patentat, ~ă [At: MACEDONSKI, O. III, 82 / Pl: ~ați, ~e / E: patenta] 1-22 smf, a (Persoană) căreia i s-a acordat o patentă (1-11). 23 a (D. invenții; asr) Brevetat. 24-25 smf, a (Înv) (Persoană) care plătește patentă (10). 26 a (Fig; prt; d. oameni și însușirile lor) Notoriu. 27 a (Fig; prt; d. oameni și însușirile lor; rar) Care are o proastă reputație Si: interlop.

PATENTAT, -Ă, patentați, -te, adj. (Despre invenții) Pentru care s-a acordat o patentă (1); brevetat.

PATENTAT, -Ă adj. Care a obținut o patentă; brevetat. ♦ (Fig., peior.; despre oameni și însușirile lor) Notoriu, evident, patent. [Cf. fr. patenté].

PATENTAT, -Ă adj. 1. care a obținut o patentă; brevetat. 2. (fig.; despre oameni și însușirile lor) notoriu, evident, patent². (< fr. patenté)

patentat a. care plătește patentă.

*patentát, -ă adj. (fr. petenté). Care posedă o diplomă, o patentă. Fig. Un prost patentat.

patenta vt [At: MAIORESCU, CR. I, 331 / Pzi: ~tez / E: fr patenter, ger Patentieren] 1-11 (Înv) A acorda cuiva o patentă (1-11). 12 (Asr; c. i. o invenție) A breveta. 13 (Înv) A supune la patentă (10). 14 (Teh; c. i. sârme sau benzi de oțel) A trata termic pentru a mări rezistența la prelucrarea la rece.

PATENTA, patentez, vb. I. Tranz. (La noi în trecut) 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta o invenție. (Ieșit din uz) A supune (pe cineva) la plata unei patente (2). 2. (Tehn.) A aplica tratamentul de patentare (2) unei sîrme.

PATENTA vb. I. tr. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. A căli un metal în plumb. ♦ A trata termic o sîrmă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. [< fr. patenter].

PATENTA vb. tr. 1. a acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. (tehn.) a trata termic o sârmă sau o bandă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. (< fr. patenter, germ. patentieren)

A PATENTA¹ ~ez tranz. 1) (invenții, descoperiri etc.) A recunoaște în mod oficial (prin acordare de patentă); a breveta. 2) (sârme de oțel) A supune unui tratament termic (în vederea obținerii unei rezistențe mai mari). /<fr. patenter, germ. patentieren

A PATENTA² ~ez tranz. (negustori sau liber-profesioniști) A impune la plata unei patente. /<fr. patenter, germ. patentieren

patentà v. 1. a supune la patentă; 2. a da o patentă cuiva.

*patentéz v. tr. (fr. patenter). Supun la plata patenteĭ: a patenta o firmă. Brevetez, liberez o patentă, o diplomă care recunoaște o invențiune. Fac să mi se breveteze o invențiune: mĭ-am patentat mașina pe care am inventat-o.

patenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. patentez, 3 patentează; conj. prez. 1 sg. să patentez, 3 să patenteze

patenta (a ~) vb., ind. prez. 3 patentează

patenta vb., ind. prez. 1 sg. patentez, 3 sg. și pl. patentează

PATENTAT adj. v. brevetat, evident, învederat, notoriu, patent, vădit.

patentat adj. v. BREVETAT. EVIDENT. ÎNVEDERAT. NOTORIU. PATENT. VĂDIT.

PATENTA vb. v. breveta.

patenta vb. v. BREVETA.

patentat, -ă, patentați, -te adj. (peior. – d. însușirile oamenilor) notoriu, evident.