plasare sf [At: BARCIANU / Pl: ~sări / E: plasa²] 1 Plasament (1). 2 Vânzare. 3 Distribuire în schimbul unei sume de bani și în vederea unui câștig Si: (rar) plasat¹ (3) 4 Stabilire într-un anumit spațiu, într-o ierarhie etc. 5 Numire a cuiva într-o funcție, într-un post. 6 Introducere a cuiva într-un grup, într-o categorie socială. 7 Situare pe o anumită poziție, prin luarea unei anumite atitudini. 8 Introducere de cuvinte, ironii, afirmații etc. într-o conversație la momentul care pare a fi potrivit. 9 Trimitere a mingii, a unui proiectil către un punct determinat sau către un anumit jucător.

PLASARE, plasări, s. f. Acțiunea de a plasa. 1. Repartizare a cuiva într-un loc anumit, într-un post, într-o slujbă. Birou de plasare. 2. Investire de capitaluri într-o întreprindere (rentabilă). 3. Vînzare. Eu voi sosi în curînd la Iași și voi da tot ajutorul pentru plasarea biletelor. ALECSANDRI, S. 53.

PLASARE s.f. Acțiunea de a (se) plasa și rezultatul ei. [< plasa].

plasare f. acțiunea de a plasa.

*plasáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a plasa. Bĭuroŭ de plasare, casă (stabiliment) care găsește ocupațiune servitorilor, guvernantelor, lucrătorilor, micilor funcționarĭ particularĭ și altora.

plăséz, V. plesez.

pleséz și plăséz v. intr. (sîrb. nsl. ceh. plesati, vsl. plensati, a dansa, a jubila; pol. plasac rekami, ceh. plesati rukama, a bate din palme). Vechĭ. Bat din palme, aplaud. V. tropotesc.

plasare s. f., g.-d. art. plasării; pl. plasări

plasare s. f., g.-d. art. plasării; pl. plasări

plasare s. f., g.-d. art. plasării; pl. plasări

PLASARE s. 1. v. amplasare. 2. v. așezare. 3. v. clasare. 4. v. investire. 5. v. vânzare.

PLĂSA vb. v. aplauda.

PLASARE s. 1. amplasare, așezare, fixare, situare, stabilire. (~ a noului obiectiv într-un loc adecvat.) 2. așezare, instalare. (~ lui într-un fotoliu.) 3. clasare, clasificare, situare. (~ lui pe primul loc in concurs.) 4. investire, plasament. (~ a unui capital.) 5. desfacere, vindere, vînzare, (înv.) debit. (~ a unei mărfi.)

plăsa (-sez, -at), vb. – A aplauda. Lat. plausus, probabil prin intermediul unei forme verbale *plausāre (Drăganu, Transilvania, XLIII, 157; Pușcariu, Dacor., I, 411; REW 6587; Rosetti, I, 67). Der. din sb. plesati „a dansa” < sl. plęsati (Tiktin; Candrea) nu e probabilă; în acest caz, Coresi nu putea scrie: să plăsem cu mîinile. Sec. XVII, înv.

plăsa, plăsez, vb. I (înv.) a bate din palme.