PETICĂ, petice, s. f. (Reg.) Cârpă, zdreanță. [Var.: petecă s. f.] – Din petic.

petică sf vz petic

PETICĂ, petice, s. f. (Reg.) Cârpă, zdreanță. [Var.: petecă s. f.] – Petic + suf. -ă.

PETICĂ, petice, s. f. Cîrpă, zdreanță. Învăluindu-și custura într-o petică și punînd-o pe coardă la locul ei, s-așază pe laiță. MIRONESCU, S. A. 42. Cu ochii în lacrămi, fata luă o petică, își șterse fața și ieși. DUNĂREANU, CH. 202. – Variantă: petecă s. f.

PETICĂ ~ce f. reg. 1) Bucată de țesătură veche folosită în anumite scopuri (pentru ștersul prafului, pentru spălatul podelelor etc.); cârpă. 2) fig. pop. Persoană lipsită de caracter; cârpă. /Din petic

pétică f., pl. ĭ (d. petic). Est. Cîrpă, pînză ordinară p. vasele de bucătărie. Bucată de pînză veche aruncată: hîrtie făcută din peticĭ.

PETIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: petec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

peatec^[1] sn vz petic

petec sn vz petic

petecă sf vz petic

petic sn [At: N. TEST. (1648), 11^v/26 / V: ~tec sn, (reg) ~tecă sf, ~ă sf / Pl: ~ice, (rar) ~uri, ~ici / E: pbl ml pittacium] 1 (Udp „de”, care indică felul materialului) Bucată, fâșie nu prea mare dintr-o țesătură. 2 (Pgn) Fâșie dintr-un material oarecare. 3 (Spc) Bucată dintr-un material cu care se repară un obiect rupt sau găurit, aplicându-se peste ruptură, gaură. 4 (Îe) A-și da în ~ A-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi, vicii. 5 (Îae; fam) A-și trăda lipsa de valoare. 6 (Rar; îe) A-și cunoaște ~ul A ști ceea ce i se cuvine. 7 (Îae) A-și cunoaște slăbiciunile, defectele. 8 (Reg; îe) A face (pe cineva) ~ă A certa rău. 9 (Îae) A insulta pe cineva. 10 (Îae) A istovi pe cineva prin muncă. 11 (Reg; îe) A coase ~ la ~ A fi foarte zgârcit. 12 (Îe) A-și găsi (sau, înv, a-și nimeri) sacul (sau gaura) ~ul Se spune disprețuitor sau ironic, pentru a arăta potrivirea dintre doi oameni, dintre două lucruri etc. fără valoare, fără importanță etc. 13 (Spc; reg) Platcă la cămășile bărbătești. 14 (Pex; reg) Val de pănură de circa 40 de metri. 15 (Reg; îf petec) Pată de murdărie. 16 (Îs ~ de pământ, ~ de loc, ~ de moșie etc.) Suprafață mică de teren culțivabil. 17 (Pan; udp „de”) Suprafață mică de ceva, în raport cu întregul. 18 (Reg; îc) ~a-vântului Plantă nedefinită mai îndeaproape.

CROITORUL BUN NU LEAPĂDĂ NICI UN PETEC (pr.) = Se zice cînd se dă sfat pentru economie.

PETIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre doi inși asociați care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: petec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

PETIC, petice și petici, s. n. (Și în forma petec) 1. Bucată, fîșie tăiată sau ruptă dintr-o țesătură, dintr-o piele; (în special) bucată cu care se repară obiecte de stofă sau de piele găurite. El, într-un surtuc larg, fără culoare și cu buzunarele spintecate, purtîndu-și anevoie muzica-n spate, – ea, într-o rochiță scurtă din petici și c-un baideraș de lînă vechi. VLAHUȚĂ, O. A. 134. Cu antereu de canavață Ce se ținea numa-n ață Și cu nădragi de anglie Petece pe ei o mie. CREANGĂ, P. 148. Aoleo, lele Mărie, Dărui-te-ar mă-ta mie Numai c-un petic de iie. TEODORESCU, P. P. 302. ◊ Fig. În lumina slabă a petecului murdar de geam, bătut în cuie, se zărea uneori aburul unei răsuflări. DUMITRIU, N. 17. În a lucrurilor peteci căutînd înțelepciune. EMINESCU, O. I 140. ◊ Expr. A nu se mai ține petic de petic = (despre îmbrăcăminte) a fi foarte ruptă. Nu aveau haine, toate li se rupsese, de nu se mai țineau petec de petec. RETEGANUL, P. I 45. A-i curge (cuiva) peticele v. curge (I 9). A-i merge (cuiva) peticele, se spune pentru a arăta că o acțiune se desfășoară foarte intens. Zîna, cam cu chef cum era, au început deodată să joace, și unde nu juca și juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. Înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește... de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. A-și da în petic = a-și da pe față, fără voie, anumite cusururi; a greși. Mă miram eu să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. A pune peticul (la ceva) = a găsi o soluție de moment pentru a ieși din încurcătură. Totdeauna cînd se ivește (pe scenă) cîte un incident neprevăzut, Milo «știe să-i puie petecul». La TDRG. Și-a găsit sacul peticul (sau cum e sacul așa-i și peticul), se zice despre doi inși care au cam aceleași cusururi. Mîngăie-te la necazuri gîndind că sacul și-a găsit petecul. NEGRUZZI, S. I 251. 2. Bucată ruptă dintr-o hîrtie mai-mare. p. ext. act, document de mică valoare (sau socotit astfel și desconsiderat). Regimentul nostru și cel de artilerie n-au decît un petec de hartă împreună. CAMIL PETRESCU, U. N. 347. Ești fericit... că poți avea o scrisoare, un petec de hîrtie, un pretext. NEGRUZZI, S. III 480. ♦ Bucată dintr-un material oarecare, aplicată pe o piesă și fixată prin cuie, șuruburi etc., pentru a acoperi un gol, o ruptură etc. 3. Bucată mică, fîșie de teren (cultivabil). Petece negre de pămînt răsturnat prindeau pe brazdele lucii lumini fugare și o muțenie nesfîrșită stăpînea zările. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23. Pe tăpșanul dinspre apus se vede un petec de dumbravă rară. VLAHUȚĂ, O. AL. II 147. Cinci mii? Pentru un petic de loc? ALECSANDRI, T. 256. ◊ Fig. Cîte un petec uriaș de umbră alerga de-a curmezișul cîmpiei și altul de lumină îl urmărea, făcînd să sticlească bălțile; apoi venea încă unul de umbră. DUMITRIU, N. 87. – Variantă: petec s. n.

PETIC ~ce n. 1) Bucată ruptă, tăiată sau rămasă dintr-un material (țesătură, piele, hârtie etc.). 2) Bucată de material aplicat pe un obiect rupt sau stricat pentru a-l repara. ◊ ~ de ~ (sau ~ peste ~) cârpit de multe ori; cu multe cârpeli. A-i curge cuiva ~cele a) a fi zdrențăros; b) a fi foarte sărac. 3) Suprafață mică de teren (cu un anumit specific). Un ~ de pământ. Un ~ de grădină. 4) fig. Porțiune mică de ceva. ~ de omăt. ~ de umbră. /cf. lat. pittacium

petec n. 1. bucată ruptă sau tăiată dintró stofă: croitorul bun niciun petec nu leapădă; 2. petec învechit și lepădat: petece pentru fabricarea hârtiei; 3. fășie lunguiață de pământ: un petec de moșie; a-și da în petec, a se da de gol. [Cf. lat. medieval PETACCIUM].

peteci m. pl. friguri cu petișoare roșiatice pe piele. [Serb. PETIȚI (cf. it. petecchie)].

pétic (est) și pétec (vest) n., pl. e (vgr. pettýkion. V. pată). Bucată de pînză, postav orĭ pele cu care se cîrpește o haĭnă, un sac, niște încălțăminte ș. a. Un petec de moșie, o moșioară. Fig. A-țĭ cunoaște peticu, a-țĭ da samă de inferioritatea ta. A-țĭ da în petic, a-țĭ da în teapă, a face lucru spre care te trăgea instinctu saŭ educațiunea: bețivu n’a băut o zi, dar a doŭa zi tot șĭ-a dat în petic. Șĭ-a găsit sacu peticu, s’aŭ găsit prietinĭ doĭ oamenĭ răĭ saŭ ridiculĭ. A-țĭ curge (saŭ a-țĭ merge) peticele, a fi zdrențuros. Ĭ-a tras o bătaĭe de ĭ-aŭ mers peticele, l-a făcut ferfeniță.

petic s. n., pl. petice

petic s. n., pl. petice

petic s. n., pl. petice

petic, pl. petice

petec.

petec (petece), s. n. – 1. Bucată, fîșie de material, cîrpă, zdreanță. – 2. Plasture, astupătură. – 3. Slăbiciune, defect predominant. – Var. petică, petic. Mr. peatic, megl. petic. Origine necunoscută. Pare cuvînt identic calabr. pettica „fîșie de piele”, care este trimis la gr. πιττάϰιον › lat. pittacium „bucată de piele”, cf. pitac, it. petecchia, sp. petequia, (Corominas, III, 713), ca și sp. pedazo, cat., prov. pedaç, fr. pièce (Pușcariu 1287; REW 6547); dar der. e dificilă (Philippide, Principii, 18), a vrut s-o explice pornind de la vb. a peteci, iar Byck-Graur 19 pornind de pl.; dar, pe lîngă că nu par convingătoare, aceste explicații trec sub tăcere problema accentului. Alte explicații nu sînt nicidecum suficiente: din gr. πίττα „bitumen”, ca pată (Candrea, Conv. lit., XXXVIII (1904), 874); dintr-un prerom. *paltika, cf. alb. petke „mic” (Philippide, II, 726; K. Treimer, Beiträge zur alb. Sprachgeschichte, p. 350; Capidan, Raporturile, 545). Lat. *picticus? Der. peticar (var. petecar), s. m. (adunător de petice; telal; cizmar care pune petice); peticărie (var. petecărie), s. f. (mulțime de petice, de haine vechi); petici (var. peteci), vb. (a cîrpi; a rupe, a zdrențui); peticos (var. petecos), adj. (plin de petice); (îm)petecat (var. (îm)peticat, (îm)petecit), adj. (cîrpit, plin de petice); peticuț, s. n. (petic; Munt., covor fin); peticări (var. petecări), vb. (a petici).

PETICĂ, Ștefan (1877-1904, n. sat Bucești, jud. Galați), poet simbolist român. Versuri remarcabile prin sensibilitatea delicată și prin universul modern de imagini („Fecioara în alb”, „Când vioarele tăcură”, „Moartea visurilor”, „Cântecul toamnei”); poeme în proză, teatru liric („Solii păcii”). Eseuri („Poezia nouă”, „Transformarea liricei”). Publicistică literă impunând prin modernitate.

a-și da în petic expr. a-și arăta involuntar proasta creștere sau defectele; a se manifesta în mod necivilizat.

PETICĂ s. v. cârpă.

PETICĂ s. buleandră, cîrpă, fleandură, otreapă, zdreanță, (pop.) treanță, (înv. și reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, șuleandră, tîrfă, (Mold., Bucov. și Transilv.) cîrță, (Mold. și Bucov.) cotreanță, (Transilv.) ronghi, (înv., in Mold.) felegă. (Șterge praful cu o ~.)

PETIC s. 1. ruptură, zdreanță, (prin Transilv.) folt. (Un ~ dintr-o cămașă veche.) 2. (la pl.) ațe (pl.), v. zdrențe. 3. v. bucată.

PETIC s. 1. ruptură, zdreanță, (prin Transilv.) folt. (Un ~ dintr-o cămașă veche.) 2. (la pl.) ațe (pl.), zdrențe (pl.). (Haina e numai ~.) 3. bucată, fîșie, limbă, sprînceană. (Un ~ de pădure.)

Petic de hîrtie – Cu aceste cuvinte a definit cancelarul german Bethmann-Hollweg, tratatele, la 4 august 1914. În acea zi (deci cu zece zile înainte de izbucnirea primului război mondial), sir Edward Goschen, ambasadorul Marii Britanii la Berlin, se prezentă în audiență cancelarului, notificîndu-i că Anglia va declara război Reichului, dacă acesta nu va respecta tratatul internațional prin care era garantată neutralitatea Belgiei (tratat semnat și de Germania). „Cum? – răspunse Bethmann-Hollweg – vreți să faceți război unei națiuni înrudite (Kaizerul era văr cu regele Angliei) pentru un petic de hîrtie?” Vorbele acestea: scrap of paper (consemnate pentru prima oară în englezește) au ajuns să fie cunoscute grație raportului făcut de ambasadorul britanic, raport publicat într-o „carte albastră”. De atunci expresia „petic de hîrtie” și-a extins sfera de aplicație, fiind astăzi întrebuințată pentru orice act nerespectat, pentru orice hîrtie fără de valoare. IST.