pribegit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. I, 115 / V: (reg) ~băgit^[1] / Pl: ~giți, ~e / E: pribegi] (Asr) 1 Care își părăsește locul natal, țara, spre a se refugia în alt loc. 2 Care trăiește într-un loc străin, unde a fost obligat să se refugieze. 3 Care rătăcește din loc în loc Si: (rar) pribegitor.

PRIBEGIT, -Ă, pribegiți, -te, adj. 1. Fără căpătîi, fără adăpost. Pe lîngă mese lunge stătea posomorită, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. EMINESCU, O. I 56. 2. Plecat în pribegie; plecat din țara lui. (Fig.) Eu la foc privesc Și mă-nveselesc, Căci din depărtare văd sosind în țară Pasări pribegite, oaspeți blînzi de vară. ALECSANDRI, P. A. 135.

PRIBEGIT, -Ă, pribegiți, -te, adj. Pribeag. – V. pribegi.

pribegit a. 1. rătăcitor: când păsări pribegite se ’ntorc voios în țară AL.; 2. expatriat: boierii pribegiți în Ardeal OD.

pribegít, -ă adj. (d. pribegesc). Pribeag.

prebegi v vz pribegi

pribăgi v vz pribegi

pribegi vi [At: MOXA, 352/21 / V: (îvr) ~eji, (înv) ~băgi, preb~, (reg) ~ipăgi, ~ipăji / Pzi: ~gesc / E: pribeag] 1 A-și părăsi locul natal, țara Si: a emigra, a se refugia. 2 (Pex) A trăi într-un loc străin, unde a fost obligat să se refugieze. 3 A rătăci din loc în loc Si: a hoinări, a peregrina.

pribeji v vz pribegi

pripăgi v vz pribegi

pripăgit^[1], ~ă a vz pribegit

pripăji v vz pribegi

PRIBEGI, pribegesc, vb. IV. Intranz. 1. A rătăci din loc în loc, a nu avea nicăieri o așezare statornică; a umbla de colo pînă colo. Casa părintească era o lume întreagă pentru mine... m-am înstrăinat de dînsa pribegind prin alte locuri. GANE, N. III 53. Protopopul de la Neamț de pe vremea aceea ar fi zis unor călugărițe care pribegeau în săptămîna mare prin tîrg... CREANGĂ, P. 109. Fig. De multă vreme gîndurile lui pribegeau prin negura, pădurii spre moara lui Călifar. GALACTION, O. I 45. Pornindu-mă a-ți vorbi despre vînătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturii. ODOBESCU, S. III 12. ◊ Refl. [Ciobanul] nici nu bagă de seamă cînd turma lui, păscînd iarbă pe ici, pe colea, se pribegește în rîpe depărtate. RUSSO, O. 160. 2. A se duce prin străini, a pleca părăsindu-și locuința, țara; a trăi în pribegie. V. băjeni. Erau zile grele. Ne goneau bombardamentele. Ne-am risipit. Am plecat. Am pribegit. BARANGA, I. 174. Nu ești tu, zise el scurt, dintre ai lui lonașcu, care au pribegit peste Nistru? SADOVEANU, O. VII 61. Ciubuc Clopotarul, tot din Ardeal... a pribegit de-acolo ca și noi. CREANGĂ, A. 19. ◊ Fig. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, – Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, V. 73. Cîrdurile de cucoare înșirîndu-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor. ALECSANDRI, O. 167. ◊ (Urmat de precizări locale, introduse prin prep. «prin») Roman... de zece ani pribegește prin lume. SADOVEANU, O. I 320. Toți locuitorii și-o părăsit casele de-o pribegit prin fundul codrilor. ALECSANDRI, T. 1482.

A PRIBEGI ~esc intranz. 1) A fi pribeag. 2) fig. A rătăci fără a avea un loc stabil; a umbla din loc în loc (ca un pribeag). /Din pribeag

pribegì v. 1. a rătăci: vitele ce pribegiau se ntorc voios în țară AL.; 2. a se expatria: boierii s’au pribegit OD.; 3. a căuta un refugiu: în ce țară a pribegit? AL.

pribegésc v. intr. (rus. pri-bĭegátĭ. V. pribeag). Bejenăresc, mă aflu ca pribeag, rătăcesc pin străinătate. Rătăcesc, umblu din loc în loc: pribegeam la vînat pin pădurĭ. V. refl. Emigrez (Vechĭ).

pribegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pribegesc, 3 sg. pribegește, imperf. 1 pribegeam; conj. prez. 1 sg. să pribegesc, 3 să pribegească

pribegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pribegesc, imperf. 3 sg. pribegea; conj. prez. 3 să pribegească

pribegi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pribegesc, imperf. 3 sg. pribegea; conj. prez. 3 sg. și pl. pribegească

pribegi (conj. pribegească)

PRIBEGI vb. 1. v. hoinări. 2. v. refugia. 3. v. exila. 4. v. emigra.

PRIBEGI vb. 1. a hoinări, a rătăci, a vagabonda, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 2. a fugi, a se refugia, (înv.) a băjenări, a băjeni. (Au ~ peste munți din pricina năvălitorilor.) 3. a se exila. (A ~ de bunăvoie.) 4. a emigra, a se expatria, (înv.) a se înstrăina. (A fost nevoit să ~.)