PLANȘETĂ, planșete, s. f. 1. Placă dreptunghiulară făcută din lemn sau din metal și folosită ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrări tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planșetă topografică = aparat folosit pentru trasarea pe un plan, fără calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planșetă de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina direcția și viteza vântului. 4. Scândură lată pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.

planșetă sf [At: ASACHI, G. 160 / Pl: ~te / E: fr planchette] 1 Placă dreptunghiulară din lemn sau metal, montată pe un suport care permite fixarea ei în diferite poziții, folosită la ridicarea topografică a unui plan, ca suport pentru desene sau picturi, lucrări tehnice etc. 2 (Top; îs) ~ tipografică Aparat utilizat pentru trasarea pe un plan, fără calcule prealabile, a unor figuri, asemenea celor de pe teren. 3 (Îs) ~ta șnururilor Placă orizontală, perforată, din lemn tare, folosită la unele războaie de țesut mecanice pentru repartizarea cocleților pe lățimea țesăturii. 4 (Mar; îs) ~ de vânt Instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina direcția și viteza vântului. 5 (Îvr; lpl) Dușumele. 6 Scândură lată pe care se întind cu vergeua foile de aluat.

PLANȘETĂ, planșete, s. f. 1. Placă dreptunghiulară făcută din lemn sau din metal și folosită ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrări tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planșetă topografică = aparat utilizat pentru trasarea pe un plan, fără calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planșetă de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina direcția și viteza vântului. 4. Scândură lată pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.

PLANȘETĂ, planșete, s. f. 1. Placă plană de dimensiuni relativ mici, făcută din lemn sau din metal și folosită ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrări tehnice. Am văzut ieșind de acolo băieți chipeși, cu planșete din cele inginerești. I. BOTEZ, ȘC. 229. ♦ Scîndură lată (folosită în bucătărie), pe care se întind foile de aluat. 2. (Învechit, la pl.) Dușumele. Pașa turc... cu care stam de vorbă așezați grecește pe planșete, avu nenorocita idee să se scoale în picioare. BOLINTINEANU, O. 285.

PLANȘETĂ s.f. Placă de lemn dreptunghiulară (uneori montată pe un suport) pe care se fixează hîrtia pentru desen, pentru ridicări tipografice etc. ♦ Scîndură lată pe care se întind foile de aluat. [< fr. planchette].

PLANȘETĂ s. f. placă dreptunghiulară din lemn pe care se fixează hârtia pentru desen, pentru ridicări topografice etc. ◊ scândură lată pe care se întind foile de aluat. (< fr. planchette)

PLANȘETĂ ~e f. 1) Planșă mică care servește ca suport pentru hârtie la desen sau pentru diferite lucrări tehnice. 2) Scândură lată pe care se întinde aluatul în foi. /<fr. planchette

planșetă f. instrument de ridicat planul unui teren (= fr. planchette).

*planșétă f., pl. e (fr. planchette, dim. d. planche, scîndură). Suprafață compusă dintr’una saŭ maĭ multe scîndurĭ netede pe care desemnatoriĭ întind hîrtia pe care desemnează.

planșetă s. f., g.-d. art. planșetei; pl. planșete

planșetă s. f., g.-d. art. planșetei; pl. planșete

planșetă s. f., pl. planșete

PLANȘETĂ s. (rar) scândură. (~ pentru întinderea foilor de aluat.)

PLANȘETĂ s. (rar) scîndură. (~ pentru întinderea foilor de aluat.)

planșete s. pl. v. DUȘUMEA. PARDOSEALĂ. PODEA. SCÎNDURĂ.