opțiuni
  • info

18 definiții pentru peremptoriu

din care

Explicative DEX

PEREMPTORIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

peremptoriu, ~ie a [At: MICU, ap. CONTRIBUȚII, III, 297 / V: (rar) ~mtoriu, ~ie, (înv) ~remtor[1] / Pl: ~ii / E: lat peremptorius, fr péremptoire] 1 (Jur) Care aparține perempțiunii. 2 Privitor la perempțiune. 3 (Liv) Care nu poate fi tăgăduit, combătut, răsturnat etc. cu nimic. corectat(ă)

  1. În original, incorect tipărit: remtor — LauraGellner

PEREMPTORIU, -IE, peremptorii, adj. (Livr.) Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

PEREMPTORIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit; neîndoielnic, vădit, evident. Răspundem prin următoarele argumente peremptorii. HASDEU, I. V. 237.

PEREMPTORIU, -IE adj. De netăgăduit; vădit, evident, neîndoielnic. [Pron. -riu. / cf. fr. péremptoire, lat. peremptorius].

PEREMPTORIU, -IE adj. de netăgăduit; vădit, evident, neîndoielnic. (< lat. peremptorius, fr. péremptoire)

PEREMPTORIU ~e (~i) Care este de netăgăduit; imposibil de a fi contestat; evident; vădit; neîndoielnic. /<lat. peremptorius, fr. péremptoire

peremptoriu a. care decide definitiv, fără obiecțiune posibilă: răspuns peremptoriu.

*peremptóriŭ, -ie adj. (lat. peremptorius. V. perimez). Jur. Relativ la perempțiune: excepțiune peremptorie. Deciziv, contra căruĭa nu se poate replica: argument peremptoriŭ. Adv. În mod peremptoriŭ: a răspunde peremptoriŭ.

peremtor a vz peremptoriu

peremtoriu, ~ie a vz peremptoriu

Ortografice DOOM

peremptoriu [riu pron. rĭu] (desp. -remp-to-) adj. m., f. peremptorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. peremptorii

peremptoriu [riu pron. rĭu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptorie (-ri-e); pl. m. și f. peremptorii

peremptoriu adj. m. (sil. -to-riu [pron. -riu]), f. peremptorie (sil. -ri-e); pl. m. și f. peremptorii

peremptoriu

peremptoriu, -rie.

Sinonime

PEREMPTORIU adj. v. categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit.

peremptoriu adj. v. CATEGORIC. CERT.. EVIDENT. INCONTESTABIL. INDISCUTABIL. NECONTESTABIL. NECONTESTAT. NEDISCUTABIL. NEÎNDOIELNIC. NEÎNDOIOS. NETĂGĂDUIT. SIGUR. VĂDIT.

Intrare: peremptoriu
peremptoriu adjectiv
  • silabație: pe-remp-to-riu info
  • pronunție: peremptorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • peremptoriu
  • peremptoriul
  • peremptoriu‑
  • peremptorie
  • peremptoria
plural
  • peremptorii
  • peremptoriii
  • peremptorii
  • peremptoriile
genitiv-dativ singular
  • peremptoriu
  • peremptoriului
  • peremptorii
  • peremptoriei
plural
  • peremptorii
  • peremptoriilor
  • peremptorii
  • peremptoriilor
vocativ singular — —
plural — —
peremtor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
peremtoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

peremptoriu, peremptorieadjectiv

  • 1. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: evident neîndoielnic vădit
    • format_quote Răspundem prin următoarele argumente peremptorii. HASDEU, I. V. 237. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.