POLIP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. [Acc. și: polip] – Din fr. polype.

polip sm [At: ȘINCAI, ap. DR. V, 559 / V: (înv) ~us sm / A și: polip / Pl: ~i, (înv, sn) ~e / E: lat polypus, ger Polyp, fr polype] 1 Animal acvatic celenterat marin, cu corpul moale, în formă de sac, prevăzut la un capăt cu orificiul buco-anal înconjurat de tentacule, iar la celălalt capăt cu un disc cu care se fixează de un suport și care trăiește solitar sau în colonii. 2 Tumoare benignă care se formează, printr-o tumefiere sau printr-o hipertrofie cronică inflamatorie, pe unele mucoase.

POLIP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț și cu gura înconjurată de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. – Din fr. polype.

POLIP, polipi, s. m. 1. Animal acvatic nevertebrat, cu corpul moale și cu gura înconjurată de tentacule, cu ajutorul cărora se mișcă și-și prinde hrana. 2. (Mai ales la pl.) Excrescență cărnoasă care se formează uneori pe mucoasa nasului, a urechii sau a altor organe. V. vegetație.

POLIP s.m. 1. Animal nevertebrat de apă care are capul înconjurat de tentacule. 2. Excrescență cărnoasă formată pe mucoasa nasului, a laringelui etc. [< fr. polype, cf. lat. polypus, gr. polypous < polys – numeros, pous – picior].

POLIP¹ s. m. 1. animal celenterat fixat, cu corpul în formă de săculeț, cu un orificiu buco-anal, înconjurat de tentacule. 2. excrescență pediculată, cărnoasă sau fibroasă, care apare pe mucoasa nasului, a laringelui etc. (< fr. polype)

POLIP ~i m. (nume generic) 1) Animal celenterat sedentar cu corp moale, cilindric având tentacule în jurul gurii. 2) Excrescență patologică cărnoasă pe suprafața unei mucoase. /<fr. polype

polip m. 1. clasă de zoofite, coprinzând animalele acvatice cari n’au organe speciale de locomoțiune, ca coralul, hidra, etc.; 2. în chirurgie: excrescență cărnoasă ce se formează mai ales pe mucoasele nasului, urechii, larinxului.

políp m. (fr. polype, d. lat. pólypus, polypi, care vine d. vgr. polýpus, polýpodos, cracatiță, polip, d. polýs, mult, și pûs, podós, picĭor. V. calapod). Zoofit acŭatic fără organe de locomoțiune, ca mărgeanu, idra ș. a. Med. Excrescență cărnoasă (vegetațiune) în nas, gît orĭ urechĭ.

polipus sm vz polip

POLIP²(O)- elem. „polipi”. (< fr. polyp/o/-, cf. gr. polypous)

polip/polip s. m., pl. polipi/polipi

polip/polip s. m., pl. polipi/polipi

polip s. m., pl. polipi

POLIP s. (MED.) vegetație.

POLIP s. (MED.) vegetație.

POLIP-, v. POLIPO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a polipilor.

POLIPO- „polipi”. ◊ gr. polypous „excrescență morbidă, polipi” > fr. polypo-, engl. id. rom. polipo-. □ ~id (v. -id), adj., cu aspect de polipi; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical pentru ablația polipilor.

PÓLIP (< fr., lat., germ.; {s} gr. polipous < polis „mai mulți” + pous „picior”) s. m. 1. (ZOOL.) Denumire dată celenteratelor fixate, care au formă de săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule la polul superior; se înmulțesc prin înmugurire sau diviziune și trăiesc solitar (ex. hidra, dedițelul-de-mare) sau în colonii (polipii coralieri, v. corali). 2. Tumoră benignă, pedunculată, care se dezvoltă pe o mucoasă (ex. p. nazal, p. colului uterin, p. rectali, p. colonului). În unele cazuri pot evolua spre tumori maligne (în special p. aparatului digestiv).