paronomază sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~ze / E: fr paronomase] Figură de stil care constă în asocierea a două cuvinte asemănătoare ca formă, dar deosebite ca înțeles Si: (rar) paronomasie.

PARONOMAZĂ s.f. Figură de stil care constă în alăturarea de cuvinte asemănătoare ca formă, dar cu înțeles deosebit; paronomasie. [Cf. fr. paronomase, gr. paronomasia].

PARONOMAZĂ s. f. figură de stil, constând în alăturarea de cuvinte asemănătoare ca formă, dar cu înțeles deosebit; paronomasie. (< fr. paronomase, lat., gr. paronomasia)

PARONOMAZĂ ~e f. Figură de stil constând în folosirea paronimelor pentru a obține anumite efecte expresive. /<fr. paronomase

paronomază f. întrebuințare în aceeaș propozițiune de vorbe analoge, după formă și diferite după sens.

paronomază (desp. pa-ro-/par-o-) s. f., g.-d. art. paronomazei; pl. paronomaze

!paronomază (pa-ro-/par-o-) s. f., g.-d. art. paronomazei; pl. paronomaze

paronomază s. f. (sil. mf. par-), g.-d. art. paronomazei; pl. paronomaze

PARONOMAZĂ s. (rar) paronomasie. (~ este o construcție stilistică.)

PARONOMAZĂ s. (rar) paronomasie. (~ este o construcție stilistică.)

paronomază (gr. paronomasia „cuvinte aproape asemănătoare”), figură de stil bazată pe paronimie și care constă în folosirea unor paronime în același enunț, în așa fel încât similitudinea sonoră dintre cuvinte produce surpriza unei oarecare relații semantice aparente, care ar îndreptăți enunțul; mai ales că unele paronime pot avea chiar radical comun (A): „Cine-mparte parte-și face.”; „Qui s’assemble se ressemble.”; „Traduttore traditore.”

PARONOMAZĂ (< fr. paranomase < gr. paronomasia, cuvinte aproape asemănătoare) Figură de stil, reluare a cuvîntului de bază, dezvoltat cu scopul de a crea o imagine, dar mai ales pentru efectul sonor al expresiei. Se întîlnește des și în poezia populară. Ex. Mioriță laie Laie – bucălaie... (Miorița) Umblă turcii d’aiurea D’aiurea prin plaiurea. (Badiul)