pianolă sf [At: NICA, L. VAM. 192 / Pl: ~le / E: it pianolă] Pianină acționată de un mecanism care execută automat anumite melodii înregistrate, în prealabil, pe suluri speciale de hârtie care se introduc în aparat Si: (rar) pianină (2) automată.

PIANOLĂ, pianole, s. f. Pian automat.

PIANOLĂ s.f. Pian automat acționat de un mecanism condus de suluri cu benzi de hîrtie, care reproduc înregistrarea interpretării muzicale a unui pianist. [Pron. pia-. / < germ. Pianola, cf. it. pianola].

PIANOLĂ s. f. instrument muzical mecanic, asemănător pianului, cu cilindri sau discuri perforate, reproducând melodii înregistrate în prealabil. (< it. pianola)

PIANOLĂ ~e f. Instrument muzical de percuție, asemănător pianului, dar a cărui claviatură este acționată automat, reproducând înregistrări de pe benzi de hârtie perforată; pian automat. /<it. pianola

pianolă (desp. pi-a-) s. f., g.-d. art. pianolei; pl. pianole

pianolă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianolei; pl. pianole

pianolă s. f. (sil. pi-a-), g.-d. art. pianolei; pl. pianole

pianolă, instrument mecanic* asemănător pianului*, cu coadă sau vertical, ale cărui taste* sunt acționate de un rulou sau un disc metalic rotit electric, pe care este imprimată compoziția muzicală. În seria instr. mecanice, p. prezintă unele perfecționări ale execuției din punct de vedere al nuanțelor și al tempo(2)-ului. Există p. capabile să reproducă mecanic interpretări artistice, fixate pe rulouri prin procedee aproape fonografice. Sin.: autopian, pian mecanic.