pițigoi smi [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: pâțâg~, ~țâgău, (reg) ~gui, ~țugoi, tâchi~, tâșâg~, țâțâg~ / E: cf pițiga] 1 (Reg; îc ~-mare, ~ul-cel-mare, ~-de-coajă, ~-de-dovleac, ~-de-grădină, ~-de-iarnă, ~-de-pădure, ~-de-pomet, ~-de-sat, ~-galben, ~-popesc) Pasăre cântătoare din ordinul paseriformelor, mai mică decât o vrabie, cu corpul ovoidal, cu ciocul scurt și conic, cu coada scurtă, cu capul și pieptul negre, cu spatele albastru-verzui și cenușiu și cu pântecele galben cu o dungă longitudinală neagră Si: (rar) piț, (pop) pițiguș (1), (reg) domnișor, pasărea-plugului, pițigaie¹ (1), pițiîmpărătuș, pițiș, regele-păsărilor, simțivară, țiclete, țiglean (Parus major). 2 (Îc) ~-codat (sau ~-codat-roșietic, ~-cu-coadă-lungă, ~-de-cârd, ~-de-stol, ~-roșu, ~-roșietic, ~-întunecat, ~-rusesc) Pasăre cu coada lungă, ascuțită la vârf, cu capul, ceafa, bărbia, gâtul, pieptul și mijlocul pântecelui alb, cu laturile și umărul roșcate Si: pițiguș (2), tâtâr (Aegithalos caudatus caudatus). 3 (Îc) ~-codat-macedonean (sau ~-codat-macedonic) Pasăre cu spatele negru și corpul roz palid (Aegithalos macedonica). 4 (Îc) ~-bărbos (sau ~-mustăcios, ~-perciunat, -de-stuf) Pasăre cu ciocul galben, cu picioarele negre, cu spatele brun-deschis, cu bărbia, gâtul și mijlocul pieptului albe, cu laturile corpului roz-violete Si: aușel-de-stuf, aușel-bărbos, pițiguș (3) (Panurus biarmicus rusicus). 5 (Îc) ~-pungaș Pasăre cu laturile capului negre, cu creștetul alb, cu partea anterioară a spatelui brună-castanie, mai deschisă în partea posterioară, cu pântecele alb Si: (reg) aușel (Remiz pendulinus pendulinus). 6 (Orn; Mun) Codobatură (Motacilla alba). 7 (Dep) Om slab și deșirat. 8 (Dep) Om mic de statură. 9 (Mun; fig) Om sprinten. 10 (Fig) Om guraliv. 11 (Hip) Copil. 12 (Mun; îe) A-i veni (cuiva) un ~ A-i veni cuiva o nebunie, o toană, o trăsnaie. 13 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 14 (Reg; art) Melodie după care se execută acest dans. 15 (Reg) Lacăt. 16 (Reg; pgn) Încuietoare. 17 (Reg; îlv) A(-i) pune (cuiva) ~ul A încuia pe cineva undeva.

PIȚIGOI, pițigoi, s. m. Pasăre mică foarte vioaie, cu pene măslinii-verzui pe spate și galbene-cenușii pe pîntece (Parus major). Paseri mărunte... se chemau de pe vîrfuri de nuielușe mlădioase; erau stigleți cu pete de sînge, pițigoi rotunzi cu pene cenușii și negre, cintezi cu piepturile cărămizii. SADOVEANU, O. III 355. Doar un pui de pițigoi, Într-un vîrf de fag pitic Stă cu penele vulvoi. TOPÎRCEANU, B. 41. Dar să vezi! la socrul mare Zgomote din zori: Pițigoiu-ntr-una sare Steag pe casă șoimul suie Gheunoaia bate cuie Ca s-anine flori. COȘBUC, P. II 35. De se preumbla numai prin codri și prin livezi, mierlele și privighetorile... cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinau peste tot locul cu dulcele lor cîntări. ODOBESCU, S. III 181. ◊ (Termen glumeț la adresa copiilor) A pus farfuria vîrfuită pe mescioara lîngă care era steaua și v-a chemat: veniți încoa, pițigoilor, și mîncați. PAS, Z. I 76. – Compuse: pițigoi-moțat = pasăre cu un moț, cu pene negricioase pe ceafă; trăiește mai ales în pădurile de brad (Parus cristatus); pițigoi-de-stol = pasăre cu capul mic și coada mai lungă decît trupul (Aegithalos caudatus). – Variantă: (regional) țițigoi (MARIAN, O. II 143) s. m.

PIȚIGOI ~ m. Pasăre sedentară de talie mică, cu cioc scurt, conic, și cu penaj divers colorat. /Orig. nec.

pițigóĭ m., pl. tot așa, și (rar) pițigúș m. (d. pițig, din cauza obiceĭuluĭ pițigoĭuluĭ de a tot cĭocni saŭ a pișca. V. chițibuș). O păsărică vioaĭe cu pene albăstruĭ și cu varietățĭ care au negru la cap și la pept (parus).

pâțâgoi sm vz pițigoi

pițâgău sm vz pițigoi

pițigoaie sf [At: PAMFILE, J. III, 39 / Pl: ~, ~oi / E: pițigoi + -aie] 1 (Trs) Tilincă din scoarță de salcie, din cotorul frunzei de dovleac sau din pană de gâscă. 2 (Reg) Decorațiune din lemn așezată pe acoperișul caselor. 3 (Pex) Sperietoare de păsări care se atârnă prin copaci.

pițigui sm vz pițigoi

pițugoi sm vz pițigoi

tâchigoi sm vz pițigoi

tâțâgoi sm vz pițigoi

țâțâgoi sm vz pițigoi

țițigoi^[1] sm vz pițigoi

țițigui^[1] sm vz pițigoi

țițingău sm vz țițigoi^[1]

ȚIȚIGOI s. m. v. pițigoi.

pițigoaie f. Tr. telincă de salcie.

pițigoiu m. 1. păsărică cântăreață mică și vioaie, sboară repede, trăiește pe arbori și în tufișe (Parus); 2. fam. om slab și deșirat. [Tras dela pițigà, a pișca: pasărea obișnuiește a lovi toate cu ciocul].

pițigoáĭe f., pl. tot așa saŭ oĭ (d. pițigoĭ). Trans. Tilincă făcută din cotoru frunzeĭ de bostan orĭ din pană de gîscă orĭ din salcie. V. bîzîitoare și piscoĭ.

pițigoi s. m., pl. pițigoi, art. pițigoii

pițigoi moțat s. m. + adj.

pițigoi s. m., pl. pițigoi, art. pițigoii

!pițigoi-pungaș (pasăre) s. m., pl. pițigoi-pungași, art. pițigoii-pungași

!pițigoi-codat (pasăre) s. m., pl. pițigoi-codați, art. pițigoii-codați

pițigoi s. m., pl. pițigoi, art. pițigoii

pițigoi

pițigoi moțat s. m. + adj.

pițigoi vânăt s. m. + adj.

pițigoi-codat (pasăre) s. m., pl. pițigoi-codați, art. pițigoii-codați

pițigoi-pungaș (pasăre) s. m., pl. pițigoi-pungași, art. pițigoii-pungași

pițigoi moțat s. m. + adj.

pițigoi-codat s. m.

pițigoi-pungaș s. m.

țițigoi (= pițigoi) s. m. (pl. țițigoi)

pițigoiu, -goi.

PIȚIGOI s. (ORNIT.) 1. (Parus major) (rar) piț, (pop.) pițiguș, simțivară, (reg.) domnișor, pițigaie, pițigan, pițiîmpărătuș, țiclete, țiglău, țiglean, pasărea-plugului, regele-păsărilor, (Ban.) sucitoare. 2. pițigoi-codat (Aegithalos caudatus caudatus) = (reg.) țârțâr, pițigoi-de-cârd, pițigoi-de-stol, pițigoi-întunecat, pițigoi-roșietic, pițigoi-roșu, pițigoi-rusesc.

PIȚIGOI s. (ORNIT.) 1. (Parus major) (rar) piț, (pop.) pițiguș, simțivară, (reg.) domnișor, pițigaie, pițigan, pițiîmpărătuș, țiclete, țiglău, țiglean, pasărea-plugului, regele-păsărilor, (Ban.) sucitoare. 2. pițigoi-codat (Aegithalos caudatus caudatus) = (reg.) țîrțîr, pițigoi-de-cîrd, pițigoi-de-stol, pițigoi-întunecat, pițigoi-roșietic, pițigoi-roșu, pițigoi-rusesc.

PIȚIGOI-DE-CÂRD s. v. pițigoi-codat.

PIȚIGOI-DE-STOL s. v. pițigoi-codat.

PIȚIGOI-ÎNTUNECAT s. v. pițigoi-codat.

PIȚIGOI-RUSESC s. v. pițigoi-codat.

pițigoi-de-cîrd s. v. PIȚIGOI-CODAT.

pițigoi-de-stol s. v. PIȚIGOI-CODAT.

pițigoi-roșietic s. v. PIȚIGOI-CODAT.

pițigoi-roșu s. v. PIȚIGOI-CODAT.

pițigoi-rusesc s. v. PIȚIGOI-CODAT.

pițigol-întunecat s. v. PIȚIGOI-CODAT.

pițigoaie, pițigoi, s.f. (reg.) 1. fluieraș de salcie făcut de copii; tilincă. 2. figură de lemn așezată decorativ pe casele țărănești; sperietoare de păsări așezată prin copaci.

PIȚIGÓI s. m. Numele mai multor specii de păsări din câteva familii îndeaproape înrudite, din ordinul paseriforme, de dimensiuni mici, vioaie, care se hrănesc cu insecte și semințe; se întâlnesc în păduri, livezi, parcuri și grădini. Printre cele mai răspândite în România se numără: P. mare = specie de pasăre insectivoră din familia paride, mai mică decât vrabia, cu cioc scurt și conic, coadă scurtă, cu pieptul și capul negre, obrajii albi, spatele albastru-verzui și cenușiu, iar pântecele galben (Parus major). Este o pasăre sedentară în România; se hrănește cu insectele de pe pomi; își face cuibul în scorburi. P. codat = pasăre din familia aegithalide, cu coada lungă, ascuțită, cu penajul alb pe cap și piept și roșcat pe corp (Aegithalos caudatus caudatus). Își construiește un cuib aproape sferic în tufișuri sau prins de crenguțele arborilor. P. bărbos (sau de stuf) = pasăre din familia timalide cu ciocul galben, picioarele negre, bărbia, gâtul și pieptul albe, spatele brun-deschis și cu laturile corpului roz-palid (Panurus biarmicus rusticus). Cuibărește în stufăriș.