PANȚIR, panțiri, s. m. (în sec. XVIII-XIX, în Moldova, la pl.) Corp de oaste (călare) alcătuit din lefegii, însărcinat cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor și cu îndeplinirea unor porunci, hotărâri ale autorităților; p. gener. (pop.) ostaș. [Var.: panțâr s. m.] – Din pol. pancerz, sb. pancir.

panțir sm [At: URECHE, ap. LET. I, 238/36 / V: pangirn^[1], ~țâr, ~țur, pănțăr / Pl: ~i / E: pn pancerz, rs панцырь, ger Panzer, srb pancir] 1 (Îvr) Platoșă. 2 Mercenar dintr-un corp de oaste călare din trecut, însărcinat mai ales cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor și cu aducerea la îndeplinire a unor porunci, hotărâri etc. ale autorităților. 3 (Pgn; pop) Ostaș. 4 (Mol) Personaj din jocul de copii „de-a mânzulica”. 5 (Reg) Disc mic de metal, sclipitor, folosit ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte femeiești Vz fluture, paietă.

PANȚIR, panțiri, s. m. Mercenar dintr-un corp de oaste (călare) din trecut, însărcinat mai ales cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor și cu aducerea la îndeplinire a unor porunci ale autorităților; p. gener. (pop.) ostaș. [Var.: panțâr s. m.] – Din pol. pancerz, scr. pancir.

PANȚIR, panțiri, s. m. (în trecut) Soldat călăreț, îmbrăcat în zale. Panțirii... toți cu zale îmbrăcați. NEGRUZZI, S. I 124. Panțirii... un corp de călărime foarte însemnat. BĂLCESCU, O. I 118. Cinci panțiri se alegea, Pe Vaslui în sus mergea, Pîn’ zărea într-o movilă Un romîn arînd în silă. ALECSANDRI, P. P. 168. ♦ Funcționar al poliției. V. jandarm. Lăcuste mai puțin pustietoare decît cămărașii... zapciii, panțirii. RUSSO, S. 109.

PANȚIR ~i m. înv. Soldat călare dintr-o unitate militară, însărcinat cu paza frontierei și cu transmiterea știrilor oficiale. /<pol. pancerz, sb. pancir

panțir m. od. 1. ostaș îmbrăcat în zale: cinci panțiri s’alegea NEGR.; 2. pl. corp de călărime în Moldova: panțirii și lefegiii toți cu zale ’mbrăcați NEGR. [Rus. PANȚIRĬ, platoșă (din nemț. Panzer)].

pagirn sm vz panțir

panțâr sm vz panțir

panțur sm vz panțir^[1] corectat(ă)

pănțăr sm vz panțir

panțîr m. (rus. páncyrĭ, platoșă, páncyrnik, chĭurasier; pol. pancerz, platoșă, germ. panzer, d. it. panziera și panciera, d. panza și páncia, pîntece. V. pîntece). Vechĭ. Chĭurasier din vechea oaste moldovenească. – Și -úr (Munt.).

panțir s. m., pl. panțiri

panțir s. m., pl. panțiri

panțir s. m., pl. panțiri

panțir (panțiri), s. m. – Dragon; platoșă. – Var. panțîr, panțur. Germ. Panzer „cuirasă”, prin intermediul sl. pansyrŭ (Miklosich, Lexicon, 554; Cihac, II, 242), cf. pol. pancerz, rus. pancyr, sb. pancijer. Mold., sec. XVII, înv. – Der. panțiresc, adj. (de dragoni); panțarolă, s. f. (un anumit joc de cărți), din pol. pancerola < it. panzeruola (Candrea).

panțir, panțiri, s.m. (înv.) 1. ostaș îmbrăcat în zale. 2. (la pl.) corp de călărime în Moldova. 3. platoșă, cuirasă. 4. disc mic de metal lucitor folosit ca ornament la îmbrăcămintea de damă; paietă, fluture.

PANȚIR subst. 1. – T., monah (Sur XVIII); -i s. (Dm); Panțiru, mold. (Sd; -l m-te. 2. Panțîr (Bîr I). 3. Panțur (Puc); -u, Gh. (IS 281); -u, Banul (Puc); -escu, Ioan (An Pit 80). 4. Panțer, T., act.

PANȚÂR (< pol., ucr.) s. m. (În sec. 18-19 în Moldova; la pl.) Corp de oaste alcătuit din lefegii pământeni, scutiți mai târziu de bir, dar lipsiți de leafă; a fost creat în 1727-1728 de domnul Grigore II Ghica; era însărcinat cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor, aducerea la îndeplinire a unor porunci și hotărâri ale autorităților; (și la sg.) lefegiu care făcea parte din acest corp.