potricăli [At: DOSOFTEI, PS. 67/2 / V: (înv) pet~, petricoli / Pzi: ~lesc / E: potricală¹] (Îrg) 1 vt A găuri cu potricala¹ (1) Si: a perfora, a străpunge. 2 vt (Pex) A sfâșia. 3-4 vtr A (se) distruge.

POTRICĂLI, potricălesc, vb. IV. Tranz. 1. A face găuri cu potricala. A nimici, a prăpădi, a distruge. Prins odată omul în datorie, nu mai poate scăpa de dînsa, îl mănîncă și îl potricălește ca și rugina pre fier. I. IONESCU, P. 389. ◊ Refl. Mulți voinici se potricăliseră semețindu-se cu ușurință că va scoate la capăt o asemenea însărcinare. ISPIRESCU, L. 218.

A POTRICĂLI ~esc tranz. pop. 1) (curele sau urechile vitelor) A găuri cu potricala. 2) A face să se potricălească. /Din potricală

A SE POTRICĂLI pers. 3 se ~ește intranz. pop. (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se găuri prin uzare. /Din potricală

POTRICĂLI vb. (Mold.) A găuri (cu potricala), a perfora, a străpunge. Și cu hiare înfocate îl potricăliră. DVS, 73^r. Cu multe rane potricălit, au perit. CANTEMIR, HR.; cf. DOSOFTEI, PS; CANTEMIR. IST. Etimologie: potricală + suf. -i. Vezi și potricală, potricălit.

potricălì v. a găuri cu potricala. [Rus. PROTYKATI, a trece prin, a străpunge].

POTRICALĂ, potricale, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă de oțel cu vârful ascuțit cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaură mică făcută cu această unealtă. – Din rus. protykalo.

petrecală sf vz potricală¹

petricăli v vz potricăli

petricoli v vz potricăli

poticală² sf vz potricală¹

potracăl s vz potricală¹

potrical s vz potricală¹

potricală¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 97^v/31 / V: (înv) petrec~, (reg) poti~, ~racăl s, ~cal s / Pl: ~le / E: rs протыкало] 1 Unealtă de oțel asemănătoare cu o daltă mică, având tăișul de obicei circular, cu vârful ascuțit, cu care se fac găuri la curele, la ciur, la opinci, în urechile oilor și caprelor Si: preducea, (reg) dăltiță, patron², pitroc² (2), zamba. 2 (Pex) Semn făcut prin găurire cu potricala¹ (1), la urechile oilor sau, rar, ale altor animale, pentru a putea fi identificate Si: preducea, (reg) pușcătură, zamba.

potricală² sf [At: CV 1950, nr. 1, 33 / Pl: ? / E: nct] (Ban) Fotografie.

POTRICALĂ, potricale, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă de oțel cu vârful ascuțit cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaură făcută cu această unealtă. – Din rus. protykalo.

POTRICALĂ, potricale, s. f. Unealtă de fier asemănătoare cu o daltă mică, avînd un tăiș (de obicei) circular, cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc. V. preducea. ♦ Gaură făcută cu această unealtă.

POTRICALĂ ~e f. pop. 1) Instrument de metal, ascuțit la vârf, folosit pentru a face găuri la curele sau în urechile vitelor (drept semn). 2) Gaură făcută cu un astfel de instrument. /<rus. protykalo

POTRICALĂ s. f. (Mold.) Preducea. I-au pătruns și picioarele cu o potricală de her. DOSOFTEI, VS. Etimologie: rus. protykalo. Vezi și potricăli, potricălit.

potricală f. unealtă de făcut găuri rotunde în pânză, în urechile vitelor, etc. [Abstras din potricălì].

potricálă f., pl. e (vsl. rus. pro-tykalo, d. pro-tykati, a perfora. V. poticală). Preducea, zamba, sulă cilindrică care se bate cu cĭocanu ca să perforeze curelele saŭ urechile vitelor care trebuĭe însemnate. (Poate fi și un clește numit perforator).

potricălésc v. tr. (d. potricală). Perforez cu potricala, preducesc, zămbăluĭesc. Fig. Bortelesc (găuresc) părețiĭ, stric, deteriorez: chiriașu mĭ-a potricălit casa. – Și potrocălesc (Mold. sud).

potricăli (înv., reg.) (desp. po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălesc, 3 sg. potricălește; conj. prez. 1 sg. să potricălesc, 3 să potricălească

potricăli (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălesc, imperf. 3 sg. potricălea; conj. prez. 3 să potricălească

potricăli vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălesc, imperf. 3 sg. potricălea; conj. prez. 3 sg. și pl. potricălească

potricală (înv., reg.) (desp. po-tri-) s. f., g.-d. art. potricalei; pl. potricale

potricală (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricalei; pl. potricale

potricală s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. potricalei; pl. potricale

POTRICĂLI vb. v. găuri, perfora, scobi, sfredeli, străpunge.

POTRICĂLI vb. a preduci. (A ~ urechea oilor.)

POTRICĂLI vb. a preduci. (A ~ urechea oilor.)

potricăli vb. v. GĂURI. PERFORA. SCOBI. SFREDELI. STRĂPUNGE.

POTRICALĂ s. 1. (TEHN.) preducea, (reg.) patron. (Cu ~ se fac găuri la urechile oilor.) 2. preducea, (reg.) pușcătură. (Semnul numit ~ făcut cu preduceaua la urechile oilor.)

POTRICALĂ s. 1. (TEHN.) preducea, (reg.) patron. (Cu ~ se fac găuri la urechile oilor.) 2. preducea, (reg.) pușcătură. (Semnul numit ~ făcut cu preduceaua la urechile oilor.)

potricală (-ăli), s. f. – Priboi, sulă. Sl. protykati „a găuri” (Cihac, II, 282; Tiktin), cf. slov. pretikalo, rus. protykalo. – Der. potricăli, vb. (a găuri).

potricală², potricale, s.f. (reg.) fotografie.

potricală, potricale, s.f. – 1. Unealtă de oțel cu vârful ascuțit; priboi, sulă. 2. Gaură, semn în urechea oii (ALR, 1956: 404). – Din rus. protykalo (Scriban, DEX, MDA) < rus. potykati „a găuri, a perfora” (Scriban).

potricală, -e, s.f. – 1. Unealtă de oțel cu vârful ascuțit; priboi, sulă. 2. Gaură, semn în urechea oii (ALR 1956: 404). – Din rus. potykati „a găuri” > rus. protykalo.