6 intrări

53 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREPUS1, prepusuri, s. n. (Pop.) Bănuială, presupunere; suspiciune. – V. prepune.

PREPUS1, prepusuri, s. n. (Pop.) Bănuială, presupunere; suspiciune. – V. prepune.

PREPUS2, -Ă, prepuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Adăugat, pus înainte; pus mai mare peste... 2. Adj. (Pop.) Bănuit, suspectat. 3. S. m. (Jur.) Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane. – V. prepune.

PREPUS2, -Ă, prepuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Adăugat, pus înainte; pus mai mare peste... 2. Adj. (Pop.) Bănuit, suspectat. 3. S. m. (Jur.) Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane. – V. prepune.

prepus1 sn [At: CORESI, EV. 549 / V: (reg) prip~ / Pl: ~uri / E: prepune] 1 (Îvp) Presupunere. 2 (Îvp) Suspiciune. 3 (Îvp) Îndoială. 4 (Reg; ccr) Bucată de lemn cu care se umple scobitura unei bârne vechi folosite la construirea unei case noi.

prepus3 [At: ȘINCAI, HR. III, 76/21 / Pl: ~uși, ~e / E: prepune] 1 a Care este pus înainte Si: adăugat. 2 a (Înv) Pus mai mare peste... 3 a (Îvp) Presupus2. 4 a (Îvp) Care ascunde intenții răuvoitoare Si: bănuit, suspectat. 5 a (Reg; d. păr1) Care a fost adăugat în locul celui natural Si: fals. 6 sm (Jur) Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane.

PREPUS3, -Ă, prepuși, -se, adj. (Rar) Presupus, bănuit; suspectat. Mi-ar place să străbat... vizuinele de prin munți, în prepusa dibuire a urșilor. ODOBESCU, S. III 77.

PREPUS2, prepusuri, s. n. (Azi popular, mai ales în Mold.) Bănuială, presupunere, suspiciune, neîncredere. Prepusuri și gînduri grozave îi năvăliră în minte. SADOVEANU, O. III 614. Și-acel zgomot dase cînelui prepus. COȘBUC, P. I 251. Ei, nu mă pot liniști și pace... Îmi vîjîie fel de fel de prepusuri prin cap. ALECSANDRI, T. 206. ◊ (În construcție cu verbul «a avea») Mai am și alte prepusuri, am continuat eu. SADOVEANU, E. 42. Neamuș are prepusuri... îmi face scene. ALECSANDRI, T. 1405. Scotea ochi, tăia mîni, ciuntea și seca pe care avea prepus. NEGRUZZI, S. I 158.

PREPUS1, prepuși, s. m. (Rar) Persoană pusă să reprezinte pe cineva, să înlocuiască pe cineva; reprezentant, înlocuitor, suplinitor. Barbu Căuș e numai un prepus al avocatului. STANCU, D. 263. La stăreție se făcea repetiție generală în vederea anchetei, regizor fiind însuși părintele stareț, iar actori – prepușii săi în felurite ascultări administrative și gospodărești. STĂNOIU, S. I. 77.

PREPUS1 ~să (~și, ~se) Care este pus înainte. /v. a prepune

PREPUS2 ~și m. jur. Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție sub controlul sau directivele altei persoane. /v. a prepune

prepús, -ă adj. (d. prepus). Adăugat, fals (fr. postiche): multe femeĭ aŭ păr prepus în peptănătură. Subst. Pus în loc, substituit, reprezentant: a cumpăra o casă pintr’un prepus al tăŭ. S. n., pl. urĭ. Bănuĭală, presupunere: am prepus că el a furat, am prepus pe el, am intrat la prepus că el a furat. Vechĭ. Îndoĭală, dubiŭ: făr’de prepus. – Și pri- (Dos.).

PREPUNE, prepun, vb. III. Tranz. 1. (Pop.) A bănui pe cineva sau ceva, a suspecta; a presupune ceva. ♦ A prevesti. 2. (Rar) A însărcina pe cineva cu o funcție; a propune într-o funcție. – Lat. praeponere (după pune).

PREPUNE, prepun, vb. III. Tranz. 1. (Pop.) A bănui pe cineva sau ceva, a suspecta; a presupune ceva. ♦ A prevesti. 2. (Rar) A însărcina pe cineva cu o funcție; a propune într-o funcție. – Lat. praeponere (după pune).

PREPUȚ, prepuțuri, s. n. Cută a pielii care acoperă partea anterioară a penisului. [Var.: prepuțiu s. n.] – Din lat. praeputium, fr. prépuce.

PREPUȚ, prepuțuri, s. n. Cută a pielii care acoperă partea anterioară a penisului. [Var.: prepuțiu s. n.] – Din lat. praeputium, fr. prépuce.

PREPUȚIU s. n. v. prepuț.

prepune v [At: CORESI, EV. 60 / V: (îrg) prip~ / Pzi: prepun, prepui / E: ml praeponere] 1 vt (Înv) A așeza înainte. 2 vt (Îvr) A așeza în loc Si: a înlocui. 3 vt (Reg) A adăuga. 4 vt (Reg; fig) A întreba. 5 vt (Îvr; c. i. opere scrise, texte etc.) A traduce. 6 vt (Îvr) A copia un text. 7 vt (Îrg) A presupune. 8 vt (Îrg; pex) A bănui. 9 vr (Înv) A nu avea încredere în cineva sau ceva Si: a se îndoi. 10 (Îrg) A prevesti1. 11 vt (Îrg) A însărcina pe cineva cu o anumită funcție. 12 vt (Îrg; c. i. oameni) A cunoaște de mai înainte. 13 vr (Îvr) A se lăsa antrenat la ceva. 14 vt (Reg; c. i. cereale) A semăna a doua oară.

prepuț sn [At: S. BĂRB. 2/22 / V: ~iu, (înv) ~uciu, ~us, ~ie sf / Pl: ~uri / E: lat praeputium, fr prépuce] (Atm) Cută a pielii care acoperă partea anterioară a penisului.

PREPUNE1, prepun, vb. III. Tranz. (Azi popular, mai ales în Mold.) A-și închipui pe cineva ca autor al unei fapte, a presupune (că este cineva sau ceva), a avea o bănuială, a bănui. Panaite Cîmpanu, advocatul, e cel roșcovan, pe care îl prepun eu că are să puște dropia. SADOVEANU, O. L. 68. Iată-mă-s... într-o casă necunoscută și lîngă o persoană pe care nici măcar nu o prepun. ALECSANDRI, T. 314. ♦ A prevesti. Și-a amintit de zvonurile suratelor, care prepuneau acelui fecioraș noroace de dragoste. SADOVEANU, M. C. 33. Din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine, nici prepunea vreun rău. NEGRUZZI, S. I 150. – Formă gramaticală: part. prepus.

PREPUNE2, prepun, vb. III. Tranz. (Învechit) A însărcina pe cineva cu o funcție. Jafurile și tîlhăriile oamenilor direct sau indirect prepuși la serviciul ciumaților au fost nepomenite. GHICA, S. A. 57.

PREPUȚ s.n. Piele încrețită care acoperă glandul. [< lat. praeputium, cf. fr. prépuce].

PREPUȚ s. n. piele încrețită care acoperă glandul penisului. (< lat. praeputium, fr. prépuce)

A PREPUNE prepun tranz. 1) v. A PRESUPUNE. 2) v. A PROPUNE. /<lat. praeponere

PREPUȚ ~uri n. Cută a pielii care înconjoară extremitatea exterioară a penisului. /<lat. praeputium, fr. prépuce

prepune v. a intra în bănuieli. [Lat. PRAEPONERE, cu sensul lui SUPPONERE].

prepún și -púĭ, -pús, a -púne v. tr. (lat. prae-pónere, a pune înainte. V. pun). Adaug, pun în loc: prepuse cămileĭ capul bouluĭ (Cant.), a prepune un tiv uneĭ rochiĭ (fiind-că nu s’a ajuns stofa), acest om și-a prepus o barbă falsă. Substituĭ, pun în loc: a prepune un om al tăŭ la o afacere. Vechĭ (ca vsl. prĭe-ložiti). Pun ca să vadă, spun: a prepune cuĭva un cuvînt. Presupun. Est. Bănuĭesc: prepunea că el e hoțu, îl prepunea că e hoț. Vechĭ. Transpun, traduc. Transcriŭ, copiez. – Și pri- (Dos.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

prepus1 adj. m., s. m., pl. prepuși; adj. f. prepu, pl. prepuse

prepus2 (pop.) s. n., pl. prepusuri

prepus1 adj. m., s. m., pl. prepuși; adj. f. prepusă, pl. prepuse

prepus2 (pop.) s. n., pl. prepusuri

prepus adj. m., s. m., pl. prepuși; f. sg. prepusă, pl. prepuse

prepune (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prepun, 2 sg. prepui, 3 sg. prepune, perf. s. 1 sg. prepusei, 1 pl. prepuserăm, m.m.c.p. 1 pl. prepuseserăm; conj. prez. 1 sg. să prepun, 2 sg. să prepui, 3 să prepu; ger. prepunând; part. prepus

prepuț s. n., pl. prepuțuri

prepune (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prepun, 2 sg. prepui, 1 pl. prepunem, perf. s. 1 sg. prepusei, 1 pl. prepuserăm; conj. prez. 3 să prepună; ger. prepunând; part. prepus

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PREPUS s. v. bănuială, neîncredere, presupunere, suspiciune.

PREPUS adj. v. artificial, bănuit, fals, presupus, suspectat.

prepus s. v. BĂNUIALĂ. NEÎNCREDERE. PRESUPUNERE. SUSPICIUNE.

prepus adj. v. ARTIFICIAL. BĂNUIT. FALS. PRESUPUS. SUSPECTAT.

PREPUNE vb. v. bănui, îndoi, presupune, prevesti, prezice, profetiza, profeți, propune, proroci, recomanda, suspecta, tălmăci, traduce, transpune, vesti.

prepune vb. v. BĂNUI. ÎNDOI. PRESUPUNE. PREVESTI. PREZICE. PROFETIZA. PROFEȚI. PROPUNE. PROROCI. RECOMANDA. SUSPECTA. TĂLMĂCI. TRADUCE. TRANSPUNE. VESTI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

prepune (prepun, prepus), vb.1. A antepune. – 2. A prezenta, a supune. – 3. A suspecta, a bănui, a se îndoi. – 4. A traduce, a tălmăci. – 5. A copia. Lat. praepōnĕre (Pușcariu 1376; Candrea-Dens., 1464; Tiktin). Cuvînt înv., se folosește azi cu sensul 3. – Der. prepus, s. n. (suspiciune, îndoială); prepuelnic (var. prepuitor), adj. (suspicios). Cf. pune.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

prepus, prepusuri, s.n. 1. (înv. și pop.) bănuială, presupunere; suspiciune, îndoială. 2. (reg.) bucată de lemn cu care se umple scobitura unei bârne vechi, folosită la construirea unei case.

prepune, prepun, vb. III (înv. și reg.) 1. a pune, a așeza înainte. 2. a pune, a așeza în loc; a înlocui. 3. a adăuga, a înnădi. 4. (fig.) a întreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (în altă limbă). 7. a presupune, a bănui; a suspecta. 8. a nu avea încredere în cineva sau ceva; a se îndoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a învesti, a însărcina cu o anumită funcție, misiune; a numi într-un post. 11. (despre oameni) a cunoaște (de mai înainte). 12. (refl.) a se lăsa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semăna a doua oară.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PREPUS subst. -a b., olt. (17 B III 285; Glos); Prepuseaștii fam. (AO XIX 190).

Intrare: Prepus
Prepus nume propriu
nume propriu (I3)
  • Prepus
Intrare: prepus (adj.)
prepus1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prepus
  • prepusul
  • prepusu‑
  • prepu
  • prepusa
plural
  • prepuși
  • prepușii
  • prepuse
  • prepusele
genitiv-dativ singular
  • prepus
  • prepusului
  • prepuse
  • prepusei
plural
  • prepuși
  • prepușilor
  • prepuse
  • prepuselor
vocativ singular
plural
Intrare: prepus (bănuială)
prepus3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prepus
  • prepusul
  • prepusu‑
plural
  • prepusuri
  • prepusurile
genitiv-dativ singular
  • prepus
  • prepusului
plural
  • prepusuri
  • prepusurilor
vocativ singular
plural
pripus
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: prepus (persoană)
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prepus
  • prepusul
  • prepusu‑
plural
  • prepuși
  • prepușii
genitiv-dativ singular
  • prepus
  • prepusului
plural
  • prepuși
  • prepușilor
vocativ singular
  • prepusule
  • prepuse
plural
  • prepușilor
Intrare: prepune
verb (VT637)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • prepune
  • prepunere
  • prepus
  • prepusu‑
  • prepunând
  • prepunându‑
singular plural
  • prepune
  • prepuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • prepun
(să)
  • prepun
  • prepuneam
  • prepusei
  • prepusesem
a II-a (tu)
  • prepui
(să)
  • prepui
  • prepuneai
  • prepuseși
  • prepuseseși
a III-a (el, ea)
  • prepune
(să)
  • prepu
  • prepuie
  • prepunea
  • prepuse
  • prepusese
plural I (noi)
  • prepunem
(să)
  • prepunem
  • prepuneam
  • prepuserăm
  • prepuseserăm
  • prepusesem
a II-a (voi)
  • prepuneți
(să)
  • prepuneți
  • prepuneați
  • prepuserăți
  • prepuseserăți
  • prepuseseți
a III-a (ei, ele)
  • prepun
(să)
  • prepu
  • prepuie
  • prepuneau
  • prepuseră
  • prepuseseră
pripune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: prepuț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prepuț
  • prepuțul
  • prepuțu‑
plural
  • prepuțuri
  • prepuțurile
genitiv-dativ singular
  • prepuț
  • prepuțului
plural
  • prepuțuri
  • prepuțurilor
vocativ singular
plural
prepus3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prepus
  • prepusul
  • prepusu‑
plural
  • prepusuri
  • prepusurile
genitiv-dativ singular
  • prepus
  • prepusului
plural
  • prepusuri
  • prepusurilor
vocativ singular
plural
prepuțiu substantiv neutru
substantiv neutru (N49)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prepuțiu
  • prepuțiul
  • prepuțiu‑
plural
  • prepuțiuri
  • prepuțiurile
genitiv-dativ singular
  • prepuțiu
  • prepuțiului
plural
  • prepuțiuri
  • prepuțiurilor
vocativ singular
plural
prepuciu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
prepuție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

prepus, prepuadjectiv

  • 1. Pus înainte; pus mai mare peste... DEX '09 DEX '98
    sinonime: adăugat
  • 2. popular Bănuit, presupus, suspectat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mi-ar place să străbat... vizuinele de prin munți, în prepusa dibuire a urșilor. ODOBESCU, S. III 77. DLRLC
etimologie:
  • vezi prepune DEX '98 DEX '09

prepus, prepusurisubstantiv neutru

  • 1. popular Bănuială, neîncredere, presupunere, suspiciune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Prepusuri și gînduri grozave îi năvăliră în minte. SADOVEANU, O. III 614. DLRLC
    • format_quote Și-acel zgomot dase cînelui prepus. COȘBUC, P. I 251. DLRLC
    • format_quote Ei, nu mă pot liniști și pace... Îmi vîjîie fel de fel de prepusuri prin cap. ALECSANDRI, T. 206. DLRLC
    • format_quote Mai am și alte prepusuri, am continuat eu. SADOVEANU, E. 42. DLRLC
    • format_quote Neamuș are prepusuri... îmi face scene. ALECSANDRI, T. 1405. DLRLC
    • format_quote Scotea ochi, tăia mîni, ciuntea și seca pe care avea prepus. NEGRUZZI, S. I 158. DLRLC
etimologie:
  • vezi prepune DEX '98 DEX '09

prepus, prepușisubstantiv masculin

  • 1. științe juridice Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Barbu Căuș e numai un prepus al avocatului. STANCU, D. 263. DLRLC
    • format_quote La stăreție se făcea repetiție generală în vederea anchetei, regizor fiind însuși părintele stareț, iar actori – prepușii săi în felurite ascultări administrative și gospodărești. STĂNOIU, S. I. 77. DLRLC
etimologie:
  • vezi prepune DEX '09 DEX '98

prepune, prepunverb

  • 1. popular A bănui pe cineva sau ceva; a presupune ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Panaite Cîmpanu, advocatul, e cel roșcovan, pe care îl prepun eu că are să puște dropia. SADOVEANU, O. L. 68. DLRLC
    • format_quote Iată-mă-s... într-o casă necunoscută și lîngă o persoană pe care nici măcar nu o prepun. ALECSANDRI, T. 314. DLRLC
    • 1.1. Prevesti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: prevesti
      • format_quote Și-a amintit de zvonurile suratelor, care prepuneau acelui fecioraș noroace de dragoste. SADOVEANU, M. C. 33. DLRLC
      • format_quote Din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine, nici prepunea vreun rău. NEGRUZZI, S. I 150. DLRLC
  • 2. rar A însărcina pe cineva cu o funcție; a propune într-o funcție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Jafurile și tîlhăriile oamenilor direct sau indirect prepuși la serviciul ciumaților au fost nepomenite. GHICA, S. A. 57. DLRLC
etimologie:

prepuț, prepuțurisubstantiv neutru

  • 1. Cută a pielii care acoperă partea anterioară a penisului. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.