opțiuni
  • info

13 definiții pentru plenipotență

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLENIPOTENȚĂ, plenipotențe, s. f. (Rar) Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

plenipotență sf [At: VĂCĂRESCU, IST. 267 / V: (înv) ~țiu[1], plinipotenție[2] / Pl: ~țe / E: it plenipotenza] 1 Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune, în special în probleme care interesează două state. 2 (Ccr) Act prin care se dă o plenipotență (1). corectat(ă)

  1. Referința încrucișată recomandă varianta de față în forma plenipotenție — LauraGellner
  2. În original, fără accent — LauraGellner

PLENIPOTENȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

PLENIPOTENȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină dată cuiva într-o anumită chestiune. [Avînd] fiecare actele de plenipotență de la suveranii lor respectivi. GHICA, la CADE.

PLENIPOTENȚĂ s.f. Putere deplină acordată cuiva pentru a trata o chestiune oarecare. [< it. plenipotenza].

PLENIPOTENȚĂ s. f. putere deplină acordată cuiva pentru a trata o problemă de stat. (< it. plenipotenza)

PLENIPOTENȚĂ ~e f. 1) Potență deplină. 2) Împuternicire în baza căreia o persoană acționează într-o anumită problemă de stat. 3) Act prin care se acordă o astfel de împuternicire. /<it. plenipotenza

*plenipoténță f., pl. e (lat. plenus, plin, potentia, putere. V. plin, potență). Autorizare deplină de a face ceva. V. procură.

plenipotenție[1] sf vz plenipotență

  1. În definiția principală, varianta de față este tipărită: plenipotențiu — LauraGellner

plinipotenție sf vz plenipotență

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

plenipotență (rar) s. f., g.-d. art. plenipotenței; pl. plenipotențe

plenipotență (rar) s. f., g.-d. art. plenipotenței; pl. plenipotențe

plenipotență s. f. potență

Intrare: plenipotență
plenipotență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plenipotență
  • plenipotența
plural
  • plenipotențe
  • plenipotențele
genitiv-dativ singular
  • plenipotențe
  • plenipotenței
plural
  • plenipotențe
  • plenipotențelor
vocativ singular —
plural —
plinipotenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
plenipotenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

plenipotență, plenipotențesubstantiv feminin

  • 1. rar Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote [Având] fiecare actele de plenipotență de la suveranii lor respectivi. GHICA, la CADE. DLRLC
    • 1.1. concretizat Act prin care se dă o astfel de împuternicire. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.