paralaxă sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) ~x sn / Pl: ~xe / E: fr parallaxe, lat parallaxis] 1 (Ast; șîs ~ astronomică, ~ geocentrică) Unghi sub care se vede, din centrul unui astru, depărtarea dintre centrul pământului și un observator de pe suprafața pământului. 2 (Șîs ~ anuală a stelelor, ~ astronomică, ~ stelară) Unghi maxim sub care se vede, dintr-o stea, raza orbitei pământului în jurul soarelui Si: (înv) semiosie. 3 (Gmt) Unghi dintre dreptele care unesc un punct foarte depărtat cu extremitățile unei baze de observare.

PARALAXĂ, paralaxe, s. f. Unghiul dintre dreptele care unesc un punct foarte depărtat cu extremitățile unei baze de observare.

PARALAXĂ s.f. Unghi format de două drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul Pămîntului și cealaltă din locul unde se află observatorul. ♦ Unghi sub care se vede un front oarecare la o anumită distanță. [< fr. parallaxe, cf. gr. parallaxis – schimbare].

PARALAXĂ s. f. 1. unghi sub care se vede un front oarecare la o anumită distanță. ◊ unghi din două drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul Pământului și cealaltă din punctul de observație. 2. eroare la citirea instrumentelor de măsurat cu ac indicator, când observatorul nu privește perpendicular scala aparatului. (< fr. parallaxe, gr. parallaxis, schimbare)

PARALAXĂ ~e f. 1) Unghi sub care se vede raza Pământului sau a orbitei sale de pe alt corp ceresc. 2) Schimbare aparentă a poziției unui punct depărtat datorită deplasării reale a ochiului observatorului. /<fr. parallaxe, lat. parallaxis

paralaxă f. Astr. schimbare în pozițiunea aparentă a unui astru pe cer, când, în loc de a-l observa din centrul pământului, îl observăm dintr’un punct al suprafeței sale.

*paraláxă f., pl. e (vgr. parálaxis, schimbare, din cauză că steaŭa pare că-șĭ schimbă locu cînd îșĭ schimbă locu observatoru). Astr. Unghĭ format în centru unuĭ astru de doŭă liniĭ care se trag una din centru pămîntuluĭ, și alta din ochĭu observatoruluĭ așezat pe suprafața pămîntuluĭ.

paralax sn vz paralaxă

paralaxă s. f., g.-d. art. paralaxei; pl. paralaxe

paralaxă s. f., g.-d. art. paralaxei; pl. paralaxe

paralaxă s. f., g.-d. art. paralaxei; pl. paralaxe

PARALAXĂ s. (ASTRON.) 1. (înv.) semiosie. 2. paralaxă anuală = paralaxă heliocentrică; paralaxă diurnă = paralaxă geocentrică; paralaxă geocentrică v. paralaxă diurnă; paralaxă heliocentrică v. paralaxă anuală.

PARALAXĂ s. (ASTRON.) (înv.) semiosie.

PARALÁXĂ (< fr.; {s} para¹- + gr. allassein „a schimba”) s. f. 1. Unghiul dintre două drepte care unesc extremitățile unui segment (bază de observație) cu un punct de observație. ♦ (ASTR.) Unghiul maxim sub care se vede de pe un corp ceresc raza Pământului (p. geometrică sau diurnă) ori raza orbitei sale (p. heliocentrică sau anuală). De ex. p. geometrică pentru Soare este de 8″.794 și pentru Lună de 57′2″.5, iar p. anuală pentru steaua Proxima Centauri este de 0″.76. 2. (METR.) Eroare de p. = greșeală comisă la citirea instrumentelor de măsurat cu ac indicator, atunci când observatorul nu privește perpendicular pe scala instrumentului.