peltici^[1] vr [At: TDRG / Pzi: ~cesc / E: peltic] (Rar) 1 A deveni peltic. 2 (Pex) A vorbi cu greutate. corectat(ă)

PELTICI, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic, a dobîndi o rostire peltică. Inima lui era acum cît un purice și limba i se pelticise cu totul. La TDRG.

A SE PELTICI mă ~esc intranz. rar 1) (despre persoane) A fi peltic; a vorbi rostind cu greu și denaturând unele sunete (c, ș, j etc.). 2) A vorbi cu greutate și neclar (ca un peltic). /Din peltic

pelteag, ~ă a vz peltic

peltec, ~ă a vz peltic

peltic, ~ă a [At: POLIZU / V: (reg) ~teag, ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: tc peltek] 1 (D. oameni) Care rostește defectuos anumite consoane Si: sâsâit, (reg) cepeleag. 2 (D. vorbire, cuvinte etc.) Care reflectă rostirea defectuoasă a anumitor consoane.

PELTIC, -Ă, peltici, -e, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite sunete; care pronunță «s» și «z» în loc de «ș» și «j» (v. cepeleag, sîsîit); (despre vorbirea omului) care prezintă acest defect. Vorbea repede, cu un imperceptibil accent peltic. ▭ Nu mă considera nimeni o fetiță peltică și străvezie. G. M. ZAMFIRESCU, SP. M. N. II 194. Henrieta...prinse a vorbi cu ea [cu fetița] limba peltică a copiilor. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ (Adverbial) Vorbea moale, cam peltic, și ochii umezi niciodată nu se ținteau asupra omului. SADOVEANU, O. VI 138. E un om de treabă ginerele; dar e slab de înger. vorbește peltic. CARAGIALE, S. 81. ◊ (Substantivat) Sub această rubrică se așază «esercițiele de pronunțare», făcute în ciuda copiilor, gîngavilor și pelticilor. TEODORESCU, P. V. 258.

PELTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care rostește cu greu și neclar unele consoane; cepeleag. 2) (despre vorbire) Care trădează o rostire defectuoasă. /<turc. peltek

peltic a. și m. care nu poate rosti unele litere. [Turc. PELTEK].

peltíc, -ă adj. (turc. peltek). Cepeleag, care nu poate pronunța unele litere ca ș, j, ț, în locu cărora pronunță s, z, th (grecesc). Adv. Ca pelticiĭ: a vorbi peltic. V. gîngav.

pelticésc (mă) v. refl. Devin peltic.

peltici (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă pelticesc, 3 sg. se pelticește, imperf. 1 sg. mă pelticeam; conj. prez. 1 sg. să mă pelticesc, 3 să se pelticească; imper. 2 sg. afirm. pelticește-te; ger. pelticindu-mă

!peltici (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticește, imperf. 3 sg. se pelticea; conj. prez. 3 să se pelticească

peltici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pelticesc, imperf. 3 sg. pelticea; conj. prez. 3 sg. și pl. pelticească

peltic adj. m., pl. peltici; f. peltică, pl. peltice

peltic adj. m., pl. peltici; f. peltică, pl. peltice

peltic adj. m., pl. peltici; f. sg. peltică, pl. peltice

PELTIC adj. sâsâit, (Mold. și Transilv.) cepeleag, (Transilv. și Olt.) șișcav. (Om ~.)

PELTIC adj. sîsîit, (Mold. și Transilv.) cepeleag, (Transilv. și Olt.) șișcav. (Om ~.)

peltic (peltică), adj. – Sîsîit, cepeleag. – Mr., megl. peltec. Tc. peltek (Șeineanu, II, 288; Lokotsch 1646; Ronzevalle 60), cf. ngr. πελτέϰης, bg. peltek. – Der. pelticie, s. f. (defectul omului peltic); peltici, vb. (a vorbi peltic); pelticărie, s. f. (vorbire peltică).