opțiuni
  • info

3 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROBATORIU, -IE, probatorii, s. n., adj. 1. S. n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium.

PROBATORIU, -IE, probatorii, s. n., adj. 1. S. n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium.

probatoriu, ~ie [At: CADE / Pl: ~ii / E: lat probatorius, -a, -um] 1 sn (Jur) Procedură de culegere a probelor (1) în justiție. 2 sn Totalitate a probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 3 a Care are calitatea de a dovedi ceva Si: probator (1).

PROBATORIU, -IE adj. v. probator.

PROBATORIU, -IE adj. Care este propriu să dovedească ceva. // s.n. Procedură de culegere a probelor în justiție. [Pron. -riu, var. probator, -oare adj. / cf. fr. probatoire].

PROBATORIU, -IE I. adj. propriu să dovedească ceva; probator. II. s. n. procedură de culegere a probelor în justiție. (< lat. probatorium, fr. probatoire)

PROBATORIU2 ~i n. Totalitate a probelor prezentate într-un litigiu. /<lat. probatorius, ~a, ~um

PROBATORIU1 ~e (~i, ~e) Care probează; care poate dovedi. Argumente ~i. /<lat. probatorius, ~a, ~um

probatoriu a. Jur. propriu a constata: act probatoriu.

*probatóriŭ, -ie adj. (lat. probatorius). Care probează. Act probatoriŭ, act pin care se constată capacitatea unuĭ aspirant la un grad universitar.

PROBATOR, -OARE, probatori, -oare, adj. Care are calitatea de a dovedi ceva, care poate servi drept dovadă; probatoriu (2). – Din fr. probatoire.

PROBATOR, -OARE, probatori, -oare, adj. Care are calitatea de a dovedi ceva, care poate servi drept dovadă; probatoriu (2). – Din fr. probatoire.

probator, ~oare a [At: BARASCH, M. III 38/1 / V: (înv) ~băt~ / E: fr probatoire] 1 Care are calitatea de a dovedi ceva Si: probatoriu (3). 2 Care poate servi drept dovadă.

probător, ~oare a vz probator

PROBATOR, -OARE, probatori, -oare, adj. (Și în forma probatoriu) Care are calitatea de a dovedi ceva, care poate servi drept dovadă. Act probator. ♦ (Substantivat, n. ) Procedură de culegere a probelor în justiție. Tribunalul a admis probatoriul cerut. – Variantă: probatoriu, -ie adj.

PROBATOR, -OARE adj. v. probatoriu.

PROBATOR, -OARE adj. probatoriu. (< fr. probatoire)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

probatoriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. probatoriul; pl. probatorii, art. probatoriile (desp. -ri-i-)

probatoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. probatorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. probatorii

probatoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. probatorie (-ri-e); pl. m. și f. probatorii

probatoriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. probatoriul; pl. probatorii, art. probatoriile (-ri-i-)

probatoriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. probatorie (sil.-ri-e); pl. m. și f. probatorii

probatoriu s. n. [-riu pron. -riu], art. probatoriul; pl. probatorii, art. probatoriile (sil. -ri-i-)

probatoriu

probator adj. m., pl. probatori; f. sg. și pl. probatoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PROBATOR adj. v. justificativ.

PROBATOR adj. doveditor, justificativ, (înv.) mărturisitor. (Act ~.)

Intrare: probatoriu (adj.)
probatoriu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: probatorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • probatoriu
  • probatoriul
  • probatoriu‑
  • probatorie
  • probatoria
plural
  • probatorii
  • probatoriii
  • probatorii
  • probatoriile
genitiv-dativ singular
  • probatoriu
  • probatoriului
  • probatorii
  • probatoriei
plural
  • probatorii
  • probatoriilor
  • probatorii
  • probatoriilor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: probatoriu (s.n.)
probatoriu2 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: probatorĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • probatoriu
  • probatoriul
  • probatoriu‑
plural
  • probatorii
  • probatoriile
genitiv-dativ singular
  • probatoriu
  • probatoriului
plural
  • probatorii
  • probatoriilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: probator
probator adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • probator
  • probatorul
  • probatoru‑
  • probatoare
  • probatoarea
plural
  • probatori
  • probatorii
  • probatoare
  • probatoarele
genitiv-dativ singular
  • probator
  • probatorului
  • probatoare
  • probatoarei
plural
  • probatori
  • probatorilor
  • probatoare
  • probatoarelor
vocativ singular — —
plural — —
probător adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • probător
  • probătorul
  • probătoare
  • probătoarea
plural
  • probători
  • probătorii
  • probătoare
  • probătoarele
genitiv-dativ singular
  • probător
  • probătorului
  • probătoare
  • probătoarei
plural
  • probători
  • probătorilor
  • probătoare
  • probătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
probatoriu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: probatorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • probatoriu
  • probatoriul
  • probatoriu‑
  • probatorie
  • probatoria
plural
  • probatorii
  • probatoriii
  • probatorii
  • probatoriile
genitiv-dativ singular
  • probatoriu
  • probatoriului
  • probatorii
  • probatoriei
plural
  • probatorii
  • probatoriilor
  • probatorii
  • probatoriilor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

probatoriu, probatorieadjectiv

  • 1. Care probează; care poate dovedi. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX
    sinonime: probator
    • format_quote Argumente probatorii. NODEX
etimologie:

probatoriu, probatoriisubstantiv neutru

  • 1. Procedură de culegere a probelor în justiție. DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. DEX '09 DEX '98 NODEX
etimologie:

probator, probatoareadjectiv

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.