pelinariță sf [At: BRANDZA, FL. 277 / Pl: ~țe / E: pelin + -ariță] Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu flori galbene, folosită în medicină pentru proprietățile ei toxice Si: (reg) pelin (5), iarbă-bărboasă, peliniță-neagră, știr-negru, vătricel (Artemisia vulgaris).

PELINARIȚĂ, pelinarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeeior, înrudită cu pelinul; frunzele uscate sînt întrebuințate de țărani la aprins focul (Artemisia vulgaris). Nici un amînar n-avea, Ori vreo dalbă pelinariță Ori vreo mică iesculiță, Ori vreo așchie de creminiță, Ca să-și facă luminiță. PĂSCULESCU, P. P. 171.

PELINARIȚĂ ~e f. Varietate de pelin, având frunze adânc crestate și păroase pe partea din dos, care crește pe marginile drumurilor și a ogoarelor și este folosită în medicină. /pelin + suf. ~ăriță

pelináriță f., pl. e (d. pelin). O plantă amară și tonică din familia pelinuluĭ și cam asemenea cu el la aspect, numită în Trans. și pelin negru (artemisia vulgáris).

pelinariță s. f., g.-d. art. pelinariței; pl. pelinarițe

pelinariță s. f., g.-d. art. pelinariței; pl. pelinarițe

pelinariță s. f., g.-d. art. pelinariței; pl. pelinarițe

PELINARIȚĂ s. (BOT.; Artemisia vulgaris) (reg.) pelin, vetricel, iarbă-bărboasă, peliniță neagră, știr-negru.

PELINARIȚĂ s. (BOT.; Artemisia vulgaris) (reg.) pelin, vericel, iarbă-bărboasă, peliniță neagră, știr-negru.

PELINÁRIȚĂ (< pelin) s. f. Plantă erbacee perenă, din familia compozitelor înaltă de 50-150 cm, cu frunze bicolore și cu flori galbene (Artemisia vulgaris); pelin negru. Este folosită în medicina umană și veterinară, având proprietăți diuretice, vermifuge, antiinflamatoare, laxative etc.