PIEPTĂNARIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire terminată în spic, spontană sau cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus). – Pieptăn + suf. -ariță.

pieptănariță sf [At: BRANDZA, FL. 496 / V: (reg) ~ten~ / Pl: ~țe / E: pieptene +-ariță] Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire, cu inflorescențe în formă de spicușoare așezate pe două rânduri, ca dinții unui pieptene, cultivată uneori ca plantă de nutreț Si: (reg) creasta-cocoșului, iarba-cedrilor; iarba-câinelui (Cynosurus cristatua).

PIEPTĂNARIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire terminată în spic, spontană sau cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus). – Pieptene + suf. -ariță.

PIEPTĂNARIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu un spic la vîrful tulpinii, prezentînd spiculețe dispuse ca un pieptene; crește prin finețe și e cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus).

PIEPTĂNARIȚĂ ~e f. Plantă erbacee având tulpina asemănătoare cu paiul, cu frunze liniare și cu inflorescență cilindrică, care crește prin fânețe. /pieptene + suf. ~ăriță

pieptenariță sf vz pieptănariță

pep- și pĭeptănáriță f., pl. e (d. peptine). O plantă graminee care crește pin livezĭ și fînețe, cultivată une-orĭ și ca plantă de nutreț (cynosúrus cristátus).

pieptănariță s. f., g.-d. art. pieptănariței; pl. pieptănarițe

pieptănariță s. f., g.-d. art. pieptănariței; pl. pieptănarițe

pieptănariță s. f., g.-d. art. pieptănariței; pl. pieptănarițe

PIEPTĂNARIȚĂ s. (BOT.; Cynosurus cristatus) (reg.) creasta-cocoșului, iarba-cerbilor, iarba-câinelui.

PIEPTĂNARIȚĂ s. (BOT.; Cynosurus cristatus) (reg.) creasta-cocoșului, iarba-cerbilor, iarba-cîinelui.