poșodic^[1] sn vz poșidic

POȘODIC s. n. v. poșidic.

poșodic n. Mold. V. poșidic.

foșodic sn vz poșidic

pojatic sn vz poșidic

pojidic sn vz poșidic

pojodic sm vz poșidic

poșâdic sn vz poșidic

poșâdichiu sn vz poșidic

poșândic sm vz poșidic

poșândoc sm vz poșidic

poșidic, ~ă [At: LB / V: (înv) ~indic, ~indoc, poșondic sm, (reg) boșândoc, foșodic sm, podic smn, pojatic, pojidic sn, pojodic, ~șâdic, poșâdichiu sn, ~șândic, ~șândoc, ~dâc sn, ~ichiu sn, ~intic sm, ~șodec sm, ~șotic sm, pusintic / Pl: ~ici, ~uri / E: mg posodek] (Îrg) 1 smf Copil mic, slab dezvoltat. 2 smf (Dep; csc) Copil în pragul adolescenței. 3 smf (Pex) Tânăr. 4 smf (Csc) Persoană scundă. 5 smf (Csc) Persoană neputincioasă. 6 smf (Csc) Persoană urâtă. 7 smf (Pex) Om de nimic Si: netrebnic, ticălos. 8 smf (Reg; îf pusintic) Om mic de statură și gras. 9 sn (Csc) Mulțime de copii mici. 10 sn (Pex) Mulțime de animale mărunte.

poșidichiu sm vz poșidic

poșindic sm vz poșidic

poșindoc sm vz poșidic

poșintic sm vz poșidic

poșodâc smn vz poșidic

poșodec sm vz poșidic

poșondic sm vz poșidic

poșotic sm vz poșidic

pusintic^[1] sm vz poșidic corectat(ă)

POȘIDIC, poșidicuri, s. n. (Regional; adesea cu sens colectiv) Mulțime de animale mărunte. Stăpînul meu nu băga în seamă poșidicul de vînat ce-i tot ieșea înainte. ISPIRESCU, L. 288. ♦ Termen familiar, depreciativ, pentru tineri nevîrstnici sau pentru copii. (Atestat în formele poșîndic și poșodic) Hai să ne întoarcem acasă, să dăm poșîndicul ăsta pe mîna unei femei, că cu așa trîmbiță nu mai întîlnim noi vînat cît am umbla. CARAGIALE, P. 112. Ies la gioc tăti poșodicurile. ȘEZ. II 209. – Variante: (regional) poșîndic, poșodic s. n.

POȘÎNDIC s. n. v. poșidic.

poșidic n. 1. spuză de copii mici: atâta poșidic; 2. se zice de ceva mic și mult: poșidicul de vânat ce-i tot ieșia înainte ISP. [Mold. poșodic: de origină necunoscută].

pojidíc, V. poșidic.

pojódic, V. poșidic.

poșidíc și poșodíc n., pl. urĭ (ung. posodék și poszadék, mulțime de vietățĭ micĭ. V. foșnesc). Vest. Fam. Cîrd de copiĭ, de puĭ, de animale micĭ: avea un poșidic de copiĭ acasă, am vînat numaĭ poșidic, am prins numaĭ poșidic (peștĭ micĭ). S. m. Copil: niște poșidicĭ. Iron. Prichindel, stîrpitură, buricu pămîntuluĭ. – Și pojidic, pojodic (Mold.), pojirdic (Tec.), poșildic, poșindic, poșirdic. V. fîță, ciledĭ, stol. V. pojijie.

poșidic¹ (mulțime de copii mici/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidicuri

poșidic² (om mic de statură) (reg.) s. m., pl. poșidici

poșidic² (mulțime de copii/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidicuri

poșidic¹ (om mic de statură) (reg., fam.) s. m., pl. poșidici

poșidic (mulțime de copii, de animale mici) s. n., pl. poșidicuri

poșidic (persoană mică de statură) s. m., pl. poșidici

poșidic (poșidicuri), s. n. – 1. Plevușcă, pește mic. – 2. Droaie de copii, copilăret. – 3. Făt, mormoloc. – Var. poji(r)dic, pojo(r)dic, poșirdic, poșildic, poșindic, boșandic. Creație expresivă, unde poș- exprimă ideea de „forfot”, cf. foș-. Legătura cu mag. fosedék (Drăganu, Dacor., III, 716), mag. posodék (Scriban) pare să explice prin același scop expresiv. Cf. poșircă, s. f. (apă chioară), care pare să aparțină aceleiași familii (după Cihac, II, 280, din sl. požesti „a arde”, ipoteză improbabilă, care se explică parțial prin silința exagerată că din acest cuvînt autorul ar face alcoolul de proastă calitate; în realitate se zice și pentru supe și băuturi nealcoolice).