PISCUIRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a piscui și rezultatul ei; piscuit. – V. piscui.

piscuire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: piscui] (Reg) 1 Ciripire a păsărilor Si: piscuit (1). 2 Piuitură (1) a puilor de pasăre Si: piscuit (2). 3 (Fig) Vorbire cu voce subțire, de copil Si: piscuit (3). 4 (Reg; imp) Orăcăire a broaștelor Si: piscuit (4). 5 Cîntec dintr-un fluier mic, cu sunet subțire Si: piscuit (5).

PISCUIRE, piscuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a piscui și rezultatul ei; piscuit. – V. piscui.

piscoia v vz piscui

piscui [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (cscj) ~coia / Pzi: ~esc, piscui / E: pisc¹ + -ui] 1 vi (Mol; Trs; d. păsări sau d. puii lor) A piui¹ (1). 2-3 vir (Fig; d. femei și copii) A vorbi cu voce subțire. 4-5 vir (Reg; imp; d. broaște) A orăcăi. 6 vi (Trs) A cânta din fluier. 7 vr (Reg; d. mămăligă; csnp) A scoate bule de aer când fierbe.

CHISCUI vb. IV v. piscui.^[1]

PISCUI, piscuiesc, vb. IV. Intranz. (Despre păsări) A ciripi; (despre puii de pasăre) a piui. Pe cea mai înaltă din crengi, zgribulite sub frunze, Stau împreună-ntr-un cuib, piscuind, vrăbiuțe plăpînde, Opt erau toate la număr și nouă cu vrabia mumă. MURNU, I. 33. Paserile-or piscui, Tu atunci îi adormi. BIBICESCU, P. P. 280. ◊ Fig. (Cu pronunțare regională) Săracele mîndrele, Chiscuiesc ca paserile Pe sub toate streșinele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376.

A PISCUI pers. 3 piscuie intranz. pop. (mai ales despre puii de pasăre) A emite sunete caracteristice subțiri și prelungi; a piui. /Onomat.

piscuì v. a piui, vorbind de puișorii de pasăre. [V. piscoiu].

chíscuĭ, V. piscuĭ.

píscuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (vsl. piskati, a cînta din fluĭer, rus. piskatĭ și písknutĭ, a piui, pisk, șuĭerare; sîrb. piska, țipet ascuțit. V. piskoĭ). Mold. Trans. Piuĭ, fac piŭ-piŭ, ca puiĭ cînd îs supt aripile cloșteĭ saŭ și cînd o caută. – Pop. chiscuĭ.

piscuire (reg.) s. f., g.-d. art. piscuirii

piscuire (reg.) s. f., g.-d. art. piscuirii

piscuire s. f., g.-d. art. piscuirii

piscui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. piscuiește/piscuie, 3 pl. piscuiesc/piscuie, imperf. 3 sg. piscuia; conj. prez. 3 să piscuiască/să piscuie

piscui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. piscuiește/piscuie, imperf. 3 sg. piscuia; conj. prez. 3 să piscuiască/să piscuie

piscui vb., ind. prez. 3 sg. și pl. piscuiește/piscuie, imperf. 3 sg. piscuia; conj. prez. 3 sg. și pl. piscuiască/piscuie

PISCUI vb. v. piui.

piscui vb. v. PIUI.

piscui, pers. 3 sg. piscuiește, vb. IV (reg.) 1. (reg.; despre păsări sau despre puii lor) a ciripi, a piui. 2. (fig.; reg.; despre oameni) a vorbi cu voce subțire. 3. (reg.; despre broaște) a orăcăi. 4. (reg.) a cânta din fluier. 5. (reg.; refl.; despre mămăligă) a răsufla.

piscui, piscuiesc, vb. intranz – 1. A emite sunete stridente; a zbiera, a țipa; a cânta. 2. A vorbi mărunt, cu glas subțire. 3. A piui: „Ce din brâie-o piscuit, / Pă mine m-o auzât” (Bilțiu, 1990: 195). – Din pisc „cioc de pasăre” (< sl. piskŭ) + suf. -ui (DEX, MDA).

piscui, piscuiesc, vb. intranz – 1. A emite sunete stridente; a zbiera, a țipa; a cânta. 2. A vorbi mărunt, cu glas subțire. 3. A piui: „Ce din brâie-o piscuit, / Pă mine m-o auzât” (Bilțiu 1990: 195). – Din pisc „cioc de pasăre” (< sl. piskŭ) + -ui.