prigori [At: NEAGOE, ÎNV. 123/31 / Pzi: ~resc / E: bg прегоря] 1-2 vtr (Îrg) A (se) expune la căldura focului sau a soarelui. 3-4 vtr (Îrg) A (se) încălzi prea tare. 5 vr (Îrg; fig) A fi chinuit de ceva Si: a se frământa, a se pârpăli, a se zbuciuma.

PRIGORI, prigoresc, vb. IV. Refl. (Regional) A se expune (sau a fi expus) la dogoarea focului sau a soarelui; a se încălzi (prea tare). V. perpeli. Toată noaptea visează că se prigorește la un foc mare. DELAVRANCEA, H. TUD. 25. ◊ Tranz. [Cocorii] se duc peste țări și peste mări, ca să ierneze în clime calde, tocmai prin țări prigorite de soare. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. ♦ Refl. pas. Fig. A fi chinuit de arșiță. Se prigorea de sete. BASSARABESCU, la CADE.

A SE PRIGORI mă ~esc intranz. înv. reg. A se expune acțiunii unei călduri puternice; a se arde; a se prăji. /<bulg. pregorja

PRIGORI vb. (ȚR, Ban.) A (se) Încălzi. B: Este un lucru anevoie a șădea cineva lîngă foc și să nu se prigorească. NEAGOE. C: Prigoresku-mĕ. AC, 363. Etimologie: bg. pregori. Cf. încărește.

prigorì v. 1. a frige; 2. fig. a arde: de această pară de care mă prigoresc PANN. [Slav. PRIGORIETI].

PRIGOARE s. f. v. prigorie.

PRIGORIE, prigorii, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigoare s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).

pregoare sf vz prigoare

pregor sm vz prigoare

pricoară sf vz prigoare

prigoară sf vz prigoare

prigoare sf [At: POLIZU / V: ~orie, (reg) preg~, pregor, ~icoară, ~ră, ~oi, ~on, ~or, ~orea / Pl: ~ori / E: prigori] 1 (Reg) Caniculă. 2 (Reg; îf prihoară) Parte a muntelui bătută de soare Si: (reg) arșiță. 3 (Reg; fig; îf prigor) Supărare. 4 Pasăre migratoare, zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată pe corp cu roșu, galben, negru și albastru-verzui, cu cioc lung și curbat, cu coada lungă și ascuțită, care trăiește pe malurile lutoase ale unor ape și care se hrănește mai ales cu albine și viespi Si: albinărel, (rar) ploier, (înv; liv) merop, (reg) albinel, ciuma-albinelor, furnicar, lupul-albinelor, mâncătoare-de-albine, pietrar, ploiește, ploiete, presură¹ (1-2), prigorean, prigoruie, prior¹, viespar, viespăriță (Merops apiaster). 5 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-roșu, prihor-roșu Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 6 (Orn; reg) Viespar (Pernis apivorus). 7 (Reg; îe) A se usca ca ~oria A slăbi. 8 (Reg; îe) A mânca ca ~oria A mânca foarte puțin Si: a ciuguli, a gusta. 9 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-albastru, prihor-albastru Gât-vânăt (Luscinia svecica cyanecula).

prigoi sm vz prigoare

prigon¹ sm vz prigoare

prigor sm vz prigoare

prigorea sf vz prigoare

prigorie sf vz prigoare

prihoară^[1] sf vz prigoare

prihor^[1] sm vz prigoare

PRIGOARE, prigori, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigorie s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).

PRIGORIE s. f. v. prigoare.

PRIGOARE, prigori, s. f. (Ornit.) Prigorie.

PRIGOR, prigori, s. m. Prigorie. Și din bolțile tăriei cad străfulgerați prigorii. IOSIF, P. 74.

PRIGORIE, prigorii, s. f. Pasăre migratoare cu ciocul lung și cu pene multicolore, care trăiește în cîrduri, făcîndu-și cuibul în malul lutos al apelor și hrănindu-se mai ales cu insecte (Merops apiaster); albinărel, prigoare. Are nevoie de sfaturile dumnisale cum are nevoie prigoria de apă. SADOVEANU, F. J. 505. Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii. TOPÎRCEANU, M. 28.

PRIGOR, prigori, s. m. Prigorie. – Din prigori.

PRIGORIE ~i f. Pasăre migratoare de talie medie, cu cioc subțire și alungit, cu penaj divers și viu colorat, care își face cuibul în maluri lutoase și se hrănește mai ales cu viespi și albine; albinărel. [G.-D. prigoriei] /v. a prigori

prigoare f. 1. V. prihoriu; 2. pasăre ce se hrănește cu albine și de aceea numită albinărel sau viespar (Merops apiaster). [Lit. arsură (v. prigorì), după coloarea roșiatică a pieptului acestei păsări].

prihoriu m. pasăre cu gâtul roșu (Lusciola rubecola). [Lit. roșiatic (v. prigoare)].

prigoáre f., pl. orĭ (d. prigoresc, ca dogoare d. dogoresc. La început, prigoare însemna „arsură, aprindere”, apoĭ, din cauza penelor roșiĭ, s’a numit așa și pasărea). O pasăre (numită și albinărel) de mărimea merleĭ, cu penele roșiĭ, verzĭ, galbene și altfel și care mănîncă albine (merops apiaster). – Și prigórie: o prigorie țîrîĭa în înălțime (Sadov. VR. 1911, 3, 336); și prigór și prihór. V. vĭespar.

prigór m. (d. prigoresc, ca ogor față de do-goare și prigoare). Est. Prigoare. – În nord prihór (după rut.).

prigorésc v. tr. (vsl. pri-gorĭeti, a arde. V. prigor, ogor). Vest. Ard, încălzesc tare: focu, soarele m’a prigorit. V. refl. Mă încălzesc tare la foc orĭ la soare. Fig. Ard, mă chinuĭesc: se prigorea de dragoste.

prigórie, V. prigoare.

prihór, V. prigor.

prigori (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă prigoresc, 3 sg. se prigorește, imperf. 1 sg. mă prigoream; conj. prez. 1 sg. să mă prigoresc, 3 să se prigorească; imper. 2 sg. afirm. prigorește-te; ger. prigorindu-mă

!prigori (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se prigorește, imperf. 3 sg. se prigorea; conj. prez. 3 să se prigorească

prigori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigoresc, imperf. 3 sg. prigorea; conj. prez. 3 sg. și pl. prigorească

prigorie (desp. -ri-e) s. f., art. prigoria (desp. -ri-a), g.-d. art. prigoriei; pl. prigorii, art. prigoriile (desp. -ri-i-)

prigorie (-ri-e) s. f., art. prigoria (-ri-a), g.-d. art. prigoriei; pl. prigorii, art. prigoriile (-ri-i-)

prigorie s. f. (sil. -ri-e), art. prigoria (sil. -ri-a), g.-d. art. prigoriei; pl. prigorii, art. prigoriile (sil. -ri-i-)

PRIGORI vb. v. arde, dogori, frige, pârjoli.

prigori vb. v. ARDE. DOGORI. FRIGE. PÎRJOLI.

PRIGOARE s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, gușă-roșie, măcăleandru, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală.

PRIGORIE s. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, furnicar, viespar, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop.

prigoare s. v. ARȘIȚĂ. CANICULĂ. CĂLDURI. DOGOARE. DOGOREALĂ. FIERBINȚEALĂ. GUȘĂ-ROȘIE. MĂCĂLEANDRU. NĂBUȘEALĂ. NĂDUF. NĂDUȘEALĂ. PÎRJOL. POJAR. TOROPEALĂ. ZĂDUF. ZĂPUȘEALĂ.

PRIGORIE s. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, furnicar, viespar, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop.

prigori (prigoresc, prigorit), vb. – 1. A arde, a dogori, a frige, a se mistui. – 2. (Refl.) A suferi de sete. Sl. prigorĕti (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 226; Conev 37), cf. bg. prigoream (Pascu, Suf., 52). Cf. prigoare. – Der. prigoriște, s. f. (înv., loc însorit).

prigoare (prigori), s. f. – 1. Albinărel (Merops apiaster). – 2. Gușă-roșie (Rubecula familiaris). – Var. prigor(ie), Banat prigoruie, prihor. Gr. πρηγορῶν „gușă”; gușă-roșie are gușa de altă culoare decît restul penelor. Se consideră în general că este vorba de un der. de la a prigori „a (se) pîrli”, datorită culorii aprinse a penajului (Tiktin; Candrea; Scriban); însă cel al albinărelului este destul de variat.

prigorie, (prigoare), s.f. – (ornit.) Pasăre de mărimea unei turturele, viu colorată, cu ciocul lung și subțire (Merops riparia). Semnalată în zăvoiul Tisei (Timur, 2007: 101). – Var. a lui prigoare (der. regr. din prigoni „a izgoni, a fugări” < sl. prigoniti) (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).