vechiu-rom. proclet, anatematizat («afurisit și proclet») = rus. PROKLĬATIĬ]. ║ m. 1. scelerat: deci să piară orice proclet! AL.; 2. se zice în batjocură de țigani.

próclet, -ă s. (sîrb. próklet, vsl. proklentŭ, blestemat, d. klenti, a blestema; bg. proklét, rus. proklĕátyĭ). Vechĭ. Afurisit, blestemat, sacrileg, nelegĭuit. – Și tríclet și tréclet (sîrb. tri-klet, vsl. triklentŭ, de treĭ orĭ afurisit).

poclet, ~ă a vz proclet

prăclit, ~ă a vz proclet corectat(ă)

priclet, ~ă a vz proclet

procleat, ~ă a vz proclet

procliat, ~ă a vz proclet

proclit, ~ă a vz proclet

proglet, ~ă a vz proclet

tréclet, V. proclet.

proclet (înv., reg.) (desp. pro-clet) adj. m., pl. procleți; f. procletă, pl. proclete

proclet (înv., reg.) (pro-clet) adj. m., pl. procleți; f. procletă, pl. proclete

proclet adj. m. (sil. -clet), pl. procleți; f. sg. procletă, pl. proclete

PROCLET adj. v. afurisit, anatemizat, blestemat, duplicitar, excomunicat, fals, fariseic, necredincios, păgân.

PROCLET s., adj. v. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

PROCLET adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.

proclet s., adj. v. FĂȚARNIC. IPOCRIT. MINCINOS. PERFID. PREFĂCUT. ȘIRET. VICLEAN.

proclet adj., s. v. ABJECT. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. TICĂLOS.

proclet adj. v. AFURISIT. ANATEMIZAT. BLESTEMAT. DUPLICITAR. EXCOMUNICAT. FALS. FARISEIC. NECREDINCIOS. PĂGÎN.

proclet (procletă), adj. – Blestemat, afurisit. Sl. proklętŭ, din klęti „a blama, a detesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Byhan 314; Bărbulescu, Arhiva, XLII, 204). – Der. procleți vb. (a afurisi); triclet (var. treclet), adj. (afurisit), din sl. triklętŭ „de trei ori afurisit”; procleț(en)ie, s. f. (înv., blestem).