popește av [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 66^r/25 / E: popă¹ + -ește] 1 (Pfm) Preoțește. 2 (Pfm; spc) Cu un timbru nazal ușor cântat, specific preoților. 3 (Pfm; îe) A călca ~ A fi mândru fără motiv. 4 (Pfm; îae) A face pe grozavul. 5-6 (Pfm; îe) A dormi (sau a mânca) ~ (A dormi sau) a mânca mult.

POPEȘTE adv. (Popular sau familiar; cu sens depreciativ) Ca popii. Ca să ne dea o dovadă de chemarea sa pentru viața schimnicească, bălmăji pe nas, popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. ◊ Expr. A călca popește = a-și da ifose, a face pe grozavul. Carte nu știe, dar calcă popește. PANN, P. V. III 28. ♦ (În legătură cu verbele «a dormi» sau «a mînca») Strașnic, zdravăn. Se ospătă bine, mîncă și beu boierește, apoi dormi una popește și numai după aceea încalecă. RETEGANUL, P. III 47.

POPEȘTE adv. 1) În felul popilor; cum obișnuiesc popii; ca popii. 2) fig. Foarte mult; zdravăn. A mânca ~. /popă + suf. ~ește

popéște adv. (d. popă). Fam. Ca popiĭ: îmbrăcat popește. Fig. Zdravăn, țeapăn: a mînca popește.

popi³ vt [At: DDRF / Pzi: ~pesc / E: pop¹] (Rar) A propti cu popi¹ (1).

popi² [At: ANON. CAR. / Pzi: ~pesc / E: popă¹] 1-2 vtfr (Pfm) A (se) preoți (1). 3 vtf (Îvr) A călugări. 4 vi (Pfm) A sluji în calitate de popă¹ (1). 5 vi (Îvr) A exercita funcția de preoteasă. 6 vt (Înv) A unge domn. 7 vi (Reg) A cobi.

popi¹ i [At: A IV, 3 / E: fo] (Reg; are) Strigăt cu care oamenii cheamă rațele.

POPI, popesc, vb. IV. Tranz. (Popular sau familiar; uneori cu sens depreciativ) A face (pe cineva) popă; a preoți, a hirotonisi. Popa are și el doi băieți la seminar, pe care, mai tîrziu, are să-i popească. STANCU, D. 34. Uite, de-ar fi lege-n țară Să popim pe toți aceia Cari fac vinului ocară. COȘBUC, P. I 204. Cum s-a simțit Că e popit, Pe toți țiganii că-i cheamă Și de spovadă-i întreabă. MARIAN, S. 303.

A SE POPI mă ~esc intranz. A deveni popă; a se preoți; a se hirotonisi. /Din popă

A POPI ~esc tranz. 1) A face să se popească; a preoți; a hirotonisi. 2) pop. A însărcina cu o misiune ingrată; a boieri. /Din popă

popesc a. 1. ce ține de popă; 2. caligrafic: slovă popească; 3. (ironic) sforăitor: trage Ivan un somn de cele popești CR. ║ adv. popește, ca popii: carte nu știe, dar calcă popește PANN. (v. popă).

popì v. a consacra pe un popă, a-l hirotoni.

2) popésc v. tr. (d. popă, ca și sîrb. popiti, a popi, d. pop, popă). Fam. saŭ iron. Fac popă, preuțesc. Par’că s’a popit popa (Munt. est), se zice cînd îs aprinse prea multe lumînărĭ. V. hirotonisesc.

popește adv.

popi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popesc, 3 sg. popește, imperf. 1 popeam; conj. prez. 1 sg. să popesc, 3 să popească

popi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popesc, imperf. 3 sg. popea; conj. prez. 3 să popească

popi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popesc, imperf. 3 sg. popea; conj. prez. 3 sg. și pl. popească

POPEȘTE adv. (BIS.) preoțește. (Cântă ~.)

POPEȘTE adv. (BIS.) preoțește. (Cîntă ~.)

POPI vb. v. păstori.

POPI vb. v. hirotonisi.

POPI vb. (BIS.) a (se) hirotoni, a (se) hirotonisi, a (se) preoți, (pop.) a (se) sfinți. (A ~ un cleric.)

popi vb. v. PĂSTORI.

A popi ≠ a despopi, a răspopi

popi¹ interj.(reg.; de obicei repetat) strigăt cu care oamenii cheamă rațele.

popi³, popesc, vb. IV (reg.) a propti cu popi.

a călca popește expr. a fi mândru fără motiv, a-și da aere, a avea ifose.