PATIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată; p. ext. pasiune, iubire excesivă pentru ceva, pornire nestăpânită; suferință morală. ♦ Părtinire, parțialitate; dușmănie, ură. ◊ Loc. adv. Cu patimă = pătimaș. 2. (Înv. și pop.) Suferință fizică, caznă, chin; boală. ♦ (În credința creștină) Patimile Mântuitorului = suferințele îndurate de Isus Hristos. Săptămâna Patimilor = săptămâna dinainte de Paști; Săptămâna Mare. [Var.: patemă s. f.] – Din ngr. páthima.

patemă sf vz patimă

patimă sf [At: HERODOT (1645), 204 / V: (înv) ~ină, ~temă / Pl: ~mi, (rar) ~me / E: ngr πάθημα] 1 (Înv) Nenorocire. 2 (Înv) Necaz. 3 Suferință fizică la care este supus cineva Si: caznă, supliciu, tortură. 4 (Pex) Chin moral Si: (înv) pasiune. 5 (Bis; lpl; șîs săptămâna ~milor) Chinuri îndurate de lisus Hristos în săptămâna premergătoare răstignirii Sale Si: supliciu. 6 (Înv) Boală. 7 (Îvr; îs) ~mile mării Rău de mare. 8 Tendință puternică și nestăpânită însoțită de o preocupare exagerată și obsedantă pentru satisfacerea anumitor dorințe Si: pasiune, (fam) boală. 9 Deprindere rea Si: nărav, viciu, (reg) natură. 10 Iubire intensă, excesivă. 11 Plăcere exagerată. 12 Subiectivism. 13 (Îlav) Cu ~ Pătimaș. 14 (Îe) A cădea în ~ma băuturii (sau a alcoolului, a jocului etc.) A bea, a juca jocuri de noroc etc. în mod excesiv. 15-20 (Ccr) Obiect al unei patimi (8-12).

patină³ sf vz patimă

pătima v vz pătimi

pătimi [At: CORESI, EV. 327 / V: (reg; cscj) ~ma / Pzi: ~mesc / E: patimă] (Îvp) 1 vt A suferi chinuri, necazuri, dureri fizice sau morale Si: a îndura, a răbda. 2 vi A fi bolnav grav.

PATIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată; p. ext. pasiune, iubire excesivă pentru ceva, pornire nestăpânită; suferință morală. ♦ Părtinire, parțialitate; dușmănie, ură. ◊ Loc. adv. Cu patimă = pătimaș. 2. (Înv. și pop.) Suferință fizică, caznă, chin; boală. ♦ (În credința creștină) Patimile Mântuitorului = suferințele îndurate de Isus Cristos. Săptămâna patimilor = săptămâna dinainte de Paști; săptămâna mare. [Var.: patemă s. f.] – Din ngr. páthima.

PATIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecîndu-i adesea dreapta judecată (v. pasiune); p. ext. iubire excesivă, pornire nestăpînită (îndeosebi spre ceva rău, v. nărav, viciu); suferință morală. Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frînge Și de durerea altor inimi Învață-mă, stăpîne-a plînge. GOGA, P. 6. Din toate chestiile cîte s-au discutat de la glorioasele evenimente din 11 iunie încoa, cea mai grea, cea mai delicată și totdeodată aceea care a iscat mai multe patimi în țară este fără îndoială chestia d-a face pe țăran proprietar. BĂLCESCU, O. I 233. ◊ Fig. Vînturile patimilor rătăcesc și ele, aleargă de ici-colo. ANGHEL, PR. 123. ♦ Părtinire, parțialitate; ură. Noi fără patimă vom arăta ceea ce am văzut cu ochii noștri. BĂLCESCU, O. II 236. 2. (Învechit) Suferință fizică, caznă, chin. Se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. CREANGĂ, P. 306. ◊ (În credința creștină) Patimile Mîntuitorului = suferințele îndurate de Iisus Hristos. Săptămîna patimilor = săptămîna mare. V. mare. De ce nu vă astîmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar în săptămîna patimilor? CREANGĂ, P. 110. ♦ Boală. Sărmană copilă, Ce patimă grea! M-apuc-o milă Cînd privesc la ea. ALECSANDRI, T. I 209. De bucurie că s-au învrednicit a-și videa pe bietul fiu, putea să cadă în vreo patimă. DRĂGHICI, R. 310. – Variantă: patemă (EMINESCU, O. I 218) s. f.

PĂTIMI, pătimesc, vb. IV. Tranz. A suferi, a îndura (neplăceri, lipsuri). Serafim Mogoș, cu tîmplele cărunte și ochii cuminți, povestea ce-a pătimit de la jandarmi. REBREANU, R. I 126. D-ta ești vinovat... de toate cîte am pătimit. CARAGIALE, O. III 79. Împărăteasa povestește soțului său cîte a pătimit ea. CREANGĂ, P. 101. Intranz. Nu pot să nu pătimesc cînd mă văd lepădat ca. un vatrar în lunile de vară. ALECSANDRI, T. I 377. Omul pînă nu pătimește nu să învață. PANN, P. V. III 50. (Fig.) Folosul ce a izvorît din cărțile bisericești... e netăgăduit, dar gramatica mult pătimi. NEGRUZZI, S. I 258. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd natura suferinței) Grigore flăcăul nu pătimea numai de furtunoasa boală a dragostei, SADOVEANU, O. VII 307. Un arap de la Fez, care călătorește cu noi, pătimește de boala mării și se vaită. ALECSANDRI, O. P. 312. Eu în tot cursul călătoriei mele am fost sănătos, numai am pătimit de ochi. KOGĂLNICEANU, S. 11.

PATIMĂ ~e f. 1) Sentiment de afecțiune puternică și durabilă (pentru cineva sau ceva); pasiune; dragoste. 2) Obișnuință anormală nedirijată de voință și de rațiune; viciu. A avea ~a beției. 3) înv. Suferință fizică la care este supus cineva; caznă. ◊ Săptămâna ~ilor săptămâna dinaintea Paștilor; Săptămâna Mare. [G.-D. patimii] /<ngr. páthima

A PĂTIMI ~esc 1. intranz. A trece prin patimi; a avea o durere fizică sau morală (cauzată de o boală sau de diferite greutăți, neplăceri etc.); a suferi. 2. tranz. A suporta depășind cu greu; a îndura. /Din patimă

patimă f. 1. suferință, în special cele îndurate de Isus: săptămâna patimilor, cea dinaintea Paștilor; 2. pasiune, mai ales de un caracter violent și dezordonat: patima jocului, patima beției; 3. părtinire: vorbește cu patimă; 4. boală: patimă de ficat. [Gr. mod.].

pătimì v. 1. a suferi de o boală: pătimește de friguri; 2. a suferi martiriu: au pătimit pentru dragostea lui Hristos CR.; 3. a îndura necazuri: multe am pătimit; 4. a suferi în genere: când țara pătimește AL.

pátimă f., pl. ĭ și (rar) e (ngr. páthima, d. vgr. pásho [aor. épathon], sufer. V. pătimesc, pățesc, patos). Suferință, maĭ ales vorbind de a luĭ Iisus Hristos: săptămîna patimilor (cele șapte zile în ainte de Paște). Pasiune, ĭubire excesivă: a ĭubi cu patimă, patima bețiiĭ. Pasiune, ură: a judeca cu patimă. Rar. Boală: patimă de picĭoare.

pătimésc v. intr. (d. patimă). Sufer, îndur martiriu: Iĭsus Hristos a pătimit pentru oamenĭ. Îs bolnav: a pătimi de stomah. Îndur necazurĭ, neplăcerĭ morale: multe am pătimit de atuncĭ.

patimă s. f., g.-d. art. patimii; pl. patimi

pătimi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimesc, 3 sg. pătimește, imperf. 1 pătimeam; conj. prez. 1 sg. să pătimesc, 3 să pătimească

patimă s. f., g.-d. art. patimii; pl. patimi

pătimi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimesc, imperf. 3 sg. pătimea; conj. prez. 3 să pătimească

patimă s. f., g.-d. art. patimii; pl. patimi

pătimi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimesc, imperf. 3 sg. pătimea; conj. prez. 3 sg. și pl. pătimească

patimă, -mi.

PATIMĂ s. 1. v. entuziasm. 2. v. pasiune. 3. nărav, pasiune, viciu, (fam.) boală. (A dat în ~ jocului de cărți.) 4. iubire, pasiune. (~ de bani.) 5. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, viciu, (pop. și fam.) pârțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfic, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 6. v. părtinire. 7. v. chin. 8. v. tortură.

PATIMĂ s. v. afecțiune, belea, boală, bucluc, dandana, încurcătură, maladie, martiraj, martiriu, mucenicie, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, supliciu.

PĂTIMI vb. v. suferi.

PĂTIMI vb. 1. v. îndura. 2. a suferi, (înv. și pop.) a se munci. (De multe a mai ~!)

patimă s. v. AFECȚIUNE. BELEA. BOALĂ. BUCLUC. DANDANA. ÎNCURCĂTURĂ. MALADIE. MARTIRAJ. MARTIRIU. MUCENICIE. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ, NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SUPĂRARE. SUPLICIU.

PATIMĂ s. 1. ardoare, avînt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, pornire, (livr.) fervență, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ specifică tinereții.) 2. pasiune, (înv.) împătimire. (O iubește cu ~.) 3. nărav, pasiune, viciu, (fam.) boală. (A dat in ~ jocului de cărți.) 4. iubire, pasiune. (~ de bani.) 5. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, viciu, (pop. și fam.) pîrțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 6. părtinire, subiectivism, (rar) parțialitate, pasiune, (înv.) părtășie. (Atitudine plină de ~.) 7. chin, durere, încercare, păs, pătimire, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scîrbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Ce ~i a avut de îndurat!) 8. calvar, canon, caznă, chin, durere, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strînsoare, trudnicie. (A fost supus la ~i îngrozitoare.)

PĂTIMI vb. 1. a îndura, a păți, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!) 2. a suferi, (înv. și pop.) a se munci. (De multe a mai ~.)

pătimi vb. v. SUFERI.

patimă (patimi), s. f. – 1. Pasiune, suferință, chin, martiriu. – 2. Maladie, boală. – 3. Pasiune, viciu. – Mr. pathimă. Mgr. πάθημα (Murnu 42; REW 6291). Der. din ngr. nu e posibilă fonetic (Pascu, Beiträge, 11). – Der. pătimaș, adj. (pasionat; bolnav); pătimi, vb. (a suferi); împătimi, vb. refl. (a trezi o pasiune; a se vicia); pătimitor, adj. (înv., pasiv); compătimi, vb., din fr. compatir adaptat la rom. pătimi; compătimitor, adj. (care compătimește).

Eifersucht ist eine Leidenschaft, die mit Eifer sucht, was Leiden schafft (germ. „Gelozia este o patimă, care caută cu tot dinadinsul motive de suferință”) – Pastorul german D.E. Schleiermacher, autorul acestor 11 cuvinte despre gelozie, și-a asigurat prin ele pomenirea numelui mai mult decît prin ale sale 11 volume de teologie, 10 volume de predici și 9 volume de filozofie. Fraza a devenit repede foarte populară în limba germană, datorită îndeosebi dublului joc de cuvinte (Eifer + sucht = Fifersucht și Leiden + schaft = Leidenschaft), dat ca model în istoria calamburului. Ea se adresează persoanelor care manifestă o gelozie exagerată. LIT.

Quae nocent, docent (lat. „Cine a pătimit, a învățat”) – dicton popular latin, corespunzător proverbului nostru: Tot pățitul e priceput. FOL.