PILOTAJ, pilotaje, s. n. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor. – Din fr. pilotage.

pilotaj² sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr pilotage] Construcție hidrotehnică alcătuită din piloți² (1) bătuți în albia unui curs de apă flotabil, servind la dirijarea plutitului liber.

pilotaj¹ sn [At: MO (1860), 636/37 / V: (înv) ~agiu / Pl: ~e / E: fr pilotage] 1 Conducere a unei nave, aeronave etc. în calitate de pilot Si: pilotare (1). 2 Știință și tehnică de a conduce o astfel de navă Si: pilotare (2). 3 Încetinire a vitezei de deplasare a unui vehicul, din cauza nesiguranței parcursului Si: pilotare (3).

PILOTAJ, pilotaje, s. n. 1. Faptul de a conduce o navă, o aeronavă, o locomotivă în calitate de pilot¹; pilotare; știința și tehnica acestei conduceri. 2. Încetinire a mersului unui vehicul aerian sau terestru din cauza unor condiții speciale (porțiuni periculoase ale traseului, intrări în porturi, vizibilitate scăzută etc.). – Din fr. pilotage.

PILOTAJ, pilotaje, s. n. 1. Faptul de a conduce o navă sau o aeronavă; știința și tehnica acestei conduceri. Am încercat trei recorduri cu avionul, numai după doi ani de pilotaj. CAMIL PETRESCU, P. 42. 2. Încetinirea mersului unui tren sau al unei nave din cauza nesiguranței, a șubrezeniei parcursului.

PILOTAJ¹ s.n. 1. Știința și tehnica de a conduce o (aero)navă, o locomotivă etc.; pilotare. 2. Încetinire a mersului unui tren sau al unei nave din cauza nesiguranței parcursului. [< fr. pilotage].

PILOTAJ² s.n. Construcție hidrotehnică alcătuită din piloți² bătuți în albia unui curs de apă flotabil, servind la dirijarea plutitului liber. [< fr. pilotage].

PILOTAJ² s. n. construcție hidrotehnică din piloți² bătuți în albia unui curs de apă flotabil, pentru dirijarea plutitului liber. (< fr. pilotage)

PILOTAJ¹ s. n. 1. știința și tehnica de a pilota (I, 1); pilotare. 2. încetinire a mersului unui tren sau unei nave din cauza nesiguranței parcursului. (< fr. pilotage)

PILOTAJ ~e n. 1) v. A PILOTA. 2) Tehnica și iscusința de a conduce nave. /<fr. pilotage

*pilotáj n., pl. e (fr. pilotage, it. pilotaggio). Profesiunea de pilot.

pilotagiu sn vz pilotaj¹ corectat(ă)

pilotaj s. n., pl. pilotaje

pilotaj s. n., pl. pilotaje

pilotaj s. n., pl. pilotaje

pilotaj

pilotaj.

PILOTAJ s. v. pilotare.

PILOTAJ s. pilotare.

PILOTAJ știința și tehica de a conduce în zbor o aeronavă. Pilotajul poate fi: la vedere (când se utilizează reperele de pe sol sau orizontul natural vizibil) și instrumental (se utilizează exclusiv indicațiile aparatelor de bord). În procesul de instruire se disting: pilotajul în dublă comandă (elevul execută msnevre de zbor sub îndrumarea instructorului, aparatul de zbor posedând, de regulă, comenzi duble) și pilotajul în simplă comandă (pilotul nu este însoțit în zbor de instructor).

FURCA DE PILOTAJ dispozitiv rotativ anexat unui ax vertical fixat în sol, la care se atașează un mâner în formă de „D”. Furca de pilotaj permite unui aeromodel să zboare, nepilotat de sportiv, până la terminarea combustibililor.