perempțiune sf [At: ANTONESCU, D. / V: (rar) ~mț~ / P: ~pți-u~ / Pl: ~ni / E: fr péremption] (Jur) 1 Stingere a unui proces în fața unei instanțe din cauza lipsei de acțiune în termenul legal. 2 Perimare.

PEREMPȚIUNE, perempțiuni, s. f. (Jur.) Perimare.

PEREMPȚIUNE s.f. Stingere a unui proces după un anumit timp; perimare. [Pron. -ți-u. / < fr. péremption, lat. peremptio].

PEREMPȚIUNE s. f. (jur.) stingere a unui proces după un anumit timp; perimare. (< fr. péremption, lat. peremptio)

*perempțiúne f. (lat. per-émptio, -ónis, d. perímere, peremptum, a ucide. V. perimez). Jur. Anularea pin prescripțiune a uneĭ procedurĭ civile.

peremțiune sf vz perempțiune

perempțiune (jur.: perimarea unei acțiuni) (desp. -remp-ți-u-) s. f., g.-d. art. perempțiunii; pl. perempțiuni

perempțiune (perimarea unei acțiuni juridice) (-remp-ți-u-) s. f., g.-d. art. perempțiunii; pl. perempțiuni

perempțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. perempțiunii; pl. perempțiuni

PEREMPȚIUNE s. (JUR.) perimare. (~ unei acțiuni.)

PEREMPȚIUNE s. (JUR.) perimare. (~ unei acțiuni.)