PĂSĂRESC, -EASCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, f.; fam.) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

păsăresc, ~ească a [At: DRLU / V: (reg) păser~ / Pl: ~ești / E: pasăre + -esc] 1 Care aparține păsărilor Si: (reg) păsărăresc (1). 2 Privitor la păsări Si: (reg) păsărăresc (2). 3 De păsări Si: (reg) păsărăresc (3). 4 Pentru păsări Si: (reg) păsărăresc (4). 5 (D. limbaj) Greu de înțeles. 6 (D. limbaj) Cu aspect de argou sau de jargon. 7 (D. limbaj) Convențional. 8 (Orn; îc) Uliu-~ Uliu păsărar (6) (Accipiter nisus).

PĂSĂRESC, -EASCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, adesea ironic sau glumeț) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

PĂSĂRESC, -EASCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. De pasăre. Însuși să privească cu ce chip îl slăvește, nația păsărească. ALEXANDRESCU, la CADE. ◊ Compus: mei-păsăresc v. mei. 2. (Despre un anumit fel de a vorbi) Argotic; greu de înțeles. Vorbea foarte mult și într-o limbă proprie: limba păsărească. GHEREA, ST. CR. II 54.

PĂSĂRESC ~ească (~ești) 1) rar Care este caracteristic pentru păsări; de pasăre. Tril ~. 2) fig. (despre limbă, vorbire, cuvinte etc.) Care nu este pe înțelesul oamenilor; greu de înțeles. /pasăre + suf. ~esc

păsăresc a. 1. ce ține de păsări: neamul păsăresc; limbă păsărească: a) graiul păsărilor maestre; b) un fel de graiu școlăresc ce constă în sufixarea unuia sau mai multor sonuri la fiecare silabă a vorbei: ex. măpă dupuc lapa școpoalăpă (= mă duc la școală); 2. se zice de o varietate de struguri numiți și pădureți. ║ păsărește adv. 1. ca o pasăre: fuge păsărește; 2. în limba păsărească, neinteligibil: a vorbi păsărește.

1) păsărésc, -eáscă adj. (d. pasăre). De pasăre, al păsărilor: neamu păsăresc. (Fam.). Limba păsărească, limbă convențională între puținĭ. (Această limbă consistă în aninarea unor silabe la silabele cuvintelor. De ex.: nusîv știŭsîv nisîvmicsîv = nu știŭ nimic saŭ te-ampe-am văpăzutput = te-am văzut. Multe școlărițe, călugărițe și alțiĭ o vorbesc foarte curent. Cu acest nume se poate numi și ceĭa ce înțeleg Francejiĭ pin argot. V. argot). Meĭ păsăresc, V. meĭ.

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

SCORUȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

păseresc, ~ească a vz păsăresc

scoruș¹ sm [At: PANȚU, PL. / V: (reg) ~uj, ~riș / Pl: ~i / E: drr scorușă¹] 1 Arbore din familia rozaceelor, înalt de 15-20 m, cu scoarța brună, crăpată, cu fructe mari, de obicei galbene, comestibile cu flori albe dispuse în buchete, cu frunze roșii, galbene sau brune, al cărui lemn dur și dens este folosit în industria mobilei, iar coaja drept colorant: Si: (înv) scorum, (reg) sorb (Sorbus domestica). 2 (Șîc ~-păsăresc, ~-sălbatic, ~-de-munte) Arbore mic din familia rozaceelor, cu crengile rare și mlădioase, cu frunzele zimțate și cu fructe de culoare roșie Si: sorb, (reg) merișor¹, mersină, lemn câinesc, lemn-pucios, pomul-ursului (Sorbus aucuparia). 3 (Îc) ~-pufos Arbore ale cărui frunze prezintă pe suprafața inferioară un fel de pâslă sură (Sorbus aucupasla). 4 (Reg; îc) ~-de-pădure Sorb (Sorbus torminalis). 5 (Reg; îc) ~riș-de-munte Răculeț (Polygonum bistorta). 6 (Reg; îc) ~-nemțesc Moșmon (Mespilus germanica). 7 (Reg; îac) Măceș (1) (Rosa canina).

SCORUȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș de munte (sau păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

MEI, (2) meiuri, s. n. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor cu inflorescența ramificată, cu semințe mici, făinoase, cultivată în trecut ca cereală, iar azi mai ales ca nutreț pentru vite și păsări (Panicum miliaceum); mălai, păsat. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150. Atît soldații cît și ofițerii sau boierii aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne de grîu sau de mei și de lumînări. BĂLCESCU, O. I 16. Cine se teme de vrăbii nu seamănă mei. Flămîndul codri visează și vrabia mei. ◊ Expr. Cît ai zice mei v. zice. ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă erbacee cu frunze cu perișori, cu flori mici alb-gălbui și cu fructe în formă de boabe pietroase, mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-mărunt = plantă asemănătoare cu meiul-păsăresc, cu florile dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă (Panicum capillare). 2. (Mai ales la pl.) Lan, holdă cultivată cu această plantă. Iote-l, ăsta e. Acolea, între meiurile alea și porumbari. DUMITRIU, V. E. 124. Cei ce muncesc cîmpul, să vadă de grîne, de meiuri, de cartofi, de toate. VISSARION, B. 195.

SCORUȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe dispuse în corimbi, cu fructele ca niște merișoare, de culoare roșie sau galbenă, comestibile; crește în regiunea dealurilor; lemnul lui, foarte dur, se întrebuințează la fabricarea uneltelor de tîmplărie, a paturilor de armă etc. (Sorbus domestica). În vale, printre scorușii de-abia înverziți, se ridicau noile locuințe. V. ROM. septembrie 1953, 175. Galbenul... se mai face și din măcieș (păducel), păr pădureț, scoruș ș.a. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 67. ◊ Compuse: scoruș-de-munte (sau scoruș-păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu flori albe și fructele ca niște cireșe roșii, mici, astringente la gust; crește în tăieturi de păduri și tufișuri, în regiunea de munte (Sorbus aucuparia); scoruș-nemțesc = moșmon.

păsăresc adj. m., f. păsărească; pl. m. și f. păsărești

păsăresc (rar) adj. m., f. păsărească; pl. m. și f. păsărești

păsăresc adj. m., f., păsărească; pl. m. și f. păsărești

mei-păsăresc (plantă) s. m.

scoruș-de-munte (plantă) s. m., pl. scoruși-de-munte

mei-păsăresc (plantă) s. m.

!scoruș-de-munte (plantă) s. m., pl. scoruși-de-munte

mei-păsăresc s. m.

scoruș de munte s. m. + prep. + s. m.

PĂSĂRESC adj. v. ininteligibil, neinteligibil.

păsăresc adj. v. ININTELIGIBIL. NEINTELIGIBIL.

MEI-PĂSĂRESC s. v. mohor.

lilion-păsăresc s. v. IRIS. STÎNJEN. STÎNJENEL.

măcriș-păsăresc s. v. DRACILĂ.

mei-păsăresc s. v. MOHOR.

plisc-păsăresc s. v. BĂLUȘCĂ.

PĂSĂRÉSC, -EÁSCĂ (< pasăre) adj. 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări. 2. (Despre un limbaj, un jargon) Greu de înțeles, argotic; artificial, convențional. 2. Cireș p. = cireș nealtoit, care crește spontan, dispersat, prin păduri, îndeosebi, în regiuni de deal și la poalele munților; căutat ca lemn de mobilă.

păsăresc, -ească, păsărești adj. (d. limbi, limbaje) greu de înțeles; argotic