pătimire sf [At: CANTEMIR, HR. 109 / Pl: ~ri / E: pătimi] 1 Suferință fizică sau morală Si: chin, durere, patimă. 2 (Înv) Boală. 3 (Îvr) Patimă. 4 (Îvr; pex) Părtinire.

PĂTIMIRE, pătimiri, s. f. Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. Nu cumva, din nevedere sau din ciuda depărtării, Dup-atîta pătimire să mă dai și tu uitărei. CONACHI, P. 103. ♦ (Învechit) Boală. Am cercetat dar cu de-amănuntul... spitalele pentru deosebitele pătimiri. KOGĂLNICEANU, S. A. 105.

PĂTIMIRE ~i f. 1) v. A PĂTIMI. 2) Suferință fizică sau morală. 3) înv. Alterare de natură organică sau funcțională a stării normale a unui organism uman; boală. /v. a pătimi

pătima v vz pătimi

pătimi [At: CORESI, EV. 327 / V: (reg; cscj) ~ma / Pzi: ~mesc / E: patimă] (Îvp) 1 vt A suferi chinuri, necazuri, dureri fizice sau morale Si: a îndura, a răbda. 2 vi A fi bolnav grav.

PĂTIMI, pătimesc, vb. IV. Tranz. A suferi, a îndura (neplăceri, lipsuri). Serafim Mogoș, cu tîmplele cărunte și ochii cuminți, povestea ce-a pătimit de la jandarmi. REBREANU, R. I 126. D-ta ești vinovat... de toate cîte am pătimit. CARAGIALE, O. III 79. Împărăteasa povestește soțului său cîte a pătimit ea. CREANGĂ, P. 101. Intranz. Nu pot să nu pătimesc cînd mă văd lepădat ca. un vatrar în lunile de vară. ALECSANDRI, T. I 377. Omul pînă nu pătimește nu să învață. PANN, P. V. III 50. (Fig.) Folosul ce a izvorît din cărțile bisericești... e netăgăduit, dar gramatica mult pătimi. NEGRUZZI, S. I 258. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd natura suferinței) Grigore flăcăul nu pătimea numai de furtunoasa boală a dragostei, SADOVEANU, O. VII 307. Un arap de la Fez, care călătorește cu noi, pătimește de boala mării și se vaită. ALECSANDRI, O. P. 312. Eu în tot cursul călătoriei mele am fost sănătos, numai am pătimit de ochi. KOGĂLNICEANU, S. 11.

A PĂTIMI ~esc 1. intranz. A trece prin patimi; a avea o durere fizică sau morală (cauzată de o boală sau de diferite greutăți, neplăceri etc.); a suferi. 2. tranz. A suporta depășind cu greu; a îndura. /Din patimă

pătimì v. 1. a suferi de o boală: pătimește de friguri; 2. a suferi martiriu: au pătimit pentru dragostea lui Hristos CR.; 3. a îndura necazuri: multe am pătimit; 4. a suferi în genere: când țara pătimește AL.

pătimésc v. intr. (d. patimă). Sufer, îndur martiriu: Iĭsus Hristos a pătimit pentru oamenĭ. Îs bolnav: a pătimi de stomah. Îndur necazurĭ, neplăcerĭ morale: multe am pătimit de atuncĭ.

pătimire (pop.) s. f., g.-d. art. pătimirii; pl. pătimiri

pătimire (pop.) s. f., g.-d. art. pătimirii; pl. pătimiri

pătimire s. f., g.-d. art. pătimirii; pl. pătimiri

pătimi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimesc, 3 sg. pătimește, imperf. 1 pătimeam; conj. prez. 1 sg. să pătimesc, 3 să pătimească

pătimi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimesc, imperf. 3 sg. pătimea; conj. prez. 3 să pătimească

pătimi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimesc, imperf. 3 sg. pătimea; conj. prez. 3 sg. și pl. pătimească

PĂTIMIRE s. v. chin.

PĂTIMIRE s. v. afecțiune, boală, maladie.

PĂTIMIRE s. chin, durere, încercare, patimă, păs, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scîrbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Cîte ~i a avut de îndurat!)

pătimire s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. MALADIE.

PĂTIMI vb. v. suferi.

PĂTIMI vb. 1. v. îndura. 2. a suferi, (înv. și pop.) a se munci. (De multe a mai ~!)

pătimi vb. v. SUFERI.

PĂTIMI vb. 1. a îndura, a păți, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!) 2. a suferi, (înv. și pop.) a se munci. (De multe a mai ~.)

Quae nocent, docent (lat. „Cine a pătimit, a învățat”) – dicton popular latin, corespunzător proverbului nostru: Tot pățitul e priceput. FOL.