prăbușire sf [At: ALECSANDRI, T. 1573 / Pl: ~ri / E: prăbuși] 1 Rostogolire bruscă, cu violență, cu zgomot de la înălțime Si: năruire, prăvălire, surpare, (rar) prăbușeală. 2 (Glg) Desprindere a unei mase de roci de pe o pantă abruptă și deplasarea ei bruscă, de obicei sub acțiunea gravitației Si: surpătură. 3 (Fig) Decădere bruscă. 4 Curgere cu repeziciune a unei ape pe un loc abrupt. 5 Cădere de la înălțime a unei ape, formând o cascadă. 6 (Med) Scădere bruscă a tensiunii arteriale. 7 Îndreptare rapidă spre o anumită direcție. 8 (Îvr) Strivire. 9 (Buc) Scufundare. 10 (Fig) Faliment.

PRĂBUȘIRE, prăbușiri, s. f. Acțiunea de a se prăbuși și rezultatul ei; cădere de la înălțime; năruire, surpare. Bozan simți o plesnitură în cap și durerea, părea alta decît aceea pe care a simțit-o în clipa prăbușirii cu podul rulant. SAHIA, N. 37. Se aude deodată o mare prăbușire de lemne între culise și vocea lui Ion strigînd: Valeu! m-am ucis! ALECSANDRI, T. 1573. ♦ Fig. Durere mare, deznădejde. Citește a doua oară [scrisoarea], pe figura lui se înscrie o mare prăbușire. BARANGA, I. 186.

PRĂBUȘIRE ~i f. 1) A PRĂBUȘI și A SE PRĂBUȘI. 2) fig. Încetare de a mai exista; sfârșit; dispariție. 3) Rezultat nereușit al unei acțiuni; insucces; eșec. /v. a (se) prăbuși

PRĂBUȘI, prăbușesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A cădea sau a face să cadă brusc și cu zgomot (de la înălțime); a (se) prăvăli, a (se) nărui; a (se) surpa, a (se) dărâma. ♦ Refl. Fig. A avea o cădere psihică sau socială; a decădea. ♦ Refl. (Despre ape) A cădea de la înălțime, a curge repede pe un loc abrupt. 2. Fig. A lua sau a face să ia sfârșit, să dispară (brusc). – Din sb. probušiti.

prăbuși [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~ăvu~ / Pzi: ~șesc, (rar) prăbuș / E: bg пробуша (ce)] 1 vr A cădea brusc, cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare rostogolindu-se, sfărâmându-se, distrugându-se, deteriorându-se, rănindu-se etc. Si: a se povârni, a se prăvăli, (reg) a se oroia. 2 vtf A face să cadă brusc, cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare. 3 vtf A doborî, a trânti la pământ. 4 vtf (Fig) A decădea în mod brusc. 5 vtf (D. ape) A curge cu repeziciune pe un loc abrupt. 6 vtf (D. ape) A cădea de la înălțime, formând o cascadă Si: a se prăvăli. 7 vtf (Med; d. tensiunea arterială) A scădea brusc. 8 vtf (Rar) A se repezi spre cineva sau asupra cuiva, încercând să-l doboare. 9-10 vtr A (se) îndrepta în goană într-o anumită direcție, la vale. 11 vt (Îvr) A călca în picioare Si: a strivi, a zdrobi. 12 vr (Buc) A se scufunda. 13-14 vtr (Fig) (A lua sau) a face să ia sfârșit.

prăvuși v vz prăbuși

PRĂBUȘI, prăbușesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A cădea sau a face să cadă brusc și cu zgomot (de la înălțime); a (se) prăvăli, a (se) nărui, a (se) surpa, a (se) dărâma. ♦ Refl. Fig. A decădea. ♦ (Despre ape) A cădea de la înălțime, a curge repede pe un loc abrupt. 2. Fig. A lua sau a face să ia sfârșit, să dispară (brusc). – Din scr. probušiti.

PRĂBUȘI, prăbușesc, vb. IV. Refl. A cădea brusc (și cu zgomot) de la o înălțime (relativ) mare (de obicei sfărîmîndu-se, distrugîndu-se); a se nărui, a se surpa. Mama devine palidă, gata să se prăbușească. SAHIA, N. 53. Și ei se luptă-n flăcări, s-azvîrl, se-neacă-n fum, Iar brazii cad pe dînșii aprinși, se prăbușește în capul lor tot codrul, dar nimeni nu gîndește La fugă. COȘBUC, P. I 158. ◊ Fig. Ceva se prăbuși, parcă, în inima mea și, în o clipă, mi se păru că am trăit o viață întreagă. HOGAȘ, M. N. 25. Cînd răsufla, aerul i se prăbușea în plămîni ca ceva tare și rece... ș-atunci îl apuca o tuse seacă, ce-i sfărîma pieptul. VLAHUȚĂ, O. AL. 104. ♦ Tranz. A face să cadă, a doborî. Străbat singur pădurea. O vijelie grea A prăbușit un uriaș stejar în calea mea. BENIUC, V. 20. ♦ (Despre ape) A se prăvăli de la înălțime, a curge pe un loc abrupt. Înăuntrul unor prăpăstii adînci, într-o lume masivă și grea de piatră, o șuviță de apă se prăbușește de pe stînci. BOGZA, C. O. 95. [Rinul] din nălțime în fund se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător. ALECSANDRI, O. 204.

A PRĂBUȘI ~esc tranz. A face să se prăbușească. /<bulg. probusa(se)

A SE PRĂBUȘI mă ~esc intranz. 1) (despre obiecte masive) A cădea brusc (și cu zgomot) de la înălțime sfărâmându-se. 2) (despre guverne sau regimuri reacționare) A cădea de la putere (fiind depășit de evenimente). 3) (despre ființe) A cădea sau a se lăsa cu toată greutatea corpului; a se trânti. 4) (despre ape) A curge cu repeziciune de pe un loc abrupt (formând o cascadă); a se prăvăli. 5) fig. (despre planuri, speranțe, vise etc.) A se risipi până la dispariția completă; a înceta să mai existe; a se spulbera. 6) fig. A cădea într-o stare inferioară celei precedente; a regresa; a decădea. /<bulg. probusa(se)

prăbușì v. 1. a sucomba: greu se prăbușește c’un gemet de pe cal AL.; 2. a se surpa, a cădea în ruine: oricare înălțime sub cer se prăbușește AL. [V. busì].

prăbușésc v. tr. (sîrb. pro-bušiti, bg. pro-bušam, găuresc. V. bușesc). Mă surp, mă năruĭ, mă dărîm: pămîntu, zidu s’a prăbușit de ploaĭe. Cad cu greutate, mă arunc cu greutatea corpuluĭ: elefantu se prăbuși în groapă, sergentu luă steagu și se prăbuși în șanț.

prăbușire s. f., g.-d. art. prăbușirii; pl. prăbușiri

prăbușire s. f., g.-d. art. prăbușirii; pl. prăbușiri

prăbușire s. f., g.-d. art. prăbușirii; pl. prăbușiri

prăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăbușesc, 3 sg. prăbușește, imperf. 1 prăbușeam; conj. prez. 1 sg. să prăbușesc, 3 să prăbușească

prăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăbușesc, imperf. 3 sg. prăbușea; conj. prez. 3 să prăbușească

prăbuși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăbușesc, imperf. 3 sg. prăbușea; conj. prez. 3 sg. și pl. prăbușească

prăbuși (conj. prăbușească)

prăbuși (prăbușesc, prăbușit), vb. – 1. A se prăvăli, a da jos. – 2. A ruina, a demola. – 3. A trînti, a cufunda. Sb. probušiti, bg. probušam „a perfora” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 39). – Der. prăbușitură, s. f. (ruină; loc pietros).

QUID SI NUNC CAELUM RUAT? (lat.) ce-ar fi de s-ar prăbuși acum cerul? – Arian, „Anabasis”, I, 4. Solii celților, vestiți pentru neînfricarea lor, întrebați de Alexandru cel Mare dacă se tem de ceva, ar fi răspuns prin această întrebare.

PRĂBUȘIRE s. 1. cădere, dărăpănare, dărâmare, dărâmat, năruire, năruit, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unei case vechi.) 2. scufundare, surpare. (~ pământului.) 3. v. cădere. 4. prăvălire, rostogolire, (rar) rostogolit. (~ cuiva în prăpastie.) 5. v. doborâre. 6. (ASTRON.) prăbușire gravitațională = colaps gravitațional.

PRĂBUȘIRE s. 1. cădere, dărăpănare, dărîmare, dărîmat, năruire, năruit, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unei case.) 2. scufundare, surpare. (~ pămîntului.) 3. cădere, dărîmare, năruire, picare, prăvălire, răsturnare. (~ cuiva la pămînt în urma loviturii primite.) 4. prăvălire, rostogolire, (rar) rostogolit. (~ cuiva în prăpastie.) 5. culcare, dărîmare, doborîre, lungire, prăvălire, răsturnare, trîntire, (înv.) răsturnătură. (~ cuiva la pămînt cu o lovitură.)

PRĂBUȘI vb. 1. v. dărâma. 2. a cădea, a se dărâma, a se nărui, a pica, a se prăvăli, a se surpa, (reg.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe el.) 3. a se surpa, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.) 4. v. cădea. 5. a (se) prăvăli, a (se) rostogoli, (înv.) a (se) ponorî. (S-a ~ în prăpastie.) 6. v. doborî. 7. a cădea, a se prăvăli. (Apa se ~ de la înălțime, formând o cascadă.)

PRĂBUȘI vb. v. arunca, azvârli, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

PRĂBUȘI vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) dărîma, a (se) nărui, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Moid. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Obuzele au ~ zidul cetății.) 2. a cădea, a se dărîma, a se nărui, a pica, a se prăvăli, a se surpa, (reg.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe ei.) 3. a se surpa, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.) 4. a cădea, a pica, a se prăvăli, a se răsturna, (rar) a se poticni. (Calul s-a ~ la pămînt.) 5. a (se) prăvăli, a (se) rostogoli, (înv.) a (se) ponorî. (S-a ~ în prăpastie.) 6. a arunca, a azvîrli, a culca, a dărîma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăvăli, a răsturna, a trînti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu o lovitură l-a ~ la pămînt.) 7. a cădea, a se prăvăli. (Apa se ~ de la înălțime, formînd o cascadă.)

prăbuși vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.