permutație sf [At: ASACHI, E. I, 119/1 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr permutation, lat permutatio] (Asr) 1 (Mat; Lin) Permutare (2). 2 Permutare (3). 3 (Nob) Transferare.

PERMUTAȚIE, permutații, s. f. Permutare. – Din fr. permutation, lat. permutatio.

PERMUTAȚIE, permutații, s. f. Permutare.

PERMUTAȚIE s.f. Permutare. [Gen. -iei, var. permutațiune s.f. / cf. fr. permutation, lat. permutatio].

PERMUTAȚIE s. f. permutare. (< fr. permutation, lat. permutatio)

permutațiune sf vz permutație

PERMUTAȚIUNE s.f. v. permutație.

permutați(un)e f. acțiunea de a (se) permuta și rezultatul ei.

*permutațiúne f. (lat. permutátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a se permuta. – Și -áție și -áre.

permutație (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. permutația (desp. -ți-a), g.-d. art. permutației; pl. permutații, art. permutațiile (desp. -ți-i-)

permutație (rar) (-ți-e) s. f., art. permutația (-ți-a), g.-d. art. permutației; pl. permutații, art. permutațiile (-ți-i-)

permutație s. f., pl. permutații

permutație

PERMUTAȚIE s. 1. mutare, mutat, permutare, strămutare, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu slujba la Bacău.) 2. v. permutare.

PERMUTAȚIE s. 1. mutare, mutat, permutare, strămutare, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu slujba la Bacău.) 2. (MAT., LINGV.) permutare.