PERCHIZIȚIONA, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționa vb. I] – Din fr. perquisitionner.

perchiziționa v vz percheziționa

PERCHIZIȚIONA vb. I. v. percheziționa.

perchiziționà v. a face perchizițiuni.

PERCHEZIȚIONA vb. I v. perchiziționa.

percheziționa vt [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: perchiz~ / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: fr perquisitionner] 1 (C. i. oameni, locuințe) A supune unei percheziții (1). 2 (Pgn) A cerceta amănunțit.

PERCHEZIȚIONA, percheziționez, vb. I. Tranz. A efectua o percheziție, a supune unei percheziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: perchiziționa vb. I] – Din fr. perquisitionner.

PERCHEZIȚIONA, percheziționez, vb. I. Tranz. A supune unei percheziții. Înainte de-a pleca eu, trebuie percheziționată casa încă o dată. POPA, V. 127. – Variantă: perchiziționa (SADOVEANU, O. VI 274) vb. I.

PERCHEZIȚIONA vb. I. tr. A face o percheziție. [Pron. -ți-o-, var. perchiziționa vb. I. / < fr. perquisitionner].

PERCHEZIȚIONA vb. tr. a face o percheziție. (< fr. perquisitionner)

A PERCHEZIȚIONA ~ez tranz. (persoane, locuințe) A supune unei percheziții. [Sil. -ți-o-] /<fr. perquisitionner

*perchiziționéz v. tr. (fr. perquisitionner). Fac perchizițiune, caut, cercetez peste tot: a perchiziționa un apartament, un individ.

perchiziționa / percheziționa (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționează / percheziționează

!percheziționa (a ~) (desp. -ți-o-) vb., ind. prez. 1 sg. percheziționez, 3 percheziționează; conj. prez. 1 sg. să percheziționez, 3 să percheziționeze

percheziționa vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. percheziționez, 3 sg. și pl. percheziționează

PERCHEZIȚIONA vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî.

PERCHEZIȚIONA vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî.