opțiuni
  • info

2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRECURMARE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) precurma și rezultatul ei. – V. precurma.

precurmare sf [At: (a. 1829) DOC. EC. 434 / Pl: ~mări / E: precurma2] (Înv) 1 Întrerupere bruscă. 2 Lichidare. 3 (Îlav) Fără (de) ~ În mod continuu. 4 (Îal) Tot timpul Si: permanent.

PRECURMARE, precurmări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) precurma și rezultatul ei. – V. precurma.

PRECURMARE s. f. (învechit) Acțiunea de a precurma; întrerupere, încetare. Merse fără de precurmare peste cîmpii și dealuri pînă ajunse în dreptul unei case singuratece. POPESCU, B. III 120.

PRECURMA, precurm, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întrerupe (brusc), a (se) sfârși, a (se) curma. – Pre1- + curma.

PRECURMA, precurm, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întrerupe (brusc), a (se) sfârși, a (se) curma. – Pre1- + curma.

precurma2 vtr [At: HELIADE, O. I, 324 / Pzi: precurm, (rar) ~mez / E: pre- + curma] (Înv) 1-2 A (se) întrerupe brusc Si: a (se) curma, a (se) opri, a (se) sfârși.

precurma1 vt [At: (a. 1878), ap. TDRG / Pzi: precurm / E: pre- + curma] (Îvr) A strânge prea tare cu o frânghie sau sfoară.

PRECURMA, precum, vb. I. Tranz. (învechit) A întrerupe brusc, a curma. Aci, autorul își precurmă povestea. ODOBESCU, S. III 217. Ești un nelegiuit, strigă fata cu un glas precurmat de suspinuri. NEGRUZZI, S. I 22. Nicolaie Petre Mavrogheni făcu oarecare îmbunătățire în oștire... precurmînd abuzurile ce se introduseseră. BĂLCESCU, O. I 35.

A PRECURMA precurm tranz. înv. v. A CURMA. /pre- + a curma

A SE PRECURMA mă precurm intranz. înv. v. A SE CURMA. /pre- + a curma

precurmà v. a întrerupe: speranța mea din lume de moarte se precurmă GR. AL. [V. curmà].

precúrm, -á v. tr. (d. curm). Întrerup. V. refl. Încetez, mă întrerup (Olt.): Cazaciĭ nu se precurmaŭ viind cu raport de acolo (Amintirile Col. Solomon, Vălenĭ, 1910, 46).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

precurmare (înv.) s. f., g.-d. art. precurmării

precurmare (înv.) s. f., g.-d. art. precurmării

precurmare s. f., g.-d. art. precurmării; pl. precurmări

precurma (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. precurm, 3 precurmă; conj. prez. 1 sg. să precurm, 3 să precurme

precurma (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 precurmă

precurma vb., ind. prez. 1 sg. precurm, 3 sg. și pl. precurmă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PRECURMARE s. v. curmare, încetare, oprire, potolire.

precurmare s. v. CURMARE. ÎNCETARE. OPRIRE. POTOLIRE.

PRECURMA vb. v. conteni, curma, înceta, opri, potoli, sfârși, sta, termina.

precurma vb. v. CONTENI. CURMA. ÎNCETA. OPRI. POTOLI. SFÎRȘI. STA. TERMINA.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

precurma2, precurm, vb. I (înv.) a lega, a strânge prea tare cu o frânghie, cu o sfoară.

Intrare: precurmare
precurmare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • precurmare
  • precurmarea
plural
  • precurmări
  • precurmările
genitiv-dativ singular
  • precurmări
  • precurmării
plural
  • precurmări
  • precurmărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: precurma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • precurma
  • precurmare
  • precurmat
  • precurmatu‑
  • precurmând
  • precurmându‑
 singular plural
  • precurmă
  • precurmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • precurm
 (să)
  • precurm
  • precurmam
  • precurmai
  • precurmasem
a II-a (tu)
  • precurmi
 (să)
  • precurmi
  • precurmai
  • precurmași
  • precurmaseși
a III-a (el, ea)
  • precurmă
 (să)
  • precurme
  • precurma
  • precurmă
  • precurmase
plural I (noi)
  • precurmăm
 (să)
  • precurmăm
  • precurmam
  • precurmarăm
  • precurmaserăm
  • precurmasem
a II-a (voi)
  • precurmați
 (să)
  • precurmați
  • precurmați
  • precurmarăți
  • precurmaserăți
  • precurmaseți
a III-a (ei, ele)
  • precurmă
 (să)
  • precurme
  • precurmau
  • precurmară
  • precurmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

precurmare, precurmărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi precurma DEX '98 DEX '09

precurma, precurmverb

  • 1. reflexiv învechit A (se) întrerupe (brusc), a (se) sfârși, a (se) curma. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: conteni curma opri potoli sfârși sta termina înceta
    • format_quote Aci, autorul își precurmă povestea. ODOBESCU, S. III 217. DLRLC
    • format_quote Ești un nelegiuit, strigă fata cu un glas precurmat de suspinuri. NEGRUZZI, S. I 22. DLRLC
    • format_quote Nicolaie Petre Mavrogheni făcu oarecare îmbunătățire în oștire... precurmînd abuzurile ce se introduseseră. BĂLCESCU, O. I 35. DLRLC
etimologie:
  • Pre- + curma DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.