2 intrări
36 de definiții
din care- explicative (12)
- morfologice (10)
- relaționale (6)
- etimologice (1)
- specializate (1)
- enciclopedice (5)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PLĂCERE, plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea.
PLĂCERE, plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
plăcere sf [At: CORESI, EV. 123 / Pl: ~ri / E: plăcea] 1 Stare afectivă fundamentală determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale. 2 Sentiment, senzație, stare de mulțumire, de bucurie, de încântare produse de ceva care satisface gustul sau dorința cuiva Si: plac (2). 3 Emoție produsă de un lucru agreabil. 4 (Ccr) Ceea ce produce plăcere (1). 5 (Îvr; îla) Plin de ~ Plăcut. 6 (În formulele de politețe; îlav) Cu ~ Bucuros! 7 (Îal) Formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. 8 (Îal) Liniștit. 9 (Îlav) Fără ~ Fără voie. 10 (Pex; îal) În silă. 11 (În formule de politețe; îe) Fă-mi ~a... Te rog... 12 (Mpl) Distracție. 13 (Mpl) Desfătare. 14 (Mpl) Veselie. 15 (Mpl) Voluptate. 16 (Îs) Călătorie (sau navigație etc.) de ~ Călătorie, navigație etc. care se face în scop recreativ. 17 (Iuz; îs) Tren de ~ Tren special pentru excursii. 18 (Cu diverse prepoziții) Dorință. 19 (Cu diverse prepoziții) Voință. 20 (Cu diverse prepoziții) Gust. 21 (Îvr; îlv) A avea (pe cineva) la ~ A agrea. 22 (Îal) A aprecia. 23 (Îlav) După (sau de) ~ După voie. 24 (Îal) După gust.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PLĂCERE, plăceri, s. f. 1. Sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie, produs de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. Cînd am învățat pe de rost pe Eminescu, ca și astăzi, găseam în neprețuitele lui versuri o pricină de nepătrunsă plăcere intelectuală. SADOVEANU, VI 466. Am primit cu o vie plăcere buchetul și mai ales scrisoarea d-tale. NEGRUZZI, S. I 98. Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-au strălucit. ALEXANDRESCU, P. 132. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = cu drag, bucuros, din toată inima. Ieși numai oleacă să te văd încaltea... și apoi să mor cu plăcere. CREANGĂ, P. 226. Așteaptă cu plăcere. CONACHI, P. 263. Fără plăcere = în silă, fără voie. El a șezut la masă fără plăcere. La TDRG. Maică urîtul mă cere, Nu mă da fără plăcere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. ◊ Expr. A face (cuiva) plăcere = a face (cuiva) o bucurie; a-i face pe plac. Și de vrei plăcere-a-mi face... Fă în viață o minune Hotărîndu-te a-mi spune Adevăr neprelucrat. ALECSANDRI, P. I. 211. Îmi face (mare) plăcere = (formulă de politețe) mă bucură, mă încîntă. Fă-mi plăcerea (sau îmi iaci plăcerea...)! = (formulă de politețe) fii bun..., te rog să... Scoase din buzunarul vestei o cutiuță de email cu pastile parfumate și, înainte de a se servi, o întinse Sabinei: – îmi faci plăcerea, domnișoară? C. PETRESCU, C. V. 14. (Familiar) Cu plăcere, formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu oarecare. 2. Distracție, petrecere; desfătare. Iubind în taină am păstrat tăcere, Gîndind că astfel o să-ți placă ție, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare visuri de plăcere. EMINESCU, O. I 200. Într-o noapte furtunoasă Prințul, cu-ai săi cavaleri, într-o sală luminoasă Se-mbătau de dulci plăceri. BOLINTINEANU, O. 93. Alții adevereau... că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. 3. Voie; dorință, plac. Pînă ce vine stăpînul, poate aveți plăcere să vă răcoriți cu cîte-o cupă de jintiță înăcrită. SADOVEANU, O. L. 36. Chiar și eu m-aș tocmi la d-ta, dacă ți-a fi cu plăcere. CREANGĂ, P. 202.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PLĂCERE ~i f. 1) Sentiment de bucurie și de mulțumire trezit de senzații sau emoții pozitive (și care se manifestă, de regulă, cu maximă intensitate în procesul împlinirii unei dorințe); mulțumire. ◊ Cu ~ a) bucuros; cu tragere de inimă; b) formulă de răspuns la mulțumirile aduse de cineva pentru un serviciu. 2) Sentiment de satisfacere a gustului; chef; voie; plac. ◊ După (sau de) ~ după dorință; pe plac. /v. a plăcea
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
plăcere f. 1. mulțumire sufletească: această știre îmi face plăcere; 2. distracțiune, petrecere: plăcerea vânatului; 3. pl. desfătările vieții: a renunța la plăceri. [Lat. PLACERE, cu valoarea nominală].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
plăcére f. (d. a plăcea, după fr. plaisir). Bucurie, mulțămire: aŭ plecat cu mare plăcere. Distracțiune, petrecere, desfătare: plăcerea călătoriilor, a renunța la plăcerile vĭețiĭ. Plac, voință, voĭe, gust: fă cum țĭ-e plăcerea. A-țĭ face plăcere, a-țĭ plăcea, a simți plăcere: îțĭ face plăcere cînd vezĭ o faptă bună. Cu plăcere, cu bucurie, simțind plăcere: mor cu plăcere pentru patrie. De plăcere, de gust, ca să mă distrez: m’am suit de plăcere pe munte.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PLĂCEA, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PLĂCEA, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
plăcea [At: CORESI, EV. 541 / V: place / Pzi: plac / E: ml placere] 1 vi A se bucura în ochii cuiva de o impresie favorabilă, de prețuire, de simpatie. 2 vi A produce cuiva o impresie favorabilă, un sentiment de prețuire, de simpatie. 3 vi A simți un sentiment de delectare, de mulțumire, de satisfacție. 4 vi A produce cuiva un sentiment de delectare, de mulțumire, de satisfacție. 5 vt A agrea pe cineva sau ceva. 6 vi (Îe) Știi că-mi placi (?) sau (știi că) mi-ai plăcut (?) (!) etc. ori asta-mi place! Exprimă mirarea și dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. 7 vi A fi în asentimentul, pe voia cuiva. 8 vi A fi aprobat de cineva. 9 vi A corespunde cerințelor, dorințelor cuiva. 10 vi A prefera. 11 vi (Îe) Îmi place să cred că... Sper că... 12 vi (D. plante) A-i prii. 13 vi (Spc) A avea un sentiment de admirație, de plăcere, de simpatie, de iubire față de o persoană de sex opus. 14 vi A trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de simpatie, de iubire față de o persoană de sex opus. 15 vi A atrage prin calitățile sale o persoană de sex opus. 16 vi A simți atracție față de o persoană de sex opus. 17 vz A crede de cuviință. 18 vi A vrea. 19 vi A pofti. 20 vr (Îvr) A se complăcea. 21 i (Trs; Mar; îf placă) Termen de politețe care se folosește pentru a invita o persoană să vină, să intre, să se așeze etc. Cf pofti. 22 i (Trs, Mar; îf placă) Termen de politețe care se folosește pentru a răspunde când nu s-a auzit sau nu s-a înțeles întrebarea Si: ce?, cum?, mă rog?, aud? (nrc) poftiți? 23 (Trs; Mar; îf placă) Termen de politețe folosit pentru a se adresa cuiva, cerându-i cu insistență îndeplinirea unui serviciu.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PLĂCEA, plac, vb. II. Intranz. 1. (Cu subiectul logic în dativ, subiectul gramatical exprimînd obiectul acțiunii) A simți dragoste sau simpatie pentru cineva, a avea înclinație pentru ceva; a-i conveni, a-i fi pe plac. Am muncit amîndoi și ne-am luat. Că așa a fost. Mi-a plăcut munca, n-am pregetat niciodată. PREDA, Î. 166. Cui nu-i place un cîntec poporal editat de prietenul meu Alecsandri? RUSSO, S. 15. Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. Ce ție nu-ți place altuia nu face. Nu-i frumos ce e frumos, ci e frumos ce-ți place. ◊ Expr. Știi că-mi placi? = (exprimă contrarietatea) n-ai nimerit, n-ai dreptate, te înșeli. (Cu sens reciproc) Atunci pentru întîiași dată se întîlni în față Mihai cu Basta... Ei nu-și plăcură unul altuia. BĂLCESCU, O. II 268. ◊ (Popular; subiectul logic e introdus prin prep. «la») Că nu dau leacuri amare Să fie cu supărare, Ci tot buze rumeioare, Care plac la fetișoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. ◊ (Obiectul acțiunii este exprimat printr-un complement indirect introdus prin prep. «de») Nu știu ce e, ce are, cum s-a întîmplat. Mi-am dat seama că-mi place de ea. PREDA, Î. 48. Cînd erai, bădiț-acasă, Mă gătam ca ș-o mireasă, Cu cercei și cu mărgele, De-ți plăcea, bade, de ele. HODOȘ, P. P. 84. ◊ Tranz. Și ce folos de boi și vaci? Și cu pămîntul ce să faci? Nevasta dacă nu ți-o placi, Le dai în trăsnet toate! COȘBUC, P. I 119. Asta-i fata dumitale, Eu atît o plac de tare, Atîta o plac, De nu știu Ce să mă fac. BIBICESCU, P. P. 179. ◊ Refl. reciproc. Se-ntîmplă să ai un fin în Constantinopole ș-o fină în Veneția și... întîlnindu-se să se placă și plăcîndu-se să se căsătorească. SEVASTOS, N. 27. ◊ (Obiectul acțiunii este exprimat printr-o propoziție cu predicatul la conjunctiv sau printr-o construcție infinitivală) Îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere și curățele; asta era slăbăciunea lui. CREANGĂ, P. 106. Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. Ne place a asculta povești frumoase din vremile trecute. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Expr. Îmi place să cred că... = sper că... ◊ (Obiectul acțiunii devine subiect; fără determinări) Păunul să tacă, Dacă vrea să placă. MARIAN, O. II 270. Tot ce-n lume-i drag și place, Tot ce-nalță și preface Pe un om... Mi le-ai dat cu-a ta iubire. ALECSANDRI, P. I 144. ♦ A-i prii. Viei îi place căldura. 2. (La imperativ, regional; formulă de politețe) Placă! = poftim, mă rog, binevoiți să... Bună seara... Mulțămim d-tale, dragul meu, placă șezi la noi. SEVASTOS, N. 55. Placă jupîne cătană înlăuntru, că te cheamă înălțatul împărat. RETEGANUL, P. III 18.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A PLĂCEA plac 1. intranz. 1) A trezi simpatie sau dragoste; a fi pe plac; a fi drag. ◊ Știi că-mi placi? exprimă peiorativ dezacordul cu afirmația sau propunerea cuiva. 2) (urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea o deosebită satisfacție. Îmi place să dansez. 2. tranz. (persoane de sex opus) A trata cu un sentiment de afecțiune puternică (de natură erotică); a iubi. /<lat. placere
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
plăceà v. a fi plăcut: ce ție nu-ți place, altuia nu face [Lat. PLACERE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) plac, plăcut, a plăcea v.intr. (lat. placére, it. piacére, pv. pg. plazer; fr. plaisir, plăcere, plaire, a plăcea; sp. placer). Îs plăcut, cauzez plăcere: a plăcea cuĭva, îmĭ plac bucátele, vorbele, cărțile. V. tr. Îmĭ place cineva (Munt.): l-a văzut și l-a plăcut. (Maĭ elegant: ĭ-a plăcut).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
plăcere s. f., g.-d. art. plăcerii; pl. plăceri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
plăcere s. f., g.-d. art. plăcerii; pl. plăceri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
plăcere s. f., g.-d. art. plăcerii; pl. plăceri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
!plăcea1 (a ~) (a agrea) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 2 sg. placi, 3 sg. place; conj. prez. 1 sg. să plac, 3 să placă; cond. 1 sg. aș plăcea; ger. plăcând; part. plăcut
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
+plăcea2 (a-i ~) (a-i conveni) vb., ind. prez. 3 sg. [îmi etc.] place, 3 pl. [îmi etc.] plac; conj. prez. 3 să [îmi/să-mi] placă; cond. 3 sg. [mi- etc.] ar plăcea; ger. plăcându-mi [etc.]; part. plăcut
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
plăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcem, 2 pl. plăceți, viit. 3 sg. va plăcea; conj. prez. 3 să placă; cond. prez. 3 ar plăcea; part. plăcut
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de nsho_ci
- acțiuni
plăcea vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 2 sg. placi, 3 sg. place 1 pl. plăcem, 2 pl. plăceți, imperf. 3 sg. plăcea; part. plăcut
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
place (= plăcea) vb. tranz. defectiv[1]
- Este o formă greșită, trebuie evitată. Apare în DMLR pentru recunoașterea formelor flexionare greșite. — raduborza
- sursa: DMLR (1981)
- adăugată de gall
- acțiuni
plăcea (ind. prez. 1 pl. plăcem, opt. prez. mi-ar plăcea)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
plac, plăcea inf.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
PLĂCERE s. 1. hatâr, plac, poftă. (I-a făcut ~.) 2. v. poftă. 3. v. desfătare. 4. v. distracție. 5. agrement, amuzament, divertisment, (înv.) zefchiu. (Parc de ~i.) 6. v. bucurie.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PLĂCERE s. 1. hatîr, plac, poftă. (I-a făcut ~.) 2. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, poftă, voie, voință, vrere, (pop.) vrută, (înv.) deșiderat, ogod, poftire, poftit, poftitură, rîvnă, rîvnire, tabiet. (După ~ inimii.) 3. delectare, desfătare, farmec, încîntare, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~i; ~ pe care o poate da o lectură bună.) 4. distracție, petrecere. (Viață plină de ~i.) 5. agrement, amuzament, divertisment, (înv.) zefchiu. (Parc de ~i.) 6. bucurie, desfătare, mîngîiere, mulțumire, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Plăcere ≠ neplăcere, repulsie
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PLĂCEA vb. 1. v. simpatiza. 2. v. iubi. 3. v. pofti. 4. v. conveni. 5. a iubi. (Îi ~ să meargă la vânat.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PLĂCEA vb. 1. a agrea, a simpatiza. (Îl ~ pentru însușirile sale.) 2. a (se) iubi, a (se) îndrăgi, (înv.) a (se) libovi. (S-au ~ de cum s-au văzut.) 3. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Rămîi cu cine îți ~.) 4. a-i conveni, a prefera. (Ți-ar ~ să te muți la noi?) 5. a iubi. (Îi ~ să meargă la vînat.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A plăcea ≠ a dezgusta, a displăcea
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
plăcea (plac, plăcut), vb. – A-i conveni, a fi bucuros de, a fi pe gustul cuiva. – Mr. plac, plăcere. Lat. placēre (Pușcariu 1329; Candrea-Dens., 1398; REW 6557), cf. it. piacere, prov., port. plazer, fr. plaire, sp. placer. Observațiile semantice ale lui E. Seidel, BL, IX, 24 nu par nimerite. Uz general (ALR, II, 246). – Der. plăcere, s. f. (gust drag, bucurie); neplăcut, adj. (dezagreabil); neplăcere, s. f. (dezgust); displăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după lat. displicere; complăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după fr. complaire; complezant, adj., din fr. complaisant; complezență, s. f., din fr. complaisance. – Din rom. trebuie să provină sb. plakijer (Candrea, Elemente, 408).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
PLĂCERE. Subst. Plăcere, plac, satisfacție, mulțumire, mulțumită (înv. și pop.), contentație (latinism); bucurie, fericire; desfătare, deliciu, delectare, încîntare, farmec, fermecare, vrajă, atracție, captivare. Bună dispoziție, voie bună, veselie, înveselire, veselire (pop.), voioșie. Amuzament, divertisment, distracție, agrement, petrecere, petrecanie (înv. și reg.). Bucuriile vieții, plăcerile vieții. Voluptate; senzualitate. Hedonism. Hedonist. Adj. Plăcut, agreabil, desfătător, desfătat (înv.), delicios (fig.), delectabil, îmbucurător, încîntător, încîntat (rar), savuros (fig.), fermecător, vrăjit (fig.), atractiv, atrăgător, captivant. Amuzant, distractiv, înveselitor, veselitor (pop.). Bucuros, fericit, satisfăcut, mulțumit, bine dispus, vesel, înveselit, veselit (pop.), voios, încîntat, fermecat. Voluptuos; senzual. Hedonist. Vb. A plăcea, a fi plăcut (agreabil etc.). A simți o plăcere, a-i fi (cuiva) drag să..., a-i rămîne (cuiva) inima la ceva, a-i fi (cuiva) mai mare dragul, a mînca (a înghiți, a sorbi) ceva cu ochii. A (se) desfăta, a (se) delecta, a savura (fig.), a-și linge degetele, a (se) bucura, a (se) îmbucura (reg.), a (se) încînta, a (se) ferici, a (se) înveseli, a (se) veseli (pop.), a (se) amuza, a (se) distra, a petrece; a fi vesel, a fi bine dispus. Adv. (În mod) plăcut; cu bucurie, cu toată bucuria, cu încîntăre; cu dragă inimă, din toată inima. V. amuzament, bucurie, ospăț.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădător – Plutarh, autorul lucrării Viețile paralele ale oamenilor ilușiri din Grecia și Roma, consemnează aceste cuvinte în Paralela I între Teseu și Romulus (cap. XVII, 7). Istoricul grec explică această frază care poate să pară paradoxală la prima înfățișare. El se referă la trădarea Tarpeii, fiica comandantului roman Tarpeius, pe care Romulus îl însărcinase să apere Roma în timpul războiului cu sabinii. Tarpeia, îndrăgostindu-se de regele sabin Tatius, care-i făgăduise niște brățări de aur, și-a trădat patria, deschizind porțile cetății și predînd sabinilor Roma. Tatius a poruncit să i se dea Tarpeii brățările promise. El cel dintîi și-a scos brățara de pe mînă și scutul, aruncîndu-le asupra trădătoarei. La fel au făcut toți sabinii, încît Tarpeia a murit îngropată sub scuturi. Lui Tatius i-a plăcut trădarea, dar a disprețuit-o pe trădătoare. Plutarh mai amintește de Iuliu Cezar, care a spus că regelui trac Rhoemethalkes „îi era plăcută trădarea, dar urîcios trădătorul”. De asemenea Antigonos, unul dintre generalii lui Alexandru Macedon, recunoștea că iubește trădarea, dar urăște pe trădător. Acest sentiment față de trădători – conchide Plutarh – îl au toți cei ce se servesc de ei, după cum se folosesc de veninul și fierea unor animale sălbatice, căci le sînt simpatice cînd le oferă folosul, iar după ce l-au obținut urăsc răutatea din ele. De-a lungul vremii expresia a căpătat și o nuanță ironică. Caragiale, cu condeiul lui sarcastic, a pus-o în gura „stimabilului” Farfuridi din O scrisoare pierdută, într-o replică din actul I, scena 6: „De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noștri, cu Mihai-Bravul și Ștefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător…”. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Necessità c’induce e non diletto (it. „Nevoia, nu plăcerea, ne-aduce aici”) – E un vers al lui Dante (al 87-lea din cîntul al XII-lea din Infern). Se citează cînd ne aflăm într-o stare de necesitate, cînd s-ar spune pe românește: „Nu de voie, de nevoie!” LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Numero deus impari gaudet (lat. „Zeilor le plac numerele neperechi”) – versul 76 din Egloga a VIII-a a lui Vergiliu. Într-adevăr, numerele 3, 7, 9, 13 se bucurau în antichitate de o deosebită trecere, de unde superstiția că aceste cifre ar avea o putere magică. Și fiindcă le plăceau numerele neperechi, zeii au hotărit ca Parcele să fie trei, Grațiile – trei, minunile lumii să fie șapte, șapte – cerurile, nouă – muzele și pînă și ... păcatele – tot șapte! Pitagora considera nemuritoare numerele impare, fiindcă ele nu se puteau împărți în două părți egale de unități. Chiar și medicina antică, în frunte cu Hipocrat, părintele ei (sec. V î.e.n.), a atribuit numerelor neperechi o anumită putere enigmatică: copilul se naște la 9 luni (sau la 7), a șaptea zi ar fi decisivă pentru bolnavii contagioși sau operați etc. În sistemul lui Pitagora, numărul 7 era de altfel denumit „numărul medical” sau „climacteric”. Observația lui Vergiliu se poate aplica poeților noștri cărora, ca și zeilor din Olimp, le plăceau numerele neperechi: Eminescu (Pe lîngă plopii fără soț), Coșbuc (Trei Doamne, și toți trei), Minulescu (În orașul unde plouă de trei ori pe săptămînă, Romanța celor trei galere, Romanța celor trei romanțe, În orașul cu trei sute de biserici etc.), Topîrceanu („Trei versuri mici/ Din trei volume/ Pe care trei poeți de-odată/ În trei orașe le-au cîntat…”), Romanța automobilului etc.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Quanto piace al mondo è breve sogno (it. „Orice plăcere din lume e un vis scurt”) – Petrarca, Sonete (I, 14) – e ultimul vers din primul sonet adresat cititorilor, ca o confesiune: „Dacă cunoașteți dragostea din experiența voastră, sper că citind aceste versuri, nu numai că-mi veți ierta slăbiciunea pasiunii mele, ba chiar veți fi impresionați de-a binelea”. Poetul se căiește de „rătăcirile tinereții”, cînd „eram cu totul altul decît sînt acum” și conchide că desfătările vieții nu țin mult, sînt ca un vis din care te trezești repede. Un cîntec francez a reluat și popularizat tema: „La vie est brève: Un peu de rêve, Un peu d’amour. Et puis,… bonjour!” (Viața e e scurtă:/ Un pic de visare/ Un pic de iubire/ Și-apoi… salutare!) LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a-i plăcea peștele / să umble în blugi / să umble la șliț expr. (d. femei) a fi ahtiată după sex, a fi nimfomană.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT502) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V615) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
| — | — | singular | plural | ||
— |
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | — | — | — | — | — | ||
plural | I (noi) |
| (să)
| — | — | — | |
a II-a (voi) |
| (să)
| — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | — | — | — | — | — |
plăcere, plăcerisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cînd am învățat pe de rost pe Eminescu, ca și astăzi, găseam în neprețuitele lui versuri o pricină de nepătrunsă plăcere intelectuală. SADOVEANU, VI 466. DLRLC
- Am primit cu o vie plăcere buchetul și mai ales scrisoarea d-tale. NEGRUZZI, S. I 98. DLRLC
- Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-au strălucit. ALEXANDRESCU, P. 132. DLRLC
- Cu plăcere = cu drag, din toată inima. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: bucuros
- Ieși numai oleacă să te văd încaltea... și apoi să mor cu plăcere. CREANGĂ, P. 226. DLRLC
- Așteaptă cu plăcere. CONACHI, P. 263. DLRLC
-
- Cu plăcere = formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Fără plăcere = în silă, fără voie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- El a șezut la masă fără plăcere. La TDRG. DLRLC
- Maică urîtul mă cere, Nu mă da fără plăcere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. DLRLC
-
- A face (cuiva) plăcere = a face (cuiva) o bucurie; a-i face pe plac. DLRLC
- Și de vrei plăcere-a-mi face... Fă în viață o minune Hotărîndu-te a-mi spune Adevăr neprelucrat. ALECSANDRI, P. I. 211. DLRLC
-
- Fă-mi plăcerea... (sau îmi faci plăcerea) = fii bun..., te rog... DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Scoase din buzunarul vestei o cutiuță de email cu pastile parfumate și, înainte de a se servi, o întinse Sabinei: – Îmi faci plăcerea, domnișoară? C. PETRESCU, C. V. 14. DLRLC
-
- Îmi face (mare) plăcere = (formulă de politețe) mă bucură, mă încântă. DLRLC
-
- 2. Agrement, desfătare, distracție, petrecere. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: agrement desfătare distracție petrecere
- Iubind în taină am păstrat tăcere, Gîndind că astfel o să-ți placă ție, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare visuri de plăcere. EMINESCU, O. I 200. DLRLC
- Într-o noapte furtunoasă Prințul, cu-ai săi cavaleri, Într-o sală luminoasă Se-mbătau de dulci plăceri. BOLINTINEANU, O. 93. DLRLC
- Alții adevereau... că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. DLRLC
-
-
- Pînă ce vine stăpînul, poate aveți plăcere să vă răcoriți cu cîte-o cupă de jintiță înăcrită. SADOVEANU, O. L. 36. DLRLC
- Chiar și eu m-aș tocmi la d-ta, dacă ți-a fi cu plăcere. CREANGĂ, P. 202. DLRLC
- După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. DEX '09 DEX '98
-
etimologie:
- plăcea DEX '98 DEX '09
plăcea, placverb
- comentariu Subiectul logic este în dativ. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Am muncit amîndoi și ne-am luat. Că așa a fost. Mi-a plăcut munca, n-am pregetat niciodată. PREDA, Î. 166. DLRLC
- Cui nu-i place un cîntec poporal editat de prietenul meu Alecsandri? RUSSO, S. 15. DLRLC
- Atunci pentru întîiași dată se întîlni în față Mihai cu Basta... Ei nu-și plăcură unul altuia. BĂLCESCU, O. II 268. DLRLC
- Păunul să tacă, Dacă vrea să placă. MARIAN, O. II 270. DLRLC
- Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Îmi place să cred că... = sper că... DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: îndrăgi
- Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. DLRLC
- Nu știu ce e, ce are, cum s-a întîmplat. Mi-am dat seama că-mi place de ea. PREDA, Î. 48. DLRLC
- Și ce folos de boi și vaci? Și cu pămîntul ce să faci? Nevasta dacă nu ți-o placi, Le dai în trăsnet toate! COȘBUC, P. I 119. DLRLC
- Asta-i fata dumitale, Eu atît o plac de tare, Atîta o plac, De nu știu Ce să mă fac. BIBICESCU, P. P. 179. DLRLC
- Se-ntîmplă să ai un fin în Constantinopole ș-o fină în Veneția și... întîlnindu-se să se placă și plăcîndu-se să se căsătorească. SEVASTOS, N. 27. DLRLC
-
- 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ce ție nu-ți place altuia nu face. Nu-i frumos ce e frumos, ci e frumos ce-ți place. DLRLC
- Că nu dau leacuri amare Să fie cu supărare, Ci tot buze rumeioare, Care plac la fetișoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. DLRLC
- Cînd erai, bădiț-acasă, Mă gătam ca ș-o mireasă, Cu cercei și cu mărgele, De-ți plăcea, bade, de ele. HODOȘ, P. P. 84. DLRLC
- Îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere și curățele; asta era slăbăciunea lui. CREANGĂ, P. 106. DLRLC
- Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. DLRLC
- Ne place a asculta povești frumoase din vremile trecute. NEGRUZZI, S. I 245. DLRLC
- Tot ce-n lume-i drag și place, Tot ce-nalță și preface Pe un om... Mi le-ai dat cu-a ta iubire. ALECSANDRI, P. I 144. DLRLC
-
- 4. (Formulă de politețe) Placă! = poftim, mă rog, binevoiți să... DLRLCsinonime: poftim
- Bună seara... Mulțămim d-tale, dragul meu, placă șezi la noi. SEVASTOS, N. 55. DLRLC
- Placă jupîne cătană înlăuntru, că te cheamă înălțatul împărat. RETEGANUL, P. III 18. DLRLC
-
etimologie:
- placere DEX '09 DEX '98